CuprinsCaută

Iași, Oraș Regal

01.06.2018
TwitterFacebook

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române a conferit municipiului Iași titlul de Oraș Regal, într-o ceremonie ce s-a desfășurat joi, 31 mai 2018, în Salonul Florentin al Castelului Peleș. Certificatul regal a fost înmânat primarului municipiului, dl Mihai Chirica. În România există un singur alt oraș regal, Curtea de Argeș, al cărui titlu a fost conferit de Regele Mihai I.

Municipiul Iași, capitală a Regatului României în anii 1916-1918, în timpul participării României la Primul Război Mondial, este locul unde s-au scris pagini hotărâtoare pentru destinul românesc în secolul al XX-lea. Aici au fost consfințite Legea Agrară și Legea Electorală, de aici au fost cârmuite Legislativul, Executivul și Armata Regală, în cele mai grele momente pentru națiunea română din întreaga ei istorie modernă.

Au luat cuvântul primarul municipiului, dl Mihai Chirica, precum și dna Iulia Scântei, membru al Parlamentului României.

Evenimentul a avut loc în prezența unor distinși intelectuali ai Iașiului, a reprezentanților unor instituții de stat locale și a unui număr de 26 de elevi de liceu olimpici.

Fotografii de Daniel Angelescu

 

×

Căutare