Prince Radu

Menu Close

Category: Timp liber (page 1 of 4)

Orasul care a murit subit

Masa era acoperita cu musama roz cu modele de fructe, cam cum aveau bunicii mei din Tirgu-Mures si un polonic ruginit atarna de tocul usii roase de vreme si de vant. Daca as fi deschis sertarul probabil as fi gasit furculite si cutite, dar nu mi-era foame si oricum in orasul asta nu mai mancase nimeni de mai bine de cinzeci de ani, conservele de pe raft erau aproape sigur stricate. N-am deschis sertarul. 

Intrasem in casa oamenilor fara sa le bat la usa, fara sa sun la sonerie si fara nici macar sa dau buna-ziua. Din bucatarie, am dat buzna in dormitor fara nicio pudoare, la picioarele patului era o oala de noapte cu smaltul ciobit, pe perete o fotografie de familie alb-negru intr-o rama de lemn. Daca as fi deschis usa dulapului probabil as fi gasit asternuturi, dar nu-mi era somn si oricum in orasul asta nu mai atipise nimeni de mai bine de cinzeci de ani, asternuturile aproape sigur ar fi mirosit a vechi. N-am deschis dulapul.

Am iesit din casa fara sa-mi iau la revedere de la gazde, oricum in orasul asta nimeni nu-si mai luase la revedere de mai bine de cinzeci de ani, si n-am inchis usa dupa mine. Strazile ma asteptau cafenii-spalacite, confundandu-se cu peisajul dezolant in mijlocul caruia se intindeau. Nu mai alergase nici un copil pe ele din 1960, cand orasul Humberstone murise brusc.

Un oras cu certificat de nastere si de deces

Ca sa cunosti istoria Humberstone-ului nu e nevoie sa te afunzi in negura timpului. Localitatea are un an de nastere destul de recent, 1872, si un parinte, Compania de Nitratos del Peru. Cat despre amplasare, ati citit bine: Humberstone, orasul cu nume englezesc, se afla pe teritoriu sudamerican. Si cum, paradoxal, la periferii granitele sunt mult mai putin relevante decat la centru, la putin timp dupa infiintare Humberstone a trecut din Peru in Chile (o mica disputa teritoriala numita Razboiul Pacificului, care a lasat Peru-ul fara regiunea Tarapaca si Bolivia fara iesire la mare, avantaj Chile), fara ca acest lucru sa schimbe prea mult fizionomia locului, conditiile de viata ale celor care il populau si, cu atat mai putin, soarta, care-i era pecetluita inca de la inceput.

Humberstone s-a nascut la intersectia dintre doua intamplari. Prima facuse ca la un moment dat, prin secolul XIX, sa se descopere ca Atacama era bogat in salpetru. A doua facuse ca in momentul respectiv salpetrul sa fie si util pentru om, fiind folosit in productia de ingrasaminte artificiale si in industria de armament. Asa ca niste anumiti au pus ochii pe zacaminte, s-au hotarat sa le exploateze si, cum minereurile afundate in inima desertului nu puteau fi extrase de la distanta, au intemeiat mici asezaminte in apropierea minelor. Unul dintre aceste asezaminte a fost Humberstone.

Orasul a crescut, s-a dezvoltat, si-a schimbat patronul de cateva ori (numele actual vine de la ultimul dintre acestia, inainte orasul se chema La Palma), a trait momentele lui de criza interbelica atunci cand in Germania s-a inventat salpetrul artificial, a renascut dupa cativa ani de abandon si a reinceput activitatea extractiva pe undeva prin anii ’40. Iar in 1960 a murit brusc. Falimentul era, de data aceasta, ireparabil. Humberstone a fost parasit definitiv si aproape peste noapte.

Viata printre zabrelele unei distopii

Vantul suiera tacut in dupa-masa aia de Vest salbatic si eu tineam harta intre degete, sa nu-mi zboare din mana. Imi plac hartile. O harta serveste nu numai sa te orientezi, ci iti da o idee despre conceptul si valorile care au definit fizionomia unui loc, te face sa iti inchipui, daca ai putina imaginatie, cum se traieste acolo. Un oras care are in centru clubul veteranilor si pe aleea principala inchisoarea iti va spune o alta poveste decat unul structurat in jurul centrului comercial si al parcului de distractii. Asa ca harta Humberstone-ului era importanta, cu atat mai mult atunci cand stiam ca orasul nu crescuse organic, ci fusese rezultatul unui proiect deliberat, avusese in spate un (more or less evil) mastermind, si asta literalmente.

Litera B cu albastru inchis marca pe foaia de hartie locul unde ma aflam, ca in afisele cu usted esta aqui. Eram in centru.  Facand abstractie de lipsa oamenilor, piata cafenie-spalacita cu alei ingrijite, banci verzi si cosuri de gunoi in care nu se mai aruncase niciun muc de tigara de mai bine de cinzeci de ani avea un aer de ciudata normalitate. Mastermind-ul care concepuse orasul nu fusese cine stie ce creativ, configuratia locului respecta intru totul structura oricarei asezari sud-americane: piata centrala, zone rezidentiale, primarie, scoala, piscina si o zona industriala la margine. Cu o mica-mare deosebire: intr-un oras tipic de pe continentul asta cea mai inalta si mai impunatoare cladire din piata centrala e biserica, in timp ce la Humberstone teatrul si piata de fructe si legume dominau spatiul, si ele ridicate abia in anii ‘30, inainte constructia cea mai mare fiind cea care adapostea birourile conducerii. Chestie de prioritati, nu mai mult.

Aparentele inseala, insa, si aici mai mult decat oriunde altundeva; in racoarea depozitului de alimente am dat cu ochii de tabelul cu ratii de lapte condensat alocate pe sectoare si pe lunile anului si mi-am adus aminte ca normalitatea la Humberstone era ca o fata morgana a Atacamei. De fapt viata aici parea scoasa dintr-un vis urat. Minerii proveneau din toate zonele tarii si erau ademeniti la Humberstone cu promisiuni inselatoare. Odata ajunsi aici, ei si familiile lor, li se alocau casute mici si precare, regimul de munca era dur si inflexibil, plata nu era in bani ci in fise utilizabile doar in oras si suficiente doar pentru cumpararea unor ratii de alimente si produse decise de conducerea companiei. Viitorul copiilor era organizat, decis, programat. Iar orice incercare de revolta era inabusita cu brutalitate. Cum a fost cea din 1907, cand toti locuitorii orasului au fost masacrati in scoala Santa Maria din Iquique fiindca indraznisera sa ceara imbunatatirea conditiilor de viata.  

Am intrat in ceea ce fusese odata sediul conducerii. O masina de scris neagra la care nimeni nu mai batuse niciun proces verbal de mai bine de cinzeci de ani trona sugestiv pe o masa de metal.

Si totusi niciun cosmar nu e perfect. Se facuse tarziu si colegul meu de calatorie, Michel, se cam plictisise sa intre in toate darapanaturile si vroia sa ne intoarcem.

– Michel, inca un lucru, te rog!- Care?- Scoala.- Bine, eu te astept la intrare, grabeste-te!

M-am grabit. Am plecat in fuga, am gasit cladirea, am intrat intr-o sala de clasa la intamplare si m-am asezat in banca a patra, randul de la geam, lumina din dreapta. Mi-era mica si scartaia. Pupitrul din fata mea era scrijelit. Desenul era, scuzati cliseul, clasica inima strapunsa de o sageata.

Asa ca Humberstone e mai mult decat un vis urat. E tot amalgamul ala de emotii pe care il gasesti intr-o camera cu abtibilduri lipite de perete, intr-o casa cu pres la intrare, intr-o curte din care se vad apusuri rosii-nostalgice cu nuante de albastru, in toate detaliile din care iti dai seama ca, in ciuda a ceea ce reiese din telegramele oficiale, din tabelele de ratii si din listele care inventariau magarii din oras, acum mai bine de cinzeci de ani acolo locuisera oameni, nu roboti. E empatie. Ca literatura buna.

