CuprinsCaută

Regina Maria

Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. În anul 1957, tot în ziua de 29 octombrie, se năştea, la Atena, Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii. La nunta lor a fost prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii. Același lucru urma să se petreacă în anul 1948 cu Regele Mihai I.

A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

După o copilărie petrecută în în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, după vizite la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei, Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893, ca soţie a Principelui Moştenitor Ferdinand. Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România. Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de multe proiecte sociale și culturale.

În anul venirii sale, 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria“, care avea să cultive arta populară. Un deceniu mai târziu, în anul 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, Visul unei domniţe, a fost regizat de Alexandru Davila, actori amatori fiind Maria şi copiii ei, Carol şi Elisabeta38.

Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia şi Rusia şi convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susţinut necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat  organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga scria:

 

Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, şi zilnica împărtăşire a Regelui şi Reginei cu imensa durere a unei naţiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituţional într-un element esenţial al vieţii naţionale însăşi.39 

 

După război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze bunul nume al Reginei în lume şi puterea ei de convingere40. Iar România avea nevoie de cei mai buni emisari pe lângă puterile victorioase, spre a obţine recunoaşterea visului istoric al românilor: România Mare. Deşi neoficiale, vizitele Reginei aduc multă simpatie cauzei româneşti. La Paris, la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeaşi zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbaţii acestei instituţii. Vizita sa la Prim-ministrul francez Clemenceau (7 martie 1919), a devenit legendară. Într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau societate nu prea era preţuită, Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Este evocat un schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate totuşi confirma. Clémenceau, supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus:  „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“ La care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“ Alte personalităţi pe care Regina Maria le-a întâlnit la Paris au fost Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (10–11 aprilie 1919), Herbert Hoover, Lloyd George (Prim-ministrul Marii Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles. La Londra s-a întâlnit cu vărul său, Regele George al V-lea.

Talentul Reginei Maria în politica externă nu a fost folosit însă numai la reprezentarea ţării, ci şi în încercarea consolidării statutului de putere regională al României, prin facilitarea construirii unei reţele de alianţe dinastice: Principele Moştenitor Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena a Greciei, Principesa Elisabeta s-a măritat cu Regele George al II-lea al Greciei, Principesa Maria, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, iar Principesa Ileana, cu Arhiducele Anton al Austriei (după ce se încercase căsătoria ei cu ţarul Boris al III-lea al Bulgariei și cu moştenitorul Tronului Spaniei). Regina şi-a dorit şi o căsătorie a Principelui Nicolae cu fiica Regelui Italiei, dar proiectul nu s-a realizat. În urma acestor alianţe matrimoniale ale Casei Regale a României, Regina Maria a fost supranumită „Soacra Balcanilor“. Regina s-a confruntat însă şi cu soarta tragică a rudelor ei din dinastiile rusă, austriacă şi germană, care şi-au pierdut tronurile, statele şi uneori chiar vieţile.

