Am fost de multe ori acuzata ca fiind “feminista” – ca si cum ar fi o sentinta, de infaptuitoarea “pacatului” de a aprecia valorile si sensibilitatile feminine – si mi-am refugiat argumentele in fapte care m-au marcat si care mi-au demonstrat ca, intotdeauna, adevarul si frumosul trebuie privite dincolo de aparente. Voi lasa de-o parte aceste idei in incercarea de a intelege: de ce, de-a lungul unui secol, femeile au luptat pentru recunoasterea drepturilor in societate, iar acum, le abandoneaza si incep sa caute drepturile interioare la propria persoana?
„Vreau mai mult timp pentru mine”, „imi place sa merg singura la sala”, „m-am apucat de gatit pentru a ma gandi la ale mele”, „anul acesta plec singura in vacanta”. Suna ca un refugiu din realitate, din cuplu, din societate. De ce, dupa atata timp, in care femeile au vrut sa fie „cireasa de pe tort”, „buricul pamantului”, „capo di tutti capi”, acum nu vor decat sa fie singure si lasate in pace?Intr-o oarecare masura pot fi de acord cu faptul ca femeile nu au fost niciodata constante in idei sau dorinte. Insa presimt ca adevarul este dincolo de argumentatia tipic masculina.
Eu cred ca este o razbunare pe modul in care feminismul a fost inteles si aplicat. Iar aceasta „plata cu aceeasi moneda” porneste dintr-un concept, evident, feminin: „femeile adora sa amageasca dulce”. Cum? Pai uneori isi arata disponibilitatea si adora sa fie placute, idolatrizate chiar, se hranesc din sentimentul pe care il cultiva in mintile, uneori slabe ale barbatilor, iar in final ajung sa nu raspunda la nicio provocare a acestora. De ce? Pentru ca miza nu este sa te bucuri de ce iti doresti, ci sa te bucuri de modul cum il obtii.
Este la fel ca atunci cand se agita pentru o pereche de pantofi: o cauta in 5 magazine, o rezerva de gusturile pofticioase ale altor femei, o poarta o data si apoi o uita in dulap alaturi de alte cuceriri costisitoare.
Astazi femeile abandoneaza lupta pentru feminism si pleaca in cautarea „sheness”-ulului, a linistii interioare, a propriilor placeri, independent de ce se intampla in jurul lor. Lovite dur, in propriul orgoliu, acestea realizeaza ca ceea ce au promovat si au sustinut mai abitir le-a dezamagit dulce si el, la randul lui. Feminismul, un concept gandit pentru a le crea oportunitati, li s-a intors impotriva cu propriile lor arme. Le-a facut sa spere ca ceea ce fac conteaza, ca vocea lor este auzita, cand de fapt, lupta pentru autoritate si pentru egalitate este mai dura si mai actuala decat la inceputurile ei. De aproape un secol nu se poate tine piept prejudecatilor, iar aceasta este doar un exemplu.
Si da, vorbim despre o razbunare, despre o razvratire impotriva unui curent care nu a fost inteles, care nu a reusit sa genereze decat o schimbare de suprafata si nu una de mentalitate asa cum ii era menirea.
Cu toate acestea, reproducem local conceptul feminist ca pe o arta desi este in continuare un curent in formare. Si ca orice arta frumoasa, isi continua rolul spre un progres moral, dupa cum spune L. Beethoven. Imi doresc ca razbunarea sa fie doar o etapa in evolutia acestuia si, in curand, sa isi recapete si sustinatorii.
