Nu are doar gust placut, ci si valori nutritionale si culturi active care il tranforma intr-un aliment benefic pentru sanatate Iaurtul este un produs alimentar cunoscut inca din cele mai vechi timpuri. Modul de preparare difera in functie de aria culturala, dar toti cei care au consumat laptele fermentat, din antichitate si pana in prezent, ii cunosc virtutile.
Intr-una dintre cele mai cunoscute lucrari de medicina araba, publicata in anul 633, este recomandata folosirea iaurtului impotriva dizenteriei si a tuturor bolilor inflamatorii ale stomacului, ficatului si intestinului. La inceputul secolului XX, savantul rus Ilia Metchnikoff a aratat, in cadrul unei intruniri de la Institutul Pasteur din Paris, de ce este bun pentru sanatate consumul regulat de iaurt: datorita culturilor de bacterii vii.
Pentru aceste cercetari, in 1908 el a primit Premiul Nobel pentru medicina. Lucrarile lui Metchnikoff si notorietatea de care s-au bucurat acestea au stimulat nasterea industriei iaurtului. Astazi, mai mult de 30% din populatia lumii mananca iaurt in mod regulat, consumul anual mondial pe cap de locuitor fiind estimat la doua kg.
O reteta simpla si sanatoasa
Iaurtul se obtine prin fermentatia laptelui, procedeu realizat cu ajutorul a doua bacterii: “Lactobacillus bulgariusi si “Streptococus thermophilusi. Nu te teme insa! Aceste bacterii nu sunt daunatoare pentru organism, dimpotriva. Tocmai prezenta fermentilor lactici in stare vie si activa confera iaurtului numeroase proprietati benefice. De aceea, cand cumperi iaurt, citeste cu atentie ambalajul – aici trebuie mentionata prezenta acestor fermenti vii.
Iaurturile cu astfel de fermenti vii contin circa 10 milioane de bacterii pe gram. Datorita culturilor vii si active, iaurturile trebuie pastrate la temperaturi cuprinse intre 2 si 6 grade Celsius si au o perioada limitata in care isi pastreaza calitatile si prospetimea. Iaurturile mai contin si un alt tip de bacterie, numita Bifidobacterium (bifidus) – o bacterie unica, singura care poate fi gasita doar in organismul uman si pe care o primim odata cu laptele matern. La nastere, flora intestinala a copilului nu contine bacterii, dar acestea apar odata cu hranirea la sanul mamei.
“Bacterii prietenoase”
Sanatatea fiecaruia dintre noi depinde de sanatatea tractului digestiv deoarece aceasta parte a organismului asigura hrana celorlalte organe si elimina toxinele si resturile. “Bacteriile prietenoasei care se gasesc in intestin sunt indispensabile pentru buna functionare a tractului digestiv. In plus, ele imbunatatesc digestia si tranzitul intestinal, curata organismul de substantele toxice, ajuta la mentinerea echilibrului florei intestinale si, nu in ultimul rand, previn aparitia constipatiei, a anumitor forme de diaree, precum si a unor boli. Mai mult decat atat, consumul regulat de iaurt contribuie la reducerea colesterolului si intareste sistemul imunitar al organismului (70% din imunitatea organismului este asigurata de intestine).
De asemenea, diminueaza riscul aparitiei cancerului, deoarece bacteriile lactice reduc numarul de enzime cancerigene din colon. Cat timp urmezi un tratament cu antibiotice, este recomandabil sa consumi mai mult iaurt: antibioticele distrug partial flora intestinala, cauzand diverse tulburari digestive, dar iaurtul contracareaza aceste efecte negative, ajutand la refacerea florei. Iaurtul ne furnizeaza nu doar fermenti vii, ci este o sursa pretioasa de proteine, calciu si vitamina B2. In ce priveste calciul, iaurtul este o sursa mai importanta decat laptele: un borcanel de iaurt de 150 g contine intre 150 si 210 mg calciu, deci asigura 1/4 din necesarul zilnic de calciu al unui copil de 1-3 ani si 1/6 din necesarul unui adult. Nutritionistii recomanda un consum zilnic de 400-600 ml lapte (doua-trei pahare) sau 250 ml de iaurt, precum si 20-60 g de branzeturi (doua-trei felii).
Este un aliat important al siluetei, fiind sarac in calorii, dar bogat in elemente nutritive. Iaurtul obisnuit contine doar 49 de calorii la 100 de grame, cel degresat – 38 calorii, in timp ce iaurtul produs din lapte integral, considerat cel mai caloric, are doar 64 calorii la 100 de grame. Asadar, poti manca iaurt chiar daca urmezi un regim de slabire. In acest caz, alege iaurt simplu sau degresat si evita-le pe cele cu fructe (acestea au circa 85 de calorii la 100 g).
Nu tolerezi laptele? Iaurtul este alternativa
Aproximativ 75% din adulti nu tolereaza laptele. De ce se intampla asta? Pentru digerarea laptelui este necesara prezenta unei enzime speciale, denumita lactaza, pe care o produce organismul. La unele persoane insa, pe masura ce inainteaza in varsta, aceasta substanta se secreta in cantitati din ce in ce mai mici si de aceea laptele nu mai poate fi digerat eficient.
Un dar de la Dumnezeu
Studiile stintifice arata ca durata medie de viata este mai mare in cazul popoarelor sau colectivitatilor care consuma cu regularitate produse lactate, deoarece acestea maresc rezistenta oganismului la boli. In limba bulgara, de exemplu, Bulgaria fiind una dintre tarile cu populatie longeviva, iaurtul inseamna “viata lungai. Legat de faptul ca iaurtul prelungeste viata, exista chiar si o legenda venita din adancul timpurilor. Ea spune ca insusi Dumnezeu i-a oferit lui Abraham reteta de preparare a iuartului, ceea ce i-a permis acestuia sa traiasca mai mute sute de ani.