Prince Radu

Menu Close

Category: Cultura (page 1 of 2)

Interviu cu Chinezu despre sportlocal.ro

Continuam seria interviurilor de bine si, asa cum v-am promis saptamana trecuta, azi stam de vorba cu Chinezu despre proiectul sau, sportlocal.ro .

Cand l-am intalnit prima data pe Chinezu, la una din editiile OpenCoffee am sesizat ca toti cei din jurul sau erau cu gura pana la urechi. Apoi mi-am dat seama ca domnul Cristian China-Birta raspandeste in jurul sau mai mult decat buna-dispozitie: are atata bun-simt, bunavointa si fair-play incat ar putea da din ele lumii intregi si tot sa ii mai ramana pe atat! Este un model atat din punct de vedere al atitudinii cat si ca mandru tata de familie. Asadar, pentru ca e realmente un om “de bine”, care reda valoarea cuvenita termenilor “respect” si “bun-simt”, si pentru ca il consideram o sursa de inspiratie si motivatie pentru a deveni mai buni.

Spune-ne in cateva cuvinte ce este sportlocal.ro.

Chinezu: Este exact ceea ce ii spune si sloganul, adica Primul loc pentru sportul local. Bine, acuma daca ma intrebi ce inseamna din punct de vedere personal, atunci se schimba melodia Pentru ca sportlocal.ro este un hobby, o pasiune transformata in business. Si e un sentiment atat de placut…

De ce exista el? Care e scopul lui?

Chinezu: Asta e din ciclul scopul si durata vizitei Am creat sportlocal pentru simplul motiv ca nu exista asa ceva pe piata, nu exista un loc unde sa poata fi promovat sportul ala “mic”, din toate partile tarii si de la toate nivelele. Mai ales ca se intampla niste lucruri minunate pe acolo si, din pacate, nestiute de nimeni. Tocmai ce am lansat posibilitatea ca orice club si orice sportiv sa aiba GRATIS pagina speciala dedicata pe sportlocal.ro, pe care sa si-o administreze singuri. Sa fie o carte de vizita a lor in online.

Ce te-a facut sa initiezi acest proiect?

Chinezu: Am fost fan de sport de cand m-am nascut. Si cum sunt si o sa fiu maramuresean toata viata, indiferent unde ma va arunca viata, am vrut sa fac la inceput un site, asa din joaca, unde sa fie rezultatele din Maramures. Numai ca am vazut ca a prins instant si asa m-am gandit sa il transform intr-un business. Bine, a durat cateva luni sa analizez piata, sa fac niste previziuni, dar i-am dat drumul.

Spune-ne 3 chestii pe care vrei sa le “obtii” cu sportlocal.

Chinezu: In primul rand bani Oricat ar suna de cinic, sportlocal.ro e un business si orice business trebuie sa faca bani. Numai ca este un business aparte pentru mine, unul care e calare pe sufletul meu, ca sa zic asa Care imi place teribil de mult Ce mai vreau de la sportlocal.ro? Sa fie un spatiu de promovare a tot ceea ce inseamna sportul local, echipele si sportivii care altfel nu sunt bagati in seama si care merita paginii intregi scrise despre ei. Vreau sa construiesc o comunitate de suporteri si de iubitori ai sportului, unde sa se poate discuta si altceva decat cum s-a spalat pe dinti Becali sau cat de lunga a fost linia pe care a tras-o Mutu pe nas. Avem atat de mult sport frumos in Romania si atat de putin aflam despre asta…

Crezi ca sportul romanesc mai are sanse sa devina mai mult decat simplul uitat la TV si comentat de pe margine?

Chinezu: Da, sunt ferm convins ca incet, incet lucrurile se vor schimba. Si asta proneste nu de la autoritati, despre implicarea carora in sport nu vreau sa discut ca numai ma enervez, ci de la particulari, de la cei care investesc in cluburi private pentru copii, pentru tineri, de cei care aleg calea investitie in sport, lucru pentru care eu ii respect, in ciuda bubelor pe care le au. Am mari sperante ca lucrurile se vor schimba. Tocmai asta incerc sa fac si cu sportlocal.ro, sa arat ca lucrurile se schimba.