Farmecul şi distincţia înnăscute o transformă pe Regină într-o stea mondială. Prin celebritatea ei, Regina Maria face cunoscută România în întreaga lume. Vizita în Statele Unite ale Americii, din 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, în compania copiilor ei, Ileana şi Nicolae, reprezintă apogeul popularităţii sale și, de fapt, apogeul popularităţii unui reprezentant al Statului român în lume. Peste tot în Statele Unite, Regina şi suita au fost primite de oficialităţi, dar şi de mulţimi entuziaste. Ne e aproape imposibil să ne imaginăm astăzi cât de iubită era Regina Maria şi cât de mult bine făcea ea României, prin chipul strălucitor pe care i-l oferea. Pentru mulţi americani, evenimentul vizitei Reginei României a fost unul care i-a marcat pentru totdeauna. S-a scris mult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. Regina Maria a vizitat, printre altele: New York (unde a fost întâmpinată, pe 18 octombrie 1926, la Primări Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a oferit cheia oraşului, de notabili şi de o mulţime entuziastă), Washington, DC (la 19 octombrie 1926, Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-o pe Regină la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României; seara, Preşedintele a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria), Philadelphia (unde a participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926), Brooklyn (în 23 octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de Comerţ), Buffalo (25 octombrie; aici i se închină o odă, care conţine versuri precum „From coast to coast and sea to sea/ Our Country welcomes Queen Marie/ The flags of nation, city, state/ Salute the noble, true and great (...) We give our hearts to Queen Marie“), Portland — Oregon (3 noiembrie 1926), Denver (10 noiembrie), Indianapolis (17 noiembrie), Chicago, Ohio, Minneapolis, Seattle, Kansas City, Maryhill (unde a inaugurat un muzeu care păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei) etc. Unii comentatori au vorbit de „frisonul regalist“ pe care vizita Reginei Maria l-a provocat în Statele Unite. Regina însăși a considerat că uneori pompa a fost exagerată. Poate tocmai de aceea a declarat că şi-ar fi dorit ca, la o viitoare vizită în America, să reuşească şi ea să vadă America şi nu doar să fie văzută de către aceasta. În cadrul călătoriei peste Ocean, Regina a vizitat şi Canada. A trebuit să-şi scurteze călătoria şi să se întoarcă în ţară, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a Regelui Ferdinand. Vizita în America a Reginei Maria rămâne un exemplu de diplomaţie regală şi poate sluji de încurajare sau model ori de câte ori ne simţim marginali ori provinciali. Pentru americanii din 1926, Regina Maria a României venea dintr-un „centru“ simbolic, din care americanii îşi doreau să facă parte. 

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului. Este profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală pune în pericol dinastia şi ţara41.

Regina Maria a fost mamă a şase copii: Principele Carol, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea. În memoriile ei, mărturisea:

 

Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos.42

 

Regina a fost foarte legată sufleteşte de două locuri: Castelul Bran şi Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Pe amândouă le-a decorat după gustul ei şi le-a dat ceva din personalitatea sa. Această amprentă dăinuieşte în timp. Castelul Bran, construit la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit de primarul dr. Karl Ernst Schnell şi de Consiliul orășenesc Braşov, la 1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii 1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman; castelul a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei, Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925, este împlinirea unui vis de pace al Reginei. De asemenea, Palatul Cotroceni din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă principilor moştenitori, fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand şi Maria, în timp, într-o reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice, bizantine şi româneşti.

Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu. Împreună cu Ferdinand, a continuat modelul ecumenic inaugurat de perechea Carol I — Elisabeta: nunta Mariei cu Ferdinand s-a ţinut atât în ritul catolic şi în cel anglican, dar copiii lor aveau să fie ortodocşi. Regina Maria avea să se lase sedusă şi de alte credinţe, precum cultul Bahai. Prin frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil“, ea a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială. A corespondat cu poetul Khalil Gibran. Virginia Woolf i-a comentat memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a României era primul cap încoronat care ştia să scrie şi care a făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse înaintea ei: a „deschis cuşca“ aurită în care erau închise capetele încoronate şi a coborât în stradă. Este sugestivă comparaţia pe care Virginia Woolf o face între felul în care Regina Victoria a Marii Britanii scrisese despre Regina Elisabeta a României şi felul în care Regina Maria o descria pe Elisabeta; din comparaţie, Maria ieşea, de departe, câştigătoare şi reuşise să se elibereze, prin cuvânt. Maria a atras admiraţia (aşa cum făcuse cândva şi mama ei, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, când îl impresionase, copilă fiind, pe Mark Twain)44 şi a născut pasiuni, i s-au dedicat un parfum și o gamă de produse cosmetice, iar o fabrică de ciocolată i-a purtat numele.

A fost autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa45. Povestea vieţii mele, cartea de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.

Pe lângă volumele publicate, Regina Maria a fost în permanenţă prezentă în presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune. A ţinut şi un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete46, şi a lăsat numeroase manuscrise.

