Mai mult

    Catalin Leonte (PSD Brașov): Este total nepotrivit ca Dragnea, care are probleme cu legea, sa candideze la șefia partidului

    Vicepreședintele organizației județene a PSD Brașov, Catalin Leonte, a declarat ca Liviu Dragnea ar fiu trebui sa faca un pas in spate și sa nu candideze la șefia partidului, in condițiile in care a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare in Dosarul „Referendumul”.

    Leonte a spus ca nu-l va susține pe Dragnea, deși filiala PSD Brașov și-a declarat sprijinul pentru șeful interimar al social-democraților.

    Dansul a fost condamnat de justiție și ca ne place sau nu, intr-un stat de drept deciziile instanței sunt aplicabile. Nu putem s-ajungem in zona in care, daca ne convin niște decizii le aplicam, daca nu ne convin nu le aplicam. Din punctul meu de vedere, cineva care este intr-o astfel de situație, indiferent ca ne place sau nu, cel mai bun lucru, este sa se dea intr-o parte, in spate sau sa nu expuna restul comunitații, ca vorbim de PSD astazi sau poate fi oricare alt partid și sa-i lase pe alții care nu au problemele astea cu legea. Este total nepotrivit! Din sutele de mii de membrii ai PSD-ului, cred ca s-ar fi gasit și oameni care nu au probleme cu legea și care ar fi putut sa iasa in fața”.

    Leonte a criticat și modul in care se voteaza șeful partidului.

    „Nu! Cu siguranța nu-l voi susține!” De altfel, Catalin Leonte a criticat și modul in care se desfașoara alegerile interne din partid. „Modul de alegeri al președintelui PSD de data acceasta, difera de modul de alegeri care a fost aplicabil pana in momentul de fața la toate randurile de alegeri din ultimii 15 ani de cand sunt eu membru”. El a adaugat ca și in vremea lui Adrian Nastase, alegerile au fost organizate intr-un alt mod.

    „Da! A fost un vot prin reprezentare la Congres, cu delegați care au fost desemnați de organizații județene in baza unei norme de reprezentare, cam acesta a fost modul; de data aceasta, insa, vad ca se dorește prin normele prin care se organizeaza acest scrutin in cadrul PSD, sa existe o reprezentare cat mai larga”.

    Deși a anunțat ca personal, nu-l va sprijini pe actualul șef interimar la Congres, el a precizat, ca totuși, fililala pe care o conduce va merge pe mana lui Dragnea.

    „Da, a fost o rezoluție in acest sens a conferinței județene. Eu mi-am permis sa fiu vocal, dar, probabil ca sunt mai mulți care gandesc la fel. Diferența dintre ce gandește și ce spune omul, este destul de mare de multe ori. Este nevoie de un alt mod de a face politica, in care oamenii politici sa-și anume, sa fie o convergența intre vorbe și fapte”.

    Catalin Leonte a precizat, de asemenea, ca PSD nu-i va sugera lui Victor Ponta sa demisioneze din fruntea Guvernului și sa fie inlocuit cu al social-democrat. „Atata timp cat suntem impreuna la guvernare cu niște parteneri, dintre care unii și-au condiționat susținerea prin persoana d-lui Ponta, consider ca ar fi un risc prea mare pierderea guvernarii de catre PSD, atata timp, cat s-au facut o sumedenie de lucruri bune și sa riscam sa intram in opoziție pentru ca, unii cer acest lucru” a comentat psd-istul. Mai mult, acesta a admis ca se va inscrie in cursa pentru alegerile locale de anul viitor. „Voi candida la o funcție in administrația publica locala brașoveana”.

    Invitat sa spuna daca il va susține, totuși, pe senatorul Daniel Savu sau daca exista posibilitatea sa mai asistam la vreo candidatura surpriza, Leonte a explicat ca termenul de depunere a candidaturilor nu s-a terminat.

    „O sa fiu atent la dansul (Daniel Savu – n.r.). In momentul de fața, nu pot sa spun ca am fost foarte atent la ideile sale sau la proiectele. In mod cert, nu voi face rabat de la principiile in care eu cred. In data de 29 septembrie este termenul limita de depunere a candidaturilor. Va propun sa ne auzim dupa aceasta data, astazi, sunt doar doua candidaturi depuse. De ce sa anticipam cand mai este o zi sau doua pana atunci”, a conchis politicianul social-democrat brașovean.

    Amintim ca Inalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a amanat apelul de judecata pentru 23 noiembrie, in dosarul in care președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, și alți 70 de inculpați sunt acuzați de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Basescu. Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost condamnat pe 15 mai, de instanta suprema, la un an de inchisoare cu suspendare.

    NU RATA

    Scandal in PSD. Victor Ponta, acuzat pentru confuzia in care a aruncat partidul

    Declaratiile lui Victor Ponta despre o alianta cu PNL in urma careia PSD sa primeasca postul de premier si PNL candidatul la presedintia Romaniei...

    Vinurile de desert, ce sunt si cum sa le asociezi?

    Asa- numitele vinuri de desert sunt un tip de vin care se caracterizeaza prin aroma dulce, de aceea este un vin ideal pentru deserturi....

    45 fapte fabuloase despre Rihanna pe care sa le stii

    Rihanna este una dintre cele mai influente compozitoare-compozitoare din lume ale secolului XXI.Spectacolele ei live elaborate si melodiile captivante au oameni de toate varstele...

    RECENTE

    PE ACELASI SUBIECT