Spune-ne 3 lucruri pe care tu le consideri prioritare in devoltarea sportului local si nationalChinezu: Antrenorii. Asta e cel mai important. E o catastrofa nationala, la propriu, ce se intampla cu antrenoratul in Romania. Nu intereseaza pe nimeni ca avem din ce in ce mai putini antrenori si din ce in ce mai slab pregatiti. Unii antreneaza pentru ca nu sunt in stare sa faca altceva in viata. E dur spus, dar asta e realitatea. Iar cand un antrenor ia, sa zicem, un copil de la varsta frageda si il invata, cand il invata, numai prostii, se duce dracu dezvoltarea copilului. E mult de discutat pe tema asta…

Apoi schimbarea mentalitatii. Enorm de multa lume in Romania a adoptat tactica lamentarii si a statului degeaba cu lacrima in capatul ochiului, plangandu-si de mila. Tebuie o atitudine pro-activa, o schimbare de mentalitate, o adaptare la ce se intampla acum in toata lumea. Vorba extraordinarului Steve McDowell, campiona mondial la rugby cu All Blacks, cu care am avut fantastica sansa de a sta mult de vorba: “si noi, si voi suntem facuti din acelasi material, sange si carne. Mentalitatea e diferita, insa…”.

Banii. Nu poti fara bani. Doar ca trebuie vazuti ca o modalitate de a face performanta, nu ca obiectiv in sine. Si nu sa stai cu mana intinsa ca poate poate o sa iti dea statul ceva. Bani pentru sport exista pe piata. Trebuie doar sa intelegi cum poti sa ii atragi si sa te misti in directia respectiva, nu sa stai inchis in birou si sa iti plangi de mila.

In afara de sportlocal.ro, ce iti mai ocupa timpul?

Chinezu: Onlineul imi ocupa timpul in cea mai mare masura. Si ca business, cu blogul, cu twitter, cu facebook, cu tot ce inseamna social media. Iar tot timpul liber pe care il am incerc sa mi-l daruiesc sa stau cu Mara mea cea minunata, cu Alecu si cu Adina, sotia mea

Multumim si mult succes in continuare!

Textul este transcris conform cu originalul si dupa numarul de zambete pe care le observati in text va puteti da seama cam care este atmosfera unei discutii cu Chinezu atunci cand este despre un subiect de suflet, indiferent de spatiul de dialog.  Si, dupa cum spuneam mai sus, daca este rost de a face o fapta buna, de implicare in fapte bune, Chinezu este acolo sa dea tonul sau sa sustina – Ieri si-a scos blogul “la mezat” pentru a ajuta o cauza nobila – strangerea de fonduri pentru salvarea lui Daniel Raduta. Respect!

Interviu cu Carmen Lidia Vidu

A participat la TEDx Romania, a regizat pe scena celui mai mare teatru din Romania si a facut-o intr-un stil propriu, nou, modern si mai exact spus, intr-un stil expresiv, puternic. Carmen Lidia Vidu, intr-un interviu in exclusivitate. Ne-am dorit sa stam de vorba cu omul pentru a putea descoperi artistul.

Care e destinul teatrului intre internet, it&c, viteza, stiinta, gadget, religie?

Regizorul e omul care nu stie sa faca nimic, dar poate sa le coordoneze pe toate; asa si teatrul: nu e nici internet, nici gadget, nici religie, dar le are pe toate.

In acest moment cred ca teatrului ii lipsesc regizorii si ideile regizorale; e fie cam prafuit, fie cam fortat.

Care sunt mizele teatrului pe care il regizezi?

Teatrul este o poveste pentru oamenii mari carora le lipseste copilaria, bine, am formulat cam prostut ideea, dar nu stiu cum sa ma exprim mai bine. Incerc sa fiu altfel decat sunt, si ma ajuta teatrul. Mi-ar placea sa ma iubeasca mai mult.

Care este teatrul bucurestean favorit?

Mie imi plac mai mult parcurile, copiii si batranii.

Care este cel mai receptiv actor cu care ai lucrat?

Am lucrat mult, rapid si cel mai bine cu Marius Manole, dar sunt mandra de toti oamenii cu care am colaborat. Ii iubesc.

Care este spectacolul tau favorit?

Cand eram copil am plans la Fuga Catalinei Buzoianu, apoi m-a dat gata Saptamana Luminata a lui Mihai Maniutiu, am fost si sunt fana lui Purcarete, Woyzsech-ul din Arad a lui Alexa Visarion e unul din cele mai emotionante spectacole din viata mea, iar mai nou sunt cu ochii pe Pippo Delbono.

Ce alti regizori urmaresti?

Nu urmaresc niciun regizor. Poate doar rar. Pentru mine teatru nu e un loc de munca. Nu incerc sa fac performanta, sa vad, sa stiu, sa urmatresc tot. Imi plac multe spectacole. Cunosc putine lucruri despre teatru, poate modelfiindca lumea scortoasa a teatrului romanesc ma face sa rad.

Ai vreun  de personalitate din lumea teatrului? Dar din afara teatrului?