Regina era cunoscută pentru atitudinea sa deschisă, lipsită de menajamente. Nu a ezitat să îi caracterizeze în memoriile ei, cu mult curaj, chiar pe membrii familiei (ceea ce, spre exemplu, Carol al II-lea avea să-i reproşeze, mai târziu)47. A scris despre Regele Carol I că era extrem de autoritar, dar că, în cele din urmă, s-au înţeles bine şi au devenit buni prieteni. Nu s-a sfiit să scrie despre calităţile şi defectele Regelui Carol, ca şi despre maniile lui. Dar mărturiseşte şi că „Regele Carol I a fost un foarte mare Rege“. Despre mătuşa ei, Regina Elisabeta, spune că era o persoană minunată, dar prea poetică. În ceea ce îi priveşte pe cei doi fii ai săi, sunt de notorietate publică scrisorile Reginei Maria, în care le arată, cu iubire şi obiectivitate, punctele lor slabe, care i-au provocat atâta amărăciune. 

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate detaliile bolii, dar se vorbeşte de violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda. A plecat spre ţară la 14 iulie şi a murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă, accentuată de izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi de indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică. Este ultimul membru al Familiei Regale înmormântat, până în acest moment, la Curtea de Argeş. Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Argeş, dar nu au fost încă înmormântate, sarcofagul fiind depus într-o capelă din curtea mănăstirii. Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, în Capitală şi la Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate.

La dorinţa Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris“ de la Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului comunist. Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care nu şi-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor. Regele Mihai a știut că se află într-o situație imposibilă: nu putea nesocoti dorința-lege a Reginei din testamentul său și nu putea consimți la trimiterea inimii în afara teritoriului național. Soluția simbolică și ne-definitivă a aducerii inimii la locul unde a încetat să bată este tot ce se poate face, demn și responsabil, deocamdată.

Se prea poate ca, dintre figurile istoriei româneşti, Regina Maria să rămână cea mai cunoscută în afara ţării, prin exemplaritatea destinului ei, prin felul în care a întruchipat un adevărat mit feminin48. Actele sale de curaj public s-au manifestat în multe privințe. Cercurilor de afaceri new-yorkeze Regina li se adresa, în anul 1926, cu avangardistele cuvinte: „Oameni de afaceri americani, veniți și investiți în țara mea”! Împreună cu doi dintre copii ei, Nicolae și Ileana, ea a vizitat Republica Turcia de trei ori, pentru câteva săptămâni, la finalul anilor 1920 și începutul anilor 1930, într-o țară musulmană, republicană și nu foarte deschisă rolului femeii în viața publică. La câțiva ani distanță, Regina Maria uimea societatea contemporană vizitând Sultanatul Marocului.

Nu se poate încheia pagina vieții Suveranilor României Mari fără a menționa cât de mult i-a costat, în plan personal, pe Ferdinand I și Maria, comportamentul dinastic al fiului lor cel mare. Sunt insuficiente cuvintele pentru a descrie îngrijorarea, neînțelegerea, răspunderea ca părinți și regi, dezamăgirea și nemărginita amărăciune pe care atitudinea fiului lor le-a produs-o. Fără să avem dovezi istorice, suntem încredințați că sfârșitul fiecăruia dintre ei a fost grăbit de această povară sufletească, instituțională și istorică.

Sărbători însemnate au avut loc în țara noastră, dedicate Reginei Maria: în octombrie 2015, la 140 de ani de la naștere, și în noiembrie 2015, când inima ei a fost dusă la Castelul Pelișor. Ceremonia a avut demnitate și solemnitate și a produs o puternică impresie sutelor de mii de români care au privit, direct sau pe micile ecrane, evenimentul.

La începutul cărţii sale autobiografice, „Povestea vieţii mele”, Regina a ales, ca motto, o sintagmă a lui Nietzsche: „Caracterul este destin.“ În „Capitole târzii din viaţa mea”, nota:

 

Este un sentiment măreţ acela de a fi copleşitor de viu şi de a fi purtat mai departe pe aripile entuziasmului tău, iar ceilalţi să fie traşi după tine.49

 

Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Regină:

 

Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.50

 

Regina Maria îşi încheia memoriile relatând momentul depunerii jurământului de către Ferdinand I, care devenise Rege în urma morţii unchiului său, Carol I. După jurământ, Regele a fost aclamat, apoi a fost aclamată şi Regina:

 

Şi ne privirăm faţă în faţă, poporul meu şi eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiinţe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiţie sau un simbol, ci aclamau şi o fiinţă pe care ajunseseră s-o înţeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor...51

 

 

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

 

NOTE

 

38. Diana Mandache, „Introducere“, în Regina Maria a României, Capitole târzii din viaţa mea, memorii redescoperite şi editate de Diana Mandache, Editura Allfa, Bucureşti, 2007, p. XIV.

39. Nicolae Iorga, Regina Maria. Cu prilejul încoronării, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 1996, p. 89.

40. Ionel Brătianu însuşi spunea că „Maria a reuşit în câteva zile ceea ce politicienii n-ar fi reuşit într-o lună întreagă“.

41. Vezi şi Guy Gauthier, Missy, Regina României, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.

42. Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, Editura Moldova, Iaşi, 1991, p. 280.

43. Narcis Dorin Ion, Reşedinţe…, p. 20.

44. Nicolae Iorga, Regina Maria…, p. 16.

45. Dintre lucrările Reginei Maria, amintim: The Lily of Life (1912, Bucureşti, în limba engleză; 1913, Londra; traducere românească, Crinul Vieţii, tot în 1913, la Bucureşti; după această carte a fost produsă şi o versiune cinematografică), The Dreamer of Dreams (1915, London-New York-Toronto), Ilderim — A Tale of Light and Shade (1915), Four Seasons Out of A Man’s Life (1915, Bucureşti), Povestea unei inimi (1915; 1923 Stockholm), Why? A Story of Great Longing / Povestea unui dor nestins (1915), My country (1916, Londra; 1917, Ţara mea, traducere în română de Nicolae Iorga), The Stealers of Light. A legend (1916, Londra), Regina cea rea (1916, Bucureşti), The Story of Naughty Kildeen / Povestea neastâmpăratei Kildeen (1917; 1926, New York), O poveste de la Sfântul Munte (1917), Minola. Povestea unei mici regine triste (1918, Iaşi), The Child of the Sun (1918, Iaşi), Gânduri şi icoane din timpul războiului (1919, Sibiu), Peeping Pansy (1920, Londra), Ode to Romania (1922, Paris), The Queen of Romania’s Fairy Book / Cartea de basme a reginei României (1926, New York), The Voice on the Mountain. A Story for those who understand / Glasul de pe munte. O poveste pentru acei ce înţeleg (1923, New York), The Lost Princess. A fairy Tale (1924, Londra), Înainte şi după războiu (1925), The Country That I Love. An Exile’s Memoirs (1925, Londra; cu ilustraţii de Regina Elisabeta a Greciei, fiica Reginei Maria), Lulaloo (1925), Sămânţa înţelepciunii (1925, Cluj), Kandi Klara Kalandjai (1925, Cluj), Păsări fantastice pe albastrul cerului (1928, Bucureşti), How I Came to Tenha Yuvah (1928, Cernăuţi), The Magic Doll of Romania — A Wonder Story In Which East and West Do Meet (1929, New York), Crowned Queens. A Tale from the Past / Regine încoronate. Povestire din trecut (1929, Londra), My Dream Houses / Casele mele de vis (1930, Bucureşti), Copila cu ochi albaştri (1930, Bucureşti), Stella Maris. Cea mai mică biserică din lume (1930, Bucureşti), The Story of My Life / Povestea vieţii mele (1934–1935, Londra, New York, 3 volume; memorii), Masks (1935, Londra; 1937, New York; 1938, București), A Christmas Tale (1957, New York), Capitole târzii din viaţa mea (2007, Bucureşti). Vezi şi Regina Maria a României, Capitole târzii... (ediţie de Diana Mandache), Lista selectivă a scrierilor Reginei Maria, pp. 154-157.

46. Diana Mandache „Introducere“, în Regina Maria a României, Capitole târzii..., p. XV.

47. Regele Carol al II-lea al României, Însemnări zilnice. 1937–1951, Volumul I (11 martie 1937 — 4 septembrie 1938), Editura Scripta, Bucureşti, 1995, pp. 205–206.

48. Lucian Boia, România, ţară de frontieră…, pp. 215–221.

49. Regina Maria a României, Capitole târzii…, p. 22.

50. Nicolae Iorga, Regina Maria…, p. 132.

51. Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, p. 371.

Regele Ferdinand I

Regina Elisabeta

×

Căutare