Vreau sa scriu despre presa, dar nu despre ce se intimpla la Cotidianul. Isteria de pe bloguri si de pe forumuri este deplasata si penibila, ca o jelanie de tzatze care-si pun poalele in cap in mijlocul ulitei. Nu ma intereseza sa comentez ce se intimpla la Cotidianul pentru ca nu cred nici ca sint buricul pamintului si nici ca o sa dea ziarul faliment daca nu mai sint eu sau ca se umple de succes daca mai sint. Din punctul meu de vedere problema e simpla: esti bun, iti gasesti job oriunde, nu esti bun, asta e, vorba bunicii, a intarcat Balaia.

Vreau sa scriu despre ceva ce ma scoate din sarite la aceasta breasla din care fac si eu parte. Ipocrizia.

L-am vazut pe Radu Mazare la Realitatea, cu o inregistrare de la conferinta de presa de ieri, spunind “Hotnews sa ma pune in fund”. Si, logic, indignare mare in tocsou, ca dom’le, ce limbaj, cum isi permite sa vorbeasca asa despre presa! Si mi-am adus aminte si de indignarea generala de acum doua saptamini cind Mazare a defilat in uniforma militara cu insemne naziste. Ce oroare, vai, cum isi permite! Intreb eu acum, cine l-a facut personaj media pe Mazare? Cine l-a curtat, l-a mingiiat pe crestet, l-a cautat sa faca pictoriale cu el in chip de Al Capone si James Bond, cine il suna sa il invite la toate emsiunile posibile, cine i-a permis sa intre in studio imbracat ca un clown, cine l-a alintat zimbind binevoitor “ce cool e”? Ce supriza: presa! Basescu avea mare dreptate cind la conferinta de presa de la Cotroceni, acum doua saptamini, a zis unei ziariste care il intreba de Mazare “pai acum v-ati gasit sa va plingeti, cind pina ieri il laudati ca e cool”. Exact asa este. Noi l-am creat pe Mazare ca personaj excentric, care isi permite absolut orice, sa plateasca din banii Constantei 200 000 de euro ca sa aduca brazilience in pielea goala pe plaja, sa se prezinte in public in sacou verde sau in uniforma nazista si sa ne invite tot pe noi, ziaristii, sa il pupam in fund. Daca nu ar fi scris presa de el, daca nu ar fi fost telefoanele de invitatie la pictoriale si la emisiuni, daca nu l-am fi curtat si incurajat sa isi ridice soclul de gangster modern, ar fi fost gangster la Constanta si atit. La el in curte.

Enervarea pe care mi-a provocat-o episodul cu Mazare mi-a adus aminte de inca unul. De fapt de inca doua. Becali si Vanghelie. Doua nume care ii fac pe toti sa zimbeasca cu subinteles si sa scuipe in sin, ptiu! Adica, vai, prostii aia doi, analfabetii Becali si Vanghelie, haideti sa ridem de ei, sa ne dezicem de ei, sa ii facem terci de la inaltimea noastra de aspiranti la un abonament la Biblioteca Academiei.

Mi-aduc aminte ca acum vreo trei ani, discutam in sedinta de sumar despre un sondaj care il dadea foarte sus pe Gigi Becali, si trebuia sa scriem despre asta. Si cineva din redactie, persoana importanta in ierarhie, s-a scandalizat, tot pe modelul “vai, ce oroare, Becali este un pericol pentru democratia romaneasca”. Ca sa vezi, persoana in cauza a devenit ulterior, destul de curind, consilier al onor miliardarului Becali. Telefonul lui Becali a sunat intr-o perioada de nu mai stia cu ce mina sa le raspunda celor care il chemau in emisiuni ca sa le faca audienta, si care dupa terminarea emisiunii sa rida de ignoranta si greselile lui. Becali n-ar fi existat nici el daca nu l-am fi creat noi. S-ar fi agitat ca diavolul tasmanian la Marriott si in curtea lui din Pipera si atit.

Vanghelie este a treia creatie a noastra de care facem mistouri ieftine de cite ori ne vine numele lui pe buze. Ha-ha-ha, a gresit cuvintul, n-a acordat subiectul cu predicatul, ah, ce incult este! Dar haideti sa il cultivam, sa il sunam sa ii luam declaratii despre orice, despre Geoana, Basescu, Udrea, horoscop si codul galben de furtuna. Si sa ii zicem cu supusenie “domnule presedinte, va rugam, bagati-ne si pe noi in seama”. Dupa care sa ridem in hohote. Si nici macar sa nu ne prindem ca Vanghelie (care si-a angajat demult un profesor de limba romana) face el misto de noi, ca stilceste intentionat cuvintele si face dezacorduri, pentru ca a inteles de mult ce il face pe el appealing in ochii presei.

Am scris in titlu “lacomie”. Cred ca va dati seama de ce. Si nu e vorba numai despre lacomia pentru rating.

Si, a propos de ipocrizie, sa ne uitam la cum se arunca cu pietre in Elena Udrea pentru lista aceea de ziaristi care s-au plimbat pe banii Ministerului Turismului pe la Berlin sau Londra, la tirgurile de turism si pentru banii dati pentru publicitate pe la televiziuni. Nu-i iau apararea Elenei Udrea, doamne fereste, dar sa o acuzi ca ti-a dat bani dupa ce i-ai luat mi se pare o mare mirsavie.