Il ador pe bunicul meu. Cand ma gandesc la el mi se face rusine de felul in care traiesc si imi jur de fiecare data ca o sa devin un om bun.

E mai greu pentru o femeie in teatrul romanesc?

Eu nu sunt o prezenta serioasa in teatrul romanesc. Lucrez rar, doar in Bucuresti si nu prea fac teatru, mai mult video poeme teatrale.

Cat de importante sunt inovatiile de tip new-media –proiectii, sound desing, light desing – in teatrul contemporan?

Fara inovatii spectacolul nu se face, ramane la stadiu de lectura miscata. Vreau sa stie asta toti care nu vor si nu inteleg si totusi fac teatru

Cum te raportezi la critica de teatru? Care mai e rolul criticii?

Nu ma raportez nici cum si nici nu ma intereseaza subiectul. Critica de teatru transforma teatru intr-o profesie, ceea ce e jenant, dar ce stiu eu…

Ce spectacol nu ti-a reusit asa cum ai vrut?

Nu am reusit sa ma casatoresc, sa am o casa, o masina, sa fac un copil. Am doar un caine, in rest nu conteaza. Mie imi place enorm teatrul, dar nu stiu sa-ti explic cum si in ce fel. Nu e o competitie si nicio profestie. Eu stiu sa fac spectacol, eu stiu sa spun povesti. Mie imi lipsesc multe lucruri in viata. Pentru mine teatrul e o confesiune, un jurnal…nu exista sa nu iasa, nu exista termenul de “corect”.

Care este citatul tau preferat (motto-ul)?

“Eu cred in rai”, “totul e desertaciune”, pe la 20 de ani imi placea “ life is a smile”…acum mi-e jena de lucrul asta

Ce alte pasiuni mai ai in afara de teatru?

Imi place sa vopsesc toate lucrurile in alb, sa imi fac unghile rosii, sa fac curat in casa, sa inot, sa fac poze in timp ce inot, sa fac sauna, sa fiu geloasa, sa-mi cer des iertare.

Daca nu esti sincer pe scena publicul te sanctioneaza! – Chris Simion

Despre cum trece prin teatru, viata, si lume, regizoarea, cine-i lipeste afisele prin metrou, pe stalpi, si prin alte locuri din Bucuresti, despre pariul castigat cu managementul teatral, am aflat intr-un interviu realizat de Monica Andrei pentru Stiri de Bine.

Chris Simion este de 11 ani directorul artistic al Companiei de Teatru D’Aya, iar spectacolele ei au putut fi vizionate in spatiul de la etajul patru al TNB, respectiv, “Laptaria lui Enache”, pana nu demult, pentru ca s-a mutat intr-un club de pe str. Lipscani, “La Muse”. Recent a publicat a opta carte: “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, iar tirajul s-a epuizat din librarii in mai putin de-o luna de zile. Lansarea oficiala a romanului s-a intamplat, cand in librarii intra tirajul al doilea, tot in acest timp a avut loc si premiera spectacolul cu acelasi titlu. Un fenomen de management si marketing teatral!

De unde iti platesti actorii, scenografii, coregrafii?

Din incasarile de bilete platesc onorariile. Cand sunt sponsori, din sponsorizari. Din 1999 de cand am infiintat trupa si teatrul de proiecte asa am trait. Doar e un teatru independent pe bune, nu doar cu  numele, nu?

Ce actori joaca in trupa ta?

Pentru spectacolele mele, pe langa actori cu experienta, iau tineri in care cred si care au ce sa spuna. Actori consacrati: Cristi Iacob, Maia Morgenstern, Ilinca Goia, Oana Pellea, Manuela Harabor, Marius Manole. Joaca actori tineri: Gabriel Fatu, Tudor Aaron Istodor, Andreas Petrescu, Gabriela Iacob, Corina Moise, Cristina Casian, Antoaneta Cojocaru. In ultimii ani am lucrat cu peste 50 de oameni. Am cautat mereu sa-mi promovez colegii si sa trasform intalnirea noastra profesionala intr-un  laborator permanent.

Un spectacol inseamna un proiect si un buget. De unde iei banii? Aplici pe undeva?

Cand proiectul are nevoie de sustinere aplicam. Am aplicat la Ministerul Culturii, ARCUB, iar cand am cerut am primit bani. Pentru proiectele pe care le-am facut, am dat mereu feed-back institutiei care ne-a sustinut. Si asta ca sa constate ca nu au aruncat banii in vant si ca am realizat ceea ce ne-am propus. Cand esti independent respectul fata de parteneri e vital.

Cine-ti lipeste afise in metrou si peste tot in Bucuresti?

Mi-am educat echipa pe reteta Avignon, adica fiecare face de toate. La noi e rusine sa muncesti. In afara un artist independent, oricat de mare si cunoscut este, lucreaza la promovarea lui, la productia spectacolului, se implica in vanzarea proiectului. Echipa noastra e facuta din studenti actori sau actori tineri care vor sa stea pe langa noi, sa invete ceva, dar sunt si platiti pentru munca prestata.Toti promovam, punem afise, impartim pliante, postam pe facebook, spunem din gura in gura. Avem parteneriate media cu: 24 Fun si Radio Guerrilla. Teatrul “Undercloud” este si copilul lui Calin Husar, cel fara de care n-ar fi existat “Laptaria Enache” sau Radio “Guerrilla”. Multi spectatori au aflat de noi de la prietenii lor. Pe reteta vazut, placut, impartasit. Au venit la spectacol, le-a placut, au spus si altora.

Tinta ta a devenit categorie de public, dupa 11 ani de activitate. Cum iti definesti publicul?

La “Laptaria lui Enache” n-am stiut ca avem un public. Am crezut ca vin oamenii pentru e “Laptaria” cunoscuta. Intr-o zi am fost anuntati ca se inchide “Laptaria” din cauza lucrarilor de consolidare a cladirii. Am simtit un mare gol. Aveam sentimentul ca ma da cineva afara din casa, din locul unde totul functiona perfect. Cei de la “La Muse” ne-au invitat sa ne mutam. Spatiile sunt diferite. La “Laptarie” era un spatiu underground, fara scena, cu bancute, perne pe jos si cateva scaune de bar, iar “La Muse”, un spatiu “glamour” cu scena, scaune cu spatar, adica mai mult confort. Ne-am mutat la “La Muse” cu toate spectacolele si spre bucuria noastra am jucat cu sala plina din prima seara. Deci nu spatiul unde jucam era cel mai important. Oamenii vin dupa piesa de teatru. Ne-am format un public al nostru, care ne urmeaza, indiferent unde jucam. Vin studenti, cupluri de tineri, adolescenti, intelectuali, corporatisti, oameni de afaceri, politicieni, artisti, pensionari. Plaja este larga si incapatoare.

Ce si-ar dori publicul de la tine?

Calitate. Onestitate. Am facut spectacole sincere. Am o superstitie a mea, si anume, cu scena nu te joci ca se razbuna, si daca te minti iti furi caciula singur. Nu te poti minti in teatrul independent. Nu-ti permiti sa ai rateuri pentru ca traiesti in raport direct cu spectatorii tai. Daca minti spectatorii faci spectacole la jumatate de masura si nu te iarta, ii pierzi. Ei vin o data, de doua ori, apoi renunta daca e prost. Am oferit calitate, spectacole vii cu problematica actuala, teme care intereseaza pe omul contemporan.

Am prieteni care-mi recomanda spectacolele tale, si eu zambesc…

Cea mai tare publicitate s-a intamplat din partea spectatorilor, anuntul din gura in gura. Omul vine, ii place, si mai vrea.

Primul tiraj la “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, s-a epuizat intr-o luna, cand ai facut lansarea cartii in avanpremiera spectacolului cu piesa “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, scrisa si regizata de tine, care nu are legatura cu monografia.Te-ai gandit la o strategie de marketing?

99% dintre persoane au vazut miscarea ca pe o stratregie de marketing. Nu, nu am gandit asa. A devenit o strategie. Initial am terminat cartea, am dat-o la tipar. Simteam ca nu este terminata. Desi nu mai aveam ce sa scriu lipsea acel ceva nespus. Am scris piesa cu acelasi titlu, care a devenit spectacol, si nu va fi publicata. Un monolog al meu. Daca as fi trait pe vremea lui Socrate, as fi facut oratorie.

Te-ai fi plimbat si cu Platon la brat…

Dar, asa, am preferat sa-i am la brat pe Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabriela Iacob, Vitalie Bichir sa-mi duca dialogul ascuns mai departe.

Intre “In fiecare zi Dumnezeu se roaga la mine” si ultima carte publicata recent, au trecut opt ani. Publicul tau astepta cartea?

Mi-au smuls-o cei de la editura. Era si acum in lucru. A fost prima carte rescrisa de multe ori, reconstruita.

Ce ne spunem cand nu ne vorbim?

O citesti si-mi spui tu!

Ai grija de actorii tai, de public?

Parerea oamenilor ma intereseaza. Imi scriu de bine, de rau, de firesc. Imi trimit sms-uri. Le iau in seama. Imi pasa. Mi-s dragi oamenii. Merg pe strada si nu-i privesc ca pe niste obiecte. In “Laptarie” nu aveam oameni care sa stea la intrare.Vindeam bilete, asteptam publicul, ii aranjam in sala. Nu e munca de regie, ci tehnica. Nu mi-e rusine sa muncesc, dar in Romania e interpretat rau acest lucru. Sunt multi snobi si multi mediocrii. Unora li se pare ca fiind regizoare nu trebuie sa fac acest lucru. Pentru doua ore ei sunt invitatii mei, ca si cum i-as primi acasa. Imi place sa-i astept, sa le vorbesc.

Cum te vezi peste zece ani?

Nu ma vad. Traiesc in prezent, pentru acum. Am incapatanarea sa nu ma vad. Cred ca viitorul se formeaza din prezent. Pot sa-mi imaginez in joaca.

Te joci?

Da! Lasa-l pe om sa se joace ca sa vezi cine e.

Si vezi cum nu se joaca.

E necesar sa vad unde se afla omul.

Cum te relaxezi?

Nu ies in cluburi, nu trag linii de cocaina, urc pe munte, citesc, inot…imi place in larg la mare, departe de tarm, sa traiesc experiente noi legate de natura, sa ma descurc in situatii limita…

Ultima carte pe care ai citit-o?

“Viata Sf. Maria Egipteanca”. Teologie, apoi proza contemporana:“Am ceva sa-ti spun”.Citesc mult.

Faci fotografii?

Uneori. Nu cu mine. Surprind ce–i in jur si-mi vorbeste.

Care este cea mai mare neimplinire a ta?

Ca n-am acordat prea mult timp parintilor.

Dar cea mai mare bucurie de pana acum, care este?

Am invatat de mica sa nu ma panichez. Sa nu tratez negativ situatia. Cand mi se darama castelele de nisip sa nu fac din asta o drama.

Unde pleci in timp? In copilarie?

Nu. In imaginar plec. Construiesc filme in mintea mea.De acolo porneste realitatea…Ma joc cu imagini, situatii…

Le aduci pe scena?

Ma joc cat am inspiratie, imaginatie, energie. Cand n-o sa mai pot, eu ma opresc din profesia asta. Pot sa o iau de la capat.

A o lua mereu de la capat este un exercitiu de existenta?

Pana acum un an spuneam ca nu pot trai fara teatru. Apoi, am trait tot felul de experiente valoroase care te fac sa iti dai seama ca poti sa traiesti fara tot ce crezi ca nu poti sa traiesti.

Pana unde mergi in tine?

Pana unde am curaj.

Te-ai gandit la o practica spirituala?

Rugaciunea inimii. O fac des. Am invatat sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru tot. Varsta de 33 de ani mi-a descoperit unele parti din mine.

E o varsta saturniana. Incepi alt ciclu in viata ta…

Ma descopar mereu… alta…

Ce ai transmite publicului tau?

L-as provoca mereu. Din punct de vedere uman, i-as transmite sa nu piarda timpul, sa fie atent cu fiecare secunda. Din punct de vedere profesional, l-as ruga sa nu comenteze peste actor, sa inchida telefonul mobil, sa invete sa cuprinda linistea din sala, ca numai asa totul devine ritual.

Nebunia ta este frumoasa. Ai avut curajul sa mergi departe, sa rezisti intr-o lume plina de orgolii, capcane. Ai un mentor?

Din 1999, Pascal Brukner este presedintele onorific al Companiei D’Aya, iar cu textul scris de dumnealui, “Copilul divin” mi-am inceput cariera. Merge cu mine de atunci. Imi da “Ok!” pentru toate proiectele. A avut incredere in mine ca regizor. Nu mi-a restrictionat optiunile. Am crescut. Insa, nu dau doi bani pe cronicile scrise. Ce nu am inteles si m-a razvratit a fost cand un cronicar si-a dat cu parerea fara sa vada spectacolul meu. O mare lectie de ipocrizie. Daca tot nu da doi bani pe mine, n-am inteles de ce vine sa piarda timpul in sala? Si daca as fi facut un lucru genial pentru criticul respectiv, tot o porcarie ar fi fost.

E o provocare?

Nu, pentru ca nu am avut reactie. Nu-mi consum energia in scandaluri. Are Dumnezeu grija de fiecare. Am vazut critici care au dormit la spectacolele mele si au scris o “megacronica”. Cronicari adevarati sunt atat de putini incat ii numeri pe degete. Cati dintre asa zisii cronicari merg in festivaluri internationale de teatru sa se informeze, la ateliere, la conferinte, citesc teatru