CuprinsCaută

Vizită regală la Slobozia și Călărași

22.02.2018
TwitterFacebook

Joi, 22 februarie 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu a făcut o vizită în Ialomița și Călărași, unde a vizitat capitalele de județ.

Principele Radu s-a aflat astăzi în municipiul Slobozia pentru a șasea oară, începând cu anul 2003. Alteța Sa Regală a fost oaspetele Preafinției Sale Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la reședința episcopală.

Apoi, Principele Radu a vizitat Instituția Prefectului, unde s-a întâlnit cu prefectul județului, cu președintele Consiliului Județean, precum și cu viceprimarul municipiului.

Alteța Sa Regală a vizitat apoi Colegiul Național Mihai Viteazul, unde s-a întâlnit cu profesorii, elevii și conducerea instituției de învățământ. La finalul vizitei, Principele Radu a plantat un mesteacăn în curtea liceului, ca amintire a vizitei de astăzi. Alteța Sa Regală a fost oaspetele liceului și în anul 2005.

În încheierea vizitei la Slobozia, Principele Radu a a lansat la Casa Cărților volumele “Povestea Castelului Peleș” și “Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal”.

La Călărași, Principele Radu a vizitat Liceul Teoretic Mihai Eminescu, unde s-a întâlnit cu conducerea instituției, cu profesori și cu elevi. Aflat pentru a șasea oară în Călărași și a doua oară la liceul teoretic, Alteța Sa Regală a plantat un arbore și la această instituție de învățământ. Ca și la Slobozia, Principele Radu a invitat elevii claselor mari să viziteze Palatul Elisabeta în această primăvară, unde să participe la o lecție deschisă și la un dialog consacrate prezentului României.

Alteța Sa Regală a vizitat compania privată Prefab, unde a fost oaspetelui președintelui companiei, dl Marian Petre Miluț.

În încheierea vizitei la Călărași, Principele Radu a lansat la Muzeul Municipal, în prezența unui numeros public, volumele “Povestea Castelului Peleș” și “Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal”.

 

×

Căutare