Cateva informatii cu caracter practic, in caz ca are careva drum prin Chile

Humberstone este unul dintre orasele-fantoma din nordul tarii, vestigii ale epocii salpetrului. De fapt cred ca v-ati dat seama din text. Daca nu, se cheama ca trebuie sa mai lucrez la claritate. Este cel mai bine conservat si (intr-un fel) restaurat dintre ele si face parte de cativa ani din patrimoniul UNESCO, alaturi de Santa Laura. Asta nu inseamna ca e napadit de turisti, multa lume nu stie de el, multa lume nu e interesata in mod deosebit, asa ca inauntru bate vantul. Si la propriu, si la figurat (apropo, nu va zic ce senzatie e sa asculti vantul suierand sinistru printre tablele ruginite si gata sa se prabuseasca peste tine ale unei foste hale industriale!). Se ajunge acolo din Iquique, cu autobuzul, e cam la 60 km. Se revine in aceeasi zi, hoteluri in zona nu exista (ca noroc) si in casele alea parasite nu cred ca vreti sa fiti primii oameni care atipesc dupa mai bine de cinzeci de ani. 

Mai practic de atat nu se poate: cum calatoresti in… Insula Pastelui?

Pe scurt:

– Oricum ai intoarce-o, Insula Pastelui nu este ceea ce s-ar putea numi o destinatie low-cost. Totusi, posibilitati de a calatori acolo fara sa cheltuiesti chiar 200 de euro pe zi, excluzand biletul de avion, exista- Insula Pastelui e o destinatie foarte sigura, in care si oamenii si cainii vagabonzi sunt prietenosi cu turistii si iti sar in ajutor (ma rog, am rezerve cand vine vorba de caini, dar treaca de la mine, nu musca, cel mult iti fura ochelarii)- Sezonul turistic se intinde din decembrie pana in martie, cu o perioada de varf in februarie, cand se organizeaza festivalul traditional Tapati si preturile, deja ridicate, explodeaza. In afara perioadei s-ar putea sa iesi mai ieftin dar, atentie, se poate face frig.

Ce e de vazut in Insula Pastelui? Cat sa stai? Cand sa mergi?

Voi incepe cu o afirmatie socanta – in Insula Pastelui sunt si alte lucruri de vazut in afara de moai!!! Incredibil, dar adevarat. Are pesteri, petroglife si chiar si o plaja cu cocotieri. Daca vreti sa aflati mai multe, cititi mai departe.

Conformatia geografica a insulei si localizarea monumentelor fac ca cea mai eficienta modalitate de vizitare a obiectivelor sa fie in trei excursii, toate avand ca baza Hanga Roa, in care va veti caza, fiind singura asezare de pe insula:

1. Circuitul Hanga Roa – Vaiku – Akahanga – Ahu Tongariki – Rano Raraku – Te Pito Kura – Anakena – Hanga Roa

Ati inteles tot, nu? 🙂 In cazul improbabil ca nu, vedeti ca v-am pregatit si un scurt dictionar la finele articolului*.

Este vorba de un traseu de o zi intreaga, care porneste din Hanga Roa si continua cu moaii situati pe coasta de sud-est si nord-est a insulei. Monumentele cele mai spectaculoase sunt Ahu Tongariki (vezi Ep. 11 din jurnalul meu fotografic), o platforma restaurata pe care sunt asezati 15 moai, Rano Raraku, muntele unde erau sculptati monolitii si de unde erau transportati la locul final, si Anakena, o plaja tropicala clasica, cu nisip fin si palmieri, dar care are ca bonus o platforma de moai. O mentiune speciala pentru Te Pito Kura care, fara a fi vizual un loc spectaculos, este important pentru insula si pentru tot felul de ezoterici brazilieni pentru campul magnetic puternic.

Pentru traseul asta va trebuie o masina si aveti doua optiuni: ori inchiriati una din Hanga Roa si mergeti pe cont propriu, ori luati o excursie cu o agentie de turism. In primavara lui 2012, agentiile de turism din Hanga Roa ofereau excursia asta la preturi cuprinse intre 20.000 si 32.000 pesos. Diferenta era ca excursia de 20.000 pesos era in grup mare (cam 20-30 de persoane) si nu includea masa de pranz. Eu am luat excursia de 32.000, care includea un gratar tipic, grupul era de 6 persoane, dar cireasa de pe tort era ghidul, un rapa nui plin de farmec care lucrase cu National Geographic si stia muuuulte povesti legate de istoria insulei. Agentia era Ancestral Tours si o recomand.

2. Circuitul Hanga Roa – Puna Pau – Ahu Akivi – Ana Te Pahu – Ahu Tepeu – Ana Kakenga – Tahai – Hanga Roa

Este un traseu care in prima faza se indreapta spre centrul insulei, continuand cu coasta de vest. Puna Pau este locul unde erau fabricate “palariile” moailor, Ahu Akivi este singura platforma cu moai indreptati spre interior, iar ca test de inteligenta, va invit sa deduceti ce sunt Ana Te Pahu si Ana Kakenga (indiciu: aveti un mini-dictionar la baza articolului!).

Lungimea traseului e scurta, de 14 km, pe care il puteti face fie cu masina (pe cont propriu sau cu o agentie) intr-o jumatate de zi, fie cu mountain bike-ul (dar, atentie, in unele locuri drumul este foarte prost) fie, cum am ajuns eu sa fac fara voia mea, pe jos. (Era atunci cand iesisem sa vizitez muzeul.) Daca va decideti sa faceti traseul pe cont propriu, va recomand sa va luati incaltaminte de trek si o lanterna, altfel nu veti putea intra in grote (si sa stiti ca merita!)

3. Circuitul Hanga Roa – Ana Kai Tangata – Orongo – Rano Kau – Vinapu – Hanga Roa

Este un nou traseu de jumatate de zi, care va duce in varful sudic al insulei si care va va permite sa faceti cunostinta cu un alt capitol al istoriei poporului Rapa Nui. Pe scurt, in secolul XVII insula ajunsese sa adaposteasca o populatie mult prea mare pentru capacitatea teritoriului. Consecinta a fost o despadurire aproape totala care a dus la distrugerea ecosistemului si puternice conflicte intre triburi, pentru accesul la putina hrana care exista. Ca raspuns la aceste probleme, societatea Rapa Nui a trecut prin cateva transformari puternice, care erau nu in ultimul rand de ordin politic si religios. Cultul moailor a decazut pana la abandonarea constructiei de noi moai si, in locul lui, s-a instaurat cultul omului-pasare, un mod de organizare “democratica” destul de original, in care conducatorul insulei era desemnat printr-un fel de concurs sportiv al carui punct de plecare era Orongo (o competitie in care participantii trebuiau sa coboare o panta foarte abrupta din Orongo pana la tarm, sa inoate pana la o insula din apropiere, sa gaseasca un ou al unei anumite pasari si sa se intoarca cu el intact inotand inapoi spre insula mare si urcand aceeasi panta dificila pana inapoi in Orongo. Simplu ca buna-ziua, nu? 

Asadar, Orongo, principalul punct de interes arheologic de pe traseu, este locul unde avea loc ceremonia si unde se gasesc petroglife reprezentand omul pasare. Rano Kau este celalalt loc de o frumusete extrema de pe traseul asta, fiind craterul unui vulcan stins in care azi se intinde o mlastina si pe conul interior al caruia se practica agricultura.

Traseul il puteti face fie cu o agentie, daca vreti sa ascultati explicatiile ghidului, fie pe cont propriu, cu masina sau pe jos. Preturile la agentii erau intre 15.000 si 20.000 de pesos in martie 2012.

Acestea ar cam fi circuitele clasice. Unul fiind de o zi intreaga si celelalte doua de cate o jumatate de zi, e nevoie de un minim de doua zile pentru a le parcurge, majoritatea turistilor optand sa stea pe insula doua zile intregi si sa plece in a treia zi.

In afara de locurile arheologice, cred ca nu strica sa va reamintesc ca insula are si o plaja tropicala (vezi circuitul 1), asa ca, daca nu sunteti presati de timp si vreti sa stati pe insula mai mult de trei zile, puteti adauga un program intens si solicitant de leneveala la soare. Iar pentru cei lacomi de cultura mai exista, dupa cum stiti, muzeul!

Sezonul turistic se intinde in lunile de vara, iarna temperaturile putand cobora pana la 5-10 grade (cu multa umezeala) desi mi s-a spus ca nu e o regula. Februarie este luna cu cel mai mare aflux de turisti, in principal datorita festivalului Tapati, cu dansuri polineziene, reprezentari teatrale ale istoriei insulei si multe alte activitati traditionale. Problema cu perioada asta este ca preturile cresc, si la biletul de avion si la cazare si masa, asa ca nu isi permite oricine sa ajunga in perioada asta.

Cum se ajunge in Insula Pastelui?

Ei da, e o intrebare buna, avand in vedere ca Insula Pastelui este unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pamant. Dar chiar si pana acolo exista mai multe optiuni de transport.

De unde? Pai sunt doua posibilitati: ori din Chile, ori din Tahiti. Administrativ, insula apartine de statul Chilian, asa ca cel mai simplu se ajunge din Santiago. Aici sunt doua posibilitati: ori cu vaporul ori cu avionul. Asta cu vaporul n-am incercat-o, pentru ca din cate am inteles dureaza cam trei saptamani si nu e cu mult mai ieftina. Cu avionul, exista o singura companie care asigura transportul pe ruta Santiago – Hanga Roa, si aceasta este LAN. 

Incercati sa cumparati biletul cu cateva luni inainte, pentru ca este destul de scump si asa. Cand m-am uitat eu, preturile peste trei luni variau intre 500 si 700 de dolari in functie de data si lungimea calatoriei, si nu includeau taxe de aeroport (adaugati 100 de dolari).

Din Tahiti, am inteles ca tot cu LAN se ajunge, dar nici aici nu va pot da prea multe detalii.

Unde sa stai?

Daca dupa ce ai cumparat biletul de avion ti-au mai ramas ceva bani in cont, dupa ce iti vei rezerva cazarea te asigur ca nu iti va ramane nici de-o coaja de paine.  Preturile la hotelurile din Insula Pastelui incep de la 100 de dolari pe noapte de persoana si de terminat nu stiu unde se termina, ca mi s-a ars ecranul calculatorului de la zero-uri.

Exista, insa, si cateva optiuni de cazare cu preturi mai rezonabile. Eu, de exemplu, am stat la Vaianny Guesthouse, intr-un dormitor de doua persoane, curat, si am platit cam 30 de dolari pe noapte, cu micul dejun inclus si fructe de mango la discretie din copacul din curte. 

Pentru cine vrea sa vina cu cortul, se poate si asa! Exista un camping pe insula, aproape de ocean. 

Alte sfaturi?

Avand in vedere ca insula este prea mica pentru a fi autosuficienta si date fiind distantele de continent, mancarea este scumpa in Insula Pastelui. Nu e iesit din comun sa platesti aproape 30 de euro pe o masa. Partea buna este ca ai dreptul sa aduci mancare in bagajul din Santiago. Eu, pentru a nu ocupa prea mult spatiu, am cumparat cateva plicuri cu supe si mancaruri semi-preparate din Santiago si mi le-am gatit acolo la guesthouse.

O mare parte din Insula Pastelui este un Parc National. Intrarea in Parcurile Nationale costa in Chile, iar preturile pentru straini sunt mai mari decat cele pentru chilieni. In martie 2012, pretul de intrare era de 30.000 de pesos. La aeroport cand sositi, totusi, se poate cumpara intrarea in parc cu o mica reducere (reducere de 5000) – sfatul meu este: profitati!

*Dictionar exhaustiv rapa nui-romanesc:Ahu – platforma pe care sunt asezati moaii in picioareAna – grotaRano – vulcanPentru orice altceva, folositi limba engleza sau spaniola. 

Din Patagonia, cu drag

Draga jurnalule,

Sunt in Coyhaique, Patagonia chiliana, unde vroiam sa ajung acum doi ani, cand cu aventura mea sudamericana, și nu am putut din cauza blocajului aluia rutier, cred ca ți-am povestit atunci.

Ți-am povestit, nu? Cand eram in Punta Arenas, in sud, și am vrut sa-mi cumpar bilet de autobuz spre Coyhaique și femeia de la ghișeu mi-a zis ca nu se poate, pentru ca drumurile din regiune sunt blocate pe motiv de proteste și orașul e izolat, nu intra niciun autobuz, nicio bicicleta, nici macar un camion cu marfuri de trei saptamani, de s-au golit supermarketurile și nu se mai gasește un litru de ulei in tot orașul, și eu cica vreau sa ma plimb. Cand credeți ca ma mai intorc eu, din Romania, la capatul lumii? am intrebat-o atunci, cand?

Și chiar nu-mi inchipuiam ca apuc prea curand, la urma urmei Patagonia e departe oriunde ai fi. Dar joia asta ne-a anunțat șeful ca ne da liber luni și marți dupa trei luni de munca pe branci, și eu, care planuisem inițial sa-mi petrec weekendul la mare, m-am intrebat in sinea mea ce-ar fi sa nu plec la doua sute de km de Santiago ci la… mmmm, hai sa sfidam bunul simț… doua mii?

Așa ca mi-am luat compulsiv un bilet de avion cu plecare a doua zi, nici eu nu știu ce bafta am avut sa-l gasesc cat de cat ieftin, am decolat, am aterizat, am ieșit din aeroport am vazut ca cerul dadea un spectacol de zile mari (precizez ca in situații de genul asta in Patagonia mereu ai bilet la categoria VIP), am ajuns in oraș, am dat o raita prin piața in cinci colțuri din centru (unica in Chile, mi se precizeaza cu mandrie), am ieșit cu niște prieteni de-ai unei prietene la un sushi, am prins un rasarit pe carretera austral, am trecut pe langa munți, rauri multicolore, lacuri cu apa turcoaz, stanci inzapezite, cerbi patagonici, paduri dese, vai spectaculoase, cascade, m-am plimbat cu barca, am intrat in peșterile de marmura care tot apar pe facebook in postari virale cu “x locuri spectaculoase in care sa ajungi inainte sa mori”, am facut poze peste poze, am terminat bateria telefonului, am terminat-o și pe cea a aparatului foto, am sarit, am alergat, am revenit, iar acum sunt, dupa cum spuneam, la Coyhaique, in fața sobei din hostel. Racita bocna de la prima ninsoare care a dat imediat dupa sfarșitul verii, scriind in carnețel, nevenindu-mi sa cred tot ce mi s-a intamplat in ultimele doua zile.

Draga jurnalule, de fapt ce vroiam eu sa-ți zic cu toata introducerea asta lunga e ca filmele documentare nu mint. In Patagonia chiliana chiar sunt casuțe de scandura cu acoperiș inclinat, in curțile oamenilor chiar cresc copaci de araucaria, in birturi chiar se asculta chamame, oamenii chiar mananca kuchen de mere și beau mate, ca in Argentina, pe strazi chiar miroase discret a rașina de brad, iar barbații, inclusiv cei tineri, chiar poarta, in Anno Domini 2014, basca.

Cu drag

Cele mai frumoase 5 locuri unde NU am facut poze in America de Sud

Pentru cei dintre voi care nu sunt la curent cu ce a facut calatorul experiențial anul trecut, reamintesc ca acesta a fost plecat timp de noua luni in America de Sud. Pentru cei care nu au urmarit și firul evenimentelor ulterioare excursiei (e drept, calatorul experiențial nu a fost teribil de generos cu onorata asistența din acest punct de vedere), reamintesc ca acum o luna și un pic el s-a intors in Americi.

De ce? Printre altele, sa faca poze. Pentru ca anul trecut a intampinat oareșice probleme. Detalii, mai jos. Cronologic.

1. Casapueblo, Uruguay

Uruguay nu e o țara cine știe ce spectaculoasa vizual. Calatorul experiențial petrecuse deja aproape o saptamana in Colonia și Montevideo, fara sa faca ‘jjjj de mii de poze, pentru ca, la drept vorbind, in afara de grafitti, nu prea avea la ce. Așa ca era mai mult decat nerabdator (nerabdatoare, de fapt) sa ajunga laaaa:

Casapueblo. Langa Punta Ballena, la care se ajunge din Punta del Este, la vreo trei ore cu autobuzul de Montevideo.Perfect. A luat autobuzul pana la Punta del Este, de acolo alt autobuz la Punta Ballena, a parcurs inca 2-3 kilometri pe jos (hehe, nici autobuzul nu te duce pana la scara), a dat cu ochii de minunație, a scos aparatul, a apasat pe on, șiii: ERROR!

Zoom error. Stricat. Nefolosibil. A venit degeaba. Pffffffffffffffff.

2. Niebla, Chile

Intre timp, calatorul experiențial și-a cumparat aparat nou din Uruguay. Unul cu zoom mic – ca alealalte costau mia de dolari (pont: Uruguay nu e cel mai bun loc sa ți se strice aparatul, daca aveți drum pe acolo și țineți morțiș sa faceți fotografii, luați-va aparat de rezerva) – bunicel, dar nu teribil. In fine, era suficient.

Se afla la Niebla, in Chile, și vizita acest impunator fort aflat la malul marii.

Ok, peisajul nu era chiar incredibil, dar tot se cerea o poza sau doua. A scos aparatul, a dat sa deschida, cand colo: BATTERY OVER.

Mrrrrrrrr.

3. Quebrada de Cafayate, Argentina

Trecusera alte cateva luni. Personajul principal se afla in autobuzul dinspre Cafayate spre Salta, cand autobuzul s-a umplut dintr-o data de un praf foarte fin, dar omniprezent. Aparatul era in husa. Dupa cateva minute pulberea a disparut și vehicolul intra intr-unul din cele mai frumoase canioane din Argentina. WoooW!!!

Incantat, calatorul experiențial a scos aparatul din husa, a apasat pe buton, și cand sa declanșeze: ERROR.

Iar!

Praful ala nenorocit stricase aparatul. Și nu oriunde, ci in Argentina, care e, dupa Uruguay, pe locul doi in infamul clasament al celor mai scumpe locuri in care sa ți se strice aparatul.

GRRRRRRRRRRR!

4. Salar de Uyuni, Bolivia

Dupa o tentativa nereușita de a repara aparatul de la punctul 3, calatorul nostru și-a cumparat altul din Chile, unde a ajuns dupa o saptamana de abstinența fotografica in Argentina. Noua achiziție, mai trainica și mai de folos, avea, printre altele, un zoom mai puternic, opțiuni mai multe in meniu și scotea peisajele mult mai bine. (alt pont: taxele de import la electronice in Chile sunt aproape inexistente, aparatele sunt de multe ori la jumatate de preț fața de Europa. Daca sunteți in Chile și vi se strica mașinaria, zambiți: ar fi putut fi mai rau!)

Perfect pentru cea mai dorita destinație, una la care visa de ani (ANI!) de zile, și anume Salar de Uyuni, in Bolivia, cel mai cel deșert de sare din lume, doamnelor și domnilor, uitați aici și salivați:

Aici nu se face o poza. Sa fac sute, chiar mii, corect?

Greșit. La contactul cu deșertul de sare, calatorul experiențial a scos aparatul, a dat sa deschida, cand colo… nimic. Nimic. Off, on, nimic.A deschis clapeta de la locul unde se pune bateria: ia bateria de unde nu-i.

I-o furasera in hostelul din La Paz, cat era pusa la incarcat. 

AAAAAAAAAAAAAAAARGH!!!!

5. Salkantay trail, Peru

Omul nostru a indurat, așadar, trei zile de excursie in Salar de Uyuni și imprejurimi fara sa faca poze. A fost o incercare grea pe care nu ar dori sa o repete.

Revenind. Imediat ce s-a intors in civilizație, la Potosi, a cumparat de la piața o baterie noua cu incarcatorul aferent, probabil furata și ea la randul ei de la altcineva, dar ce conteaza, atata vreme cat face aparatul sa funcționeze.

A venit, insa, un alt moment important al calatoriei, trekul Salkantay, o ruta de 78 km care se parcurge in patru zile, terminandu-se apoteotic in ziua a cincea cu Machu Picchu. Daca nu sunteți la curent cu lucrurile cu adevarat importante, aflați ca traseul a fost declarat de National Geographic una dintre cele mai frumoase 25 rute de trek din lume. Le bifeaza pe toate: munți, vai, lacuri montane, jungla, cascade.

O mostra:

Alta:

Alt loc unde sa faci sute de poze.

Așa ca in ajunul plecarii, a avut grija sa-și incarce bateria pana la capat, sa goleasca cardul de memorie pentru a face loc la poze, și sa puna aparatul in bagaj.

Trekul a inceput dis-de-dimineața, dintr-un loc aflat la trei ore cu mașina de Cusco, unde ramasese bagajul mare. Nu in fiecare zi pleaca omul spre Machu Picchu, și pentru a marca evenimentul, calatorul nostru experiențial și fotoghinionist a simțit nevoia sa faca prima poza. A scos aparatul din bagaj, i-a dat drumul șiiiii…

NO MEMORY CARD!!!

Din pacate, dupa ce avusese grija sa goleasca cardul de memorie in seara precedenta, nu avusese grija sa-l și puna inapoi in aparat.

NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!

Așa se face ca dintr-una din cele mai frumoase 25 de drumeții din lume, calatorul experiențial s-a ales cu nu mai mult de zece fotografii, și acelea la rezoluție slaba, cat incapeau in memoria interna a aparatului. 

Sa nu te intorci in America de Sud in condițiile astea?

Poza 1 by Wagner T. Cassimiro “Aranha”Poza 2 by LopePoza 3 by FeffefPoza 4 by Haceme un 14Poza 5 by funkzPoza 6 by cascade hiker

Prin Sudamerica hai-hui – Blend in, blend out

Don Luciano din Arraial d’Ajuda face cea mai buna tapioca com queijo e goiabada pe care am mancat-o, amestec intre dulce-acrișor-sarat, fara sa curga, sa se verse pe degete și sa-ți murdareasca hainele.

Sunt de cinci zile in Arraial și in fiecare seara, pe la 6-7, mi se face aproximativ foame. Ies din hostel și merg pana la bisericuța de pe promontoriul pe care in timpul zilei se vede marea pana hat. Ocolesc bisericuța prin stanga și traversez piațeta prin fața magazinelor de suveniruri. Langa barul unde se vinde bere și acai se face o straduța pietonala lunga de cam doua sute de metri, rua do Broduei (sic!). Parcurg tot Broadway-ul, trecand pe sub șiragurile de stegulețe ale țarilor din toata lumea. Ajung in piața principala a orașului. Ma așez pe bordura cu brațele in jurul genunchilor, atenta la ce se-aude, pe unde e mișcarea, cine cu cine intra-n vorba, din astea.

Pe la șase apar cațiva vanzatori ambulanți, mereu aceiași. Iși opresc carucioarele mereu in aceleași locuri, formand un fel de triunghi: doua tarabe cu acaraje marginesc intrarea pe strada Broduei, puțin mai la stanga e Tapioca da Gloria, apoi niște tipi cu parul rasta care vand bijuterii lucrate manual, un hipiot uscațiv pe la 60 de ani cu par lung și ochelari de soare stil John Lennon (ce-o fi vazand in intunericul serii cu ei?) care nu vinde nimic, dar fumeaza mereu o țigara (aceeași țigara?), don Luciano cu tapioca lui, un stand de hot dogs, un tip cu clatite, o taraba cu cocktailuri facute pe loc. Șirul se termina cu tipul cu dubița, un barbat pe la patrușcinci care pazește o dubița cu portbagajul deschis. In portbagaj un CD Player, langa CD player niște difuzoare, langa difuzoare un teanc de CD-uri cu rock mai vechi, Beatles, Led Zeppelin, Deep Purple, Nirvana, etc.

La șapte deschid pravaliile. Oficial, incepe seara.

Barul argentinian il recunoști dupa firma pictata de mana, in stilul fileteado din Buenos Aires. E spațios, cu pereți varuiți, mese puține și un salon de biliard. Pe meniu, empanadas argentinas, gratare argentiniene, bere și guarana. Proprietarul,  un tip din Rosario, e stabilit aici acum douazeci de ani.

Din spatele ochelarilor cu lentile groase ma privește incordat pe mine și pe cei trei francezi cu care stau la masa, zambește fals, nesigur pe el. Pe mine ma cunoaște, am mai intrat in bar acum doua zile, sa ma refugiez de ploaie. Mi-a zis atunci ca s-a luat curentul, ca singurul lucru pe care il are la bar sunt racoritoarele, și mi-a dat spray de țanțari, cu același zambet fals și tensionat. E bucuros sa ma revada, sau, in fine, cat de bucuros poate fi un om cu zambet fals. Pe baieți nu-i știe.– De unde sunteți?– Fransia, raspunde Steven, intr-o spaniola cu puternic accent franțuzesc.– Nu-mi plac francezii, le raspunde, iar gura i se crispeaza in ranjetul cunoscut.

Remy și Vijey rad, cred ca glumește, dar omul o zice foarte serios, se intoarce, și pleaca la o alta masa. Barul e aproape gol. Empanadele sunt bune. Pacat.

La Barraca da Morena, Morena, o femeie cu un aer de Carmen Miranda in pragul batraneții, intr-o rochie colorata cu fructe, pregatește cocktailuri pe strada. E o tipa dezinvolta, striga la trecatori mai in gluma, mai in serios, uita-te, mai, ce burta ai, las-o mai moale cu mancarea, bea un cocktail in schimb. Bauturile sunt, majoritatea, inventate chiar de ea. Contra sumei de zece reali, blenderul magic se ocupa de mariajul cosmic dintre ananas, papaya, concentrat de suc de cacao, lapte condensat, lapte de nuci de caju, cachaca, praf de guarana, și ce o mai fi in rețeta.

Zambiți, va rog. Sunteți in Bahia.

Marius e un norvegian imens, extrem de blond, cu ochii pierduți. Se plimba cu Luis, un brazilian de 56 de ani, de profesie dog walker. Luis plimba 23 de caini pe zi, de luni pana sambata, iar duminica iși ia zi libera. Are un dușman in Arraial și il informeaza pe Marius ca, avand in vedere ca au fost vazuți impreuna, dușmanul lui Luis va deveni și dușmanul lui Marius. Marius intra in panica. Dușmanul a incercat la un moment dat sa-l omoare pe Luis, impingandu-l pe scari. Dușmanul se dovedește a fi argentinianul cu restaurantul, care a inchiriat o casa, dar nu-și platește curentul, apa, intreținerea, motiv pentru care i-au fost taiate. Telenovela se dezbate aprins. Ce se va intampla cu Marius? Va reuși sa plece intreg din Arraial?

In piața centrala, de vorba cu amicii mei francezi, cu Marius și cu Luis, ma simt puțin invidioasa pe Marius. Prieteni in calatorie iși face oricine, dar dușmani? Ei?

Localul cu forro e un bar-terasa, cu mesele pe strada. Oricum Arraialul e liniștit, nu trece nicio mașina prin zona. Pe la unșpe și jumate, ne așezam la o masa și așteptam. Muzica vine din niște boxe, neonul proiecteaza o lumina albastra in cortul deschis in care sunt așezate mesele. Marius cere o bere. O bea pe toata ca pe un shot. Langa micul ring de dans improvizat pe trotuar intre mese și cladire se improvizeaza un fel de scena. O sa fie muzica live. Marius mai cere o bere.

Formația vine, voce, chitara, acordeon, percuție. Marius mai bea o bere. Perechile ies in sfarșit la dans, siluete atletice și mai puțin atletice, un cuplu care danseaza apropiat, intr-o sincronizare perfecta, desenand un arabesc invizibil, un negru beat unduindu-și corpul singur, cu mainile pe burta, iar regele de necontestat al ringului, un tip diform, mic de statura, danseaza rapid, curajos, cu toate femeile, pe rand, plimbandu-le, invartindu-le, aruncandu-le, prinzandu-le cu mișcari senzuale, sigure, ușoare, ca și cum nu ar fi facut nimic altceva in viața decat pași de dans. Marius mai bea o bere, pana ramane imobil, cu ochii inchiși, capul ținandu-se miraculos in poziție verticala.

Și eu langa ei, catapultata in scene dintr-un cotidian care nu e al meu. Acum cațiva ani m-aș fi simțit un martor clandestin care e și nu e el, in paranteza din propria viața, un spectator ratacit pe scena, intors pe dos și surescitat de ocazia nebanuita de a se afla chiar langa actori, de a fi parte din filmul documentar care ruleaza pe ecranul lui mental, in fața camerei și nu in spatele ei…

Acum cred doar ca viața mea e aici și acum. Realitatea lor e și realitatea mea. Nu exista camera. Nu exista scena, suntem toți actori. Cotidianul meu și al lor se intrepatrund, se apropie și se indeparteaza intr-un ritm natural ca respirația, blend in, blend out, blend in, blend out, blend in…

Muzica braziliana – samba-reggae din Bahia

Am inceput aici periplul de descoperire a stilurilor de muzica din Brazilia. Am scris de tipuri de tobe, de mesaj, de beat-uri insa nu stiu cum sa va povestesc despre reactia involuntara pe care o are corpul meu cand ascult astfel de muzica. E ca si cum ar vrea sa danseze fara mine, fara sa stie miscarile, fara sa-i pese ca se uita si altii sau nu.

Nu stiu daca ati vazut filmul Rio – e un film animat al 20th Centuries Fox. Va invit sa vedeti primele doua minute din film si sa vedeti (la 1:18 – 1:20 de secunde) cum arat eu cand aud ritmuri de tobe braziliene.

Exact… incepe sa danseze coada fara el si apoi urmeaza si restul corpului. Fix la asta ma refer! Filmuletul e in engleza pe ritmuri rapide de samba de carnaval, samba specifica Rio de Janeiro.

Astazi vorbim despre samba-reggae, un stil de muzica derivat din amestecul de samba si reggae (muzica reprezentata peste tot in lume de inconfundabilul Bob Marley). Cand vine vorba de samba, incepem de la samba de roda din Bahia (muzica inscrisa in Patrimoniul Mondial UNESCO din 2005). Venind dinspre Bahia spre Rio de Janeiro si primind influentele muzicale de aici, samba de roda se transforma in samba carioca – samba de carnaval din Rio de Janeiro (1920 – 1930). E asociata cu miscarea de recunoastere politica si culturala a populatiei afro – braziliene si se imprastie ca stil de muzica foarte popular prin toata tara.

Paradoxal, afro – brazilienii din Bahia (fostii sclavi si urmasii lor) nu recunosc acest nou stil ca fiind al lor – nu mai are acelasi mesaj, nu mai are acelasi ritm. In Salvador si in Bahia se formeaza “blocos”, scoli de samba asemanatoare cu cele din Rio, dar brazilienii de culoare neagra nu li se alatura in timpul paradelor de carnaval.

Samba – reggae reprezinta efortul brazilienilor de culoare neagra de a crea o muzica de carnaval care sa ii reprezinte si sa ii uneasca.

Primul “bloco afro” – scoala de samba doar pentru cantareti si dansatori de culoare neagra se numeste Ile Aiye si a fost fondat in 1974. Au participat la carnavalul din 1975 cu un stil de muzica ce combina elemente de samba de roda si reggae; ritmul si elementele muzicale au fost atent selectate pentru a face o declaratie politica. Si versurile contin declaratii sociale si politice. A fost un soi de revolutie muzicala pe care au urmat-o si alte grupuri. Cantau in principal cu aceleasi instrumente de percutie si foloseau acelasi ritm.

In 1979 s-a desprins conducatorul tobarilor de la Ile Aiye – Neguinho do Samba – si a format grupul Olodum. Ei au dat o definitie pentru “bloco afro” – “asociatie de Carnaval din Bahia care pune in evidenta patrimoniul African si mandria de a fi negru prin muzica, dans, teatru si arta”. Pana in 1986 si-au format propriul stil si genul “samba-reggae” a fost numit pentru prima oara la carnavalul din 1986. Neguinho introduce un alt stil de a canta la instrumentul de percutie numit “repinique”, ceea ce ii da muzicii rapiditate si un sunet inconfundabil.

Neguinho si grupul lui devin faimosi si pe plan international dupa ce Michael Jackson filmeaza impreuna cu ei videoclipul “They don’t care about us”, in 1996.

Videoclipul e filmat in Rio (favela Santa Marta) si in Salvador (Pelourinho). Asa cum ii vedeti pe cei de la Olodum batand strazile impreuna cu Michael, asa ii puteti vedea in fiecare marti si sambata seara in Salvador, incantand turistii si facandu-ti inima sa sara din loc pe ritmul celor 50 – 100 de tobe si instrumente de percutie.

Pentru mine e impresionant felul in care muzica si dansul ii unesc pe brazilieni, oriunde in lume s-ar afla si orice culoare ar avea. Sau felul in care corpurile vor sa se miste singure… ascultand aceasta muzica…

Cele mai bune tari pentru a practica sporturi extreme

Exista multi calatori care au nevoie de un plus in calatoriile lor. Acest plus este adrenalina , unul dintre marile motoare ale experientelor umane. Exista multe modalitati prin care corpul nostru sa secrete aceasta substanta aproape miraculoasa, dar, fara indoiala, una dintre cele mai eficiente este sa ne punem in pericol. Prin urmare, din ce in ce mai multi oameni se bucura de placerile sporturilor extreme. Dar nu este doar riscul, sa ne confruntam si sa ne depasim temerile sau sa ne depasim care sunt limitele, sunt cateva dintre motivele care fac ca lumea sporturilor extreme sa fie cu adevarat interesanta.

Si ce modalitate mai buna de a practica oricare dintre aceste sporturi decat in ​​locuri cu adevarat incredibile, insurmontabile, care ne vor face experienta si mai buna? Pe cat de mare si grosiera este planeta noastra, exista mii de locuri in care le poti exersa. Cu toate acestea, in acest articol vom vorbi despre cele mai bune dintre cele mai bune, asa cum incercam mereu sa facem. Deci, fara intarziere, va lasam cu acest articol despre cele mai bune tari pentru a practica sporturi extreme.

Peru, destinatie pentru sporturi extreme

Calatoria este ceva innascut in fiecare fiinta umana. Este in genele noastre, o mostenire directa de la stramosii nostri nomazi. Fiecare calatoreste din o mie si una de motive diferite : descopera o cultura, contempla lucrari artistice grozave, gusta mancaruri delicioase si exotice, asista la unele dintre cele mai incredibile peisaje de pe planeta noastra, etc … Dar daca esti in cautarea emotiilor puternice, cel mai bun este ca mergi la destinatii turistice unde poti practica sporturi de aventura.

In partea de sus a acestei liste gasim Peru . O tara cunoscuta la nivel mondial pentru frumusetea sa. Dar cine ar crede ca un oras, capitala unei tari, ar aparea pe aceasta lista, unde ar fi normal sa apara doar peisaje incredibile? Ei bine, capitala peruana si imprejurimile sale ofera zeci de moduri de a practica diferite sporturi extreme . Daca cautati adrenalina in timpul calatoriei, Lima este una dintre destinatiile pe care nu le puteti rata.

In cartierul Miraflores, in inima orasului, veti avea ocazia sa practicati parapanta sau atarnarea alunecarii , in timp ce zburati peste acest frumos oras latino-american si pe tarmurile frumosului Ocean Pacific. In apropiere de Lima, gasim Lunahuana, un loc absolut paradisiac unde raul Canete isi gaseste locul. Acest peisaj spectaculos este unul dintre locurile preferate pentru iubitorii de rafting din intreaga lume. Un loc fara indoiala in care iti poti trage adrenalina, inconjurat de peisaje si scene unice.

Indonezia, paradisul scufundarilor

In Indonezia gasim unul dintre locurile preferate ale „‘ freaks ’’ sporturilor de risc. Cu siguranta, numele Komodo va este familiar, datorita faimoasilor „dragoni”. Cu toate acestea, ceea ce nu stiu multi oameni – cel putin in afara lumii sporturilor de risc – este ca este un adevarat paradis pentru toti cei care cauta experiente puternice.

In acest loc, care este intr-adevar un Parc National si, fara indoiala, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe planeta , exista o varietate incredibila de sporturi extreme pe care le puteti desfasura. Dar, fara umbra de indoiala, platoul stelelor este scufundarile sale , fiind unul dintre locurile in care se pot desfasura cele mai extreme scufundari. Acest lucru se datoreaza faptului ca apele Komodo sufera un fenomen unic: curentii sai . Atat de mult, incat unul dintre cele mai cunoscute puncte ale traseului poarta numele de „masina de spalat”.

Un loc unic pe care nu l-am putut lasa din aceasta lista a celor mai bune tari pentru a practica sporturi extreme.

Noua Zeelanda, ideala pentru sporturile de aventura

Noua Zeelanda este o tara bine cunoscuta iubitorilor de extreme. De fapt, intotdeauna este de obicei topul listei de locuri preferate pentru practicienii acestor sporturi. Si nu degeaba, pentru ca in toata aceasta tara, putem practica infinit de diferite modalitati de sport extrem, cum ar fi rafting, escalada, schi, parapanta sau snowboard.

Dar, daca trebuie sa ne concentram pe o singura regiune (este imposibil sa acoperim intreg teritoriul Noii Zeelande), vom ramane cu Queenstown , unde pare aproape obligatoriu sa sarim in gol in saltul bungee din varful podului Kawarau , un loc care impinge adrenalina la limite. Pentru a intelege, este ceva precum Mecca sporturilor de risc. O adevarata trecere.

Nepal, munti si aventura fara egal

Pentru a incheia acest articol despre cele mai bune tari pentru sporturi extreme, pastram adevarata bijuterie in coroana: Nepalul. Aceasta tara este cunoscuta pentru faptul ca are opt dintre cei mai inalti munti din lume, inclusiv Everest, ceea ce, in sine, o face o destinatie indispensabila daca dorim sa practicam sporturi de risc. Cu toate acestea, escalada nu este singurul lucru pe care ni-l poate oferi aceasta tara.

De fapt, cel mai clasic lucru din toata aceasta zona este, nimic mai mult si nimic mai putin, decat parapanta , fiind o tara care pare facuta la masura exacta a ceea ce necesita acest sport. Locul indicat este Pokhara, al doilea cel mai populat oras din tara si din al carui cer putem vedea circuitul montan Annapurna , unde au loc cei trei inalti munti de pe planeta.

Daca indrazniti sa va lansati de sus si frica nu va depaseste, va puteti bucura de un spectacol natural unic in lume. Experienta experientelor.

Muzica braziliana – samba de roda si bossa nova

Am tot incercat sa scriu pe hartie toate stilurile de muzica braziliana pe care le-am auzit. Si am adaugat stilurile despre care am auzit. Si lista nu se mai termina. Asa ca azi am decis sa va impartasesc o parte din ea.

Cultura muzicala braziliana e intr-un fel de necuprins: are influente locale, influente afro, influente europene si e in continua dezvoltare.

Bossa nova si samba sunt stilurile cele mai cunoscute in afara Braziliei, dar in interior se asculta la fel de mult (sau mai mult) sertanejo, forro si axe.

Despre samba si istoria samba v-am scris aici. Ce nu v-am spus e ca pe langa samba enredo (samba de carnaval) mai sunt multe alte tipuri de samba: samba de gafieira, samba de rais, samba pagode, samba de roda, samba axe, samba-rock, samba reggae.

Samba de roda e inscrisa in patrimoniul UNESCO din 2005, ca element intangibil al patrimoniului cultural al umanitatii. Initial era un dans la finalul unei ceremonii Candomble(religie africana bine reprezentata in Bahia) si apoi a devenit o modalitate de expresie prin dans, coregrafie si poezie. E originara in secolul XVII in regiunea Reconcavo din Bahia. Instrumentele muzicale reprezentative sunt tobele, muzica este mai degraba o improvizatie, iar dansatoarele (femei imbracate in costume populare din Bahia) formeaza un cerc in jurul celei care danseaza in mijloc. Dansatoarele se invita unele pe altele sa treaca in mijloc. Ce e reprezentativ la acest dans e ca vizitatorii sunt invitati sa danseze si ei, sa imite miscarile celor experimentati si cand muzica se opreste (are un ritm sacadat) esti nevoit sa continui si sa tii ritmul prin miscarile corpului.

Videoclipul e in portugheza dar puteti urmari miscarile si ritmul ca sa intelegeti specificul acestui tip de muzica.

Cu Bossa Nova incepem de la Antonio Carlo Jobim, Joao Gilberto si Vinicius de Moraes. Ei sunt cei care au consacrat ritmul prin melodia “Garota de Ipanema” (Fata de pe Ipanema). Barul la care stateau cand au scris versurile si trecea domnisoara care i-a inspirat se numeste acum Garota de Ipanema si e un muzeu dedicat bossa nova. Se deschide dupa 9 seara si puteti asculta acolo un concert live. Melodia a fost scrisa in 1962 si a fost inspirata de o domnisoara (Helo Pinheiro) care statea pe strada Montenegro (aproape de bar). E una dintre cele mai cunoscute melodii de bossa nova si de muzica populara braziliana si e una dintre cele mai ascultate melodii din lume (pe locul II dupa Yesterday a celor de la Beatles).

Stilul muzical a evoluat din samba, incepand cu 1950. E mult mai complex ca armonie si are mai putina percutie. E diferit de samba si prin faptul ca a luat fiinta in cartierele mai bogate din Rio (cartierele de pe plaja – Ipanema, Copacabana); samba e originara din favelas. Inca se discuta influentele jazzului asupra stilului si nu se stie clar cum a aparut numele. In Brazilia, a face ceva cu “bossa” inseamna a face ceva natural, cu sarm.

Chega de saudade e considerat primul cantec de bossa nova.

Am pornit articolul avandu-l in minte pe Ricardo Villalobos, DJ si compozitor brazilian, interpretat la chitara de cel mai bun chitarist al momentului in Spania – Pablo Sainz Villegas. As vrea sa stiu daca va intereseaza tipul asta de legaturi intre muzica si cultura locului, intre muzica si dans si felul in care sunt oamenii. Daca da… va mai scriu. Mai stiu cel putin 10 stiluri de muzica braziliana.

lucruri interesante despre alaska

Alaska a fost al 49-lea stat care s-a alaturat Statelor Unite ale Americii la 3 ianuarie 1959. Statul este poreclit neoficial ,,Ultima frontiera”, ,,Tara Soarelui de miezul noptii” si ,,Icebox-ul Seward”. Are o populatie de 710.000 de oameni, ceea ce-l face cel de-al 48-lea stat cel mai populat. Alaska nu impartaseste frontiera cu niciun stat american, ci se invecineaza cu statele canadiene Yukon si Columbia Britanica. Cu un total 1.717.856 km2 de pamant si apa, este cel mai mare stat din intreaga SUA. Cu toate acestea, am ajuns la date destul de reci – suntem aici pentru a afla mai multe despre aceasta stare monolitica si despre secretele pe care le ascunde pana la nord!

Oamenii traiesc in Alaska de peste 15.000 de ani!

Cu mai mult de 15.000 de ani in urma, primii oameni au inceput sa traverseze Stramtoarea Bering, de la ceea ce este acum cel mai estic punct al Rusiei in cel mai vestic punct al Alaskai. Cand oamenii au facut aceasta mare migratie, Stramtoarea Bering a fost de fapt un pod terestru, din cauza nivelului scazut al marii la nivel mondial. Multi dintre acesti oameni si-au continuat calatoria spre sud, stabilindu-se in cele din urma atat America de Nord, cat si America de Sud. Unii, insa, s-au stabilit in Alaska, cu mult inainte de sosirea europenilor.

Alaska inseamna “Marele Taram” in aleuta.

Aleutii sunt popoarele indigene ale insulelor aleutiene si a fost numele lor pentru Alaska, care a devenit ceea ce folosim astazi.Peste 24% din populatia Alaskai este formata din alaskani nativi. Exista sase grupari principale de bastinasi in Alaska – Inupiat, Yuit, Athabascani, Tlingit, Haida si Aleut, toate cu limbi si dialecte proprii. Desi faceau parte din aceleasi modele de migratie de-a lungul stramtorii Bering, acestea nu sunt strans legate de migrantii care au continuat spre sud care s-au stabilit in America de Sud, deoarece au venit in valuri ulterioare.

Alaska a fost candva parte a Imperiului Rus.

Potrivit unor cercetatori, colonizarea Alaskai de catre Imperiul Rus a inceput in secolul al XVII-lea. Se presupune ca mai multe barci ale Exploratorului rus Semyon Dezhnyov au ajuns pe taramul Alaskai si au intemeiat o asezare acolo. Fie ca este adevarat sau nu, Rusia a ajuns intr-adevar sa colonizeze Alaska la datele ulterioare, prima asezare permanenta fiind fondata in 1784. In timp ce colonizarea Imperiilor rusesti din Alaska nu a avut un succes pentru Imperiu, SUA au avut propriile lor idei. SUA au cumparat Alaska din Imperiul Rus pentru 7,2 milioane de dolari.

40% din populatia Alaskai traieste in acelasi loc.

Exista o portiune de autostrazi si cai ferate numita Railbelt, care se deplaseaza de pe tarmurile sudice ale Alaskai pana in centrul statului. Peste doua treimi din populatia Alaskai s-a stabilit in comunitati si orase pe aceasta portiune de pamant. La capatul sudic se afla orasul Anchorage, capitala Alaskai si cel mai mare oras al acesteia. Cu o suprafata de 5.035 km2, acest oras gazduieste aproximativ 291.000 de oameni – 40% din populatia Alaskai!

Locuitorii din Alaska sunt platiti sa locuiasca acolo!

Alaska are atat de multe resurse naturale incat in 1976 a fost creat fondul permanent din Alaska, care gestioneaza surplusurile de venituri ale statului de petrol din industria petrolului. Acest fond de stat este infiintat sa creasca prin investitii in alte zone, iar in fiecare an se plateste un dividend rezidentilor eligibili din Alaska. Pentru a fi eligibil, trebuie sa fi trait in stat mai mult de 12 luni, mentinand resedinta constanta sau sa ai anumite condamnari penale. Dividendul se schimba anual, dar in 2019 a fost de 1.606 dolari.

Rusia este atat de aproape de Alaska incat poti sa inoti de la un mal la celalalt.

Sectiunea din stramtoarea Bering, care separa Rusia si Alaska, este mult mai ingusta decat ai crede. In cel mai restrans punct, acesta este la doar 51 mile (82 km) latime. Totusi, in stramtoarea Bering, se afla doua insule detinute de Rusia si Alaska. Insula rusa se numeste Big Diomede, iar cea a Alaskai se numeste Little Diomede. Aceste insule sunt la doar 2,5 mile distanta una de cealalta – atat de aproape incat ai putea vedea pe cineva din cealalta parte! De fapt, in 1987, un inotator pe distante lungi pe numele Lynne Cox a inotat pe canal si pe tarmurile URSS!

Mesaje si urari de la multi ani Constantin si elena

Aceasta zi onomastica este sarbatorita pe 21 mai, zi in care trebuie sa iti exprimi sentimentele si gandurile pe care le ai fata de sarbatorit/sarbatorita printr-un mesaj frumos cu care sa ii faci ziua mai interesanta asa ca ti-am pregatit in continuare o lista cu mesaje de la multi ani Constantin si Elena.

La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Cu ocazia Sfintilor Constantin si Elena, iti dorim sanatate si numai bucurii.
Sper ca ziua ta sa iti aduca tot ce e mai bun pentru sufletul tau! Imi doresc ca ziua de azi sa fie plina de surprize placute! La multi ani de ziua ta!
Iti doresc o zi plina de bucurie , si un an plin de veselie. La multi ani de ziua ta!
Inca un an in viata ta, ce poti spune decat ca te iubesc de ziua ta speciala. La multi ani!
Astazi e o zi in care sufletul drag va invinge orice urma de tristete, azi e o zi in care tot ce ti se pare greu azi va deveni usor, azi e o zi cand trandafirul vietii tale va deveni mai infloritor. La multi ani!
Ai mai urcat o treapta pe scara vietii si iti doresc sa urci in continuare cat mai multe, insotita de urarile mele de sanatate, bucurie sufleteasca si numai impliniri.
Fie ca ziua sa-ti fie binecuvantata cu fericire, bucurie, raze de soare si prietenie!La multi si minunati ani!
In lumea noastra, totul se schimba, dar un singur lucru ramane cert: vei ramane mereu prietenul meu, dincolo de cuvinte, dincolo de timp si dincolo de distanta. Un sincer La multi ani!
Fii fericit! Azi este ziua in care ai fost adus pe aceasta lume ca sa fii o binecuvantare si o inspiratie pentru oamenii din jurul tau! Esti o persoana minunata! Sa ai parte de cat mai multe aniversari si sa iti indeplinesti toate visele!
Sarbatoreste, sau pur si simplu fa-ti timp numai pentru tine. Este ziua ta, asa ca bucura-te din plin de ea! La multi ani!
Sa ai parte de toata caldura omenirii, un ocean de sanatate si toate florile lumii adunate in cel mai frumos buchet! La multi ani!
Un cer albastru fara nori, In calea ta sa fie, Sa ai in viata numai flori, Noroc si bucurie. La multi ani!
Din adancul sufletului iti doresc ca anii ce se scurg sa treaca precum razele soarelui mangaie o trestie umeda si batuta de vant, precum iubirea alina sufletele suferinde. Sa fii fericit si mereu insotit de cei care merita sa te iubeasca.La multi ani fericiti!
Nu am cuvinte sa exprim cat de fericit/a sunt ca iti mai sarbatoresti un an din viata! Imi doresc ca de ziua ta, si de-a lungul timpului, sa fii mereu fercit/a si sanatos/oasa. Sa nu te schimbi niciodata. La multi ani de ziua ta!
Pentru ca aduci mereu fericire celor din jur, iti uram o zi plina de bucurii si de surprize care sa te tina tot anul.
Visele de azi sa devina realitate, sperantele de maine impliniri, orice cadere un pas inainte, gandul bun si fericirea sa te insoteasca mereu. La multi ani!
Chiar daca viata nu e asa cum o doresti, chiar daca cei pe care ii iubesti te supara, iarta si uita, zambeste si bucura-te alaturi de noi care iti dorim astazi La Multi Ani, cele mai frumoase ganduri de bine si sanatate.
Un cer albastru fara nori, In calea ta sa fie, Sa ai in viata numai flori, Noroc si bucurie. La multi ani fericiti fericiti!
Lucrurile mici pe care le facem si le spunem au mare importanta in timp ce noi ne urmam calea. Un gest frumos poate sa ia povara umerilor obositi pe drum. O vorba buna poate indulci inima precum o ploaie de vara peste florile insetate. Cata bucurie tasneste deodata din lucrurile mici si simple, deci simplu, dar din suflet La multi ani fericiti!
La multi ani uneia dintre putinele persoane a carei zi de nastere mi-o aduc aminte si fara ajutorul Facebook-ului!
Fie ca zambetele celor dragi sa iti insenineze ziua iar dragostea lor sa te calauzeasca in drumul vietii. La multi ani!
Ai mai urcat o treapta pe scara vietii si iti doresc sa urci in continuare cat mai multe, insotita de urarile mele de sanatate, bucurie sufleteasca si numai impliniri.
Visele de azi sa devina realitate, sperantele de maine impliniri, orice cadere un pas inainte, gandul bun si fericirea sa te insoteasca mereu. La multi ani fericiti fericiti!
Sa cresti mare si cuminte, multi ani de-acu-nainte, s-ai parte de fericire, sanatate si iubire, de tot ce-i mai bun pe lume si de la mine ganduri bune! La multi ani!
Sanatate si tot ce-ti doresti, sa ai parte de ce ai visat si de ceea ce iubesti. La Multi Ani, sanatate si o viata inflotitoare!
Ziua ta de nastere reprezinta momentele fericite de ieri, zilele luminoase ce vor veni si bucuriile tale de azi. La multi ani!
Fie ca ziua de astazi sa iti fie plina de rasarituri de soare, zambete si dragoste. La multi ani
Un ocean de sanatate, un munte de noroc, un camion cu bani, si un sincer La multi ani!
Un mesaj minunat pentru o persoana minunata de la un prieten minunat. Dintr-un minunat motiv la un moment exceptional de la o minte luminata intr-o dispozitie de exceptie intr-un stil minunat pentru a-ti ura La multi si minunati ani!
Am cautat peste tot un cadou decent, dar nu am gasit nimic potrivit pentru o persoana atat de speciala ca tine! Accepta asadar acest gand bun insotit de un sincer “La Multi Ani”!
Cele mai calde ganduri si urari de sanatate, fericire, bucurii si impliniri. Sa fii iubita si fericita in fiecare moment al vietii tale. La Multi Ani!
Cand inca o petala din anii tai frumosi s-a scuturat alene, vibrand armonios. Priveste cu mandrie, gandind neincetat, la restul de petale ce nu s-au scuturat.
Pentru ca aduci mereu fericire celor din jur, iti uram o zi plina de bucurii si de surprize care sa te tina tot anul.
Ca si vinul fin, tu devii mai bun o data cu anii. La multi ani!
Iti doresc ca viata ta sa-ti fie la fel de frumoasa precum sentimentul de iubire, gingasa ca zambetul tau si linistita ca marea cand nu adie vantul! La multi ani de ziua ta!
De ziua ta, iti doresc ca orice ceri – sa primesti,orice cauti – sa gasesti, si orice dorinta pe care o ai sa se indeplineasca. La multi ani!
In lumina noaptii stralucind de stele, toate visele tale sa devina realitate. Fie ca fiecare stea din fiecare noapte, sa aduca dragoste si bucurie pentru tine. La multi ani!
De ziua ta iti doresc un ocean de dragoste, o mare de sanatate si o insulita de griji. Iti doresc numai zambete si putere si tine minte: daca te uzi prea mult la picioare, te doare gatul, daca iti uzi prea mult gatul, te lasa picioarele… La multi ani!
Inca un an in viata ta, ce poti spune decat ca te iubesc de ziua ta speciala. La multi ani fericiti fericiti!
Am cautat peste tot un cadou decent, dar nu am gasit nimic potrivit pentru o persoana atat de speciala ca tine! Accepta asadar acest gand bun insotit de un sincer “La multi ani fericiti”!

© 2021 Prince Radu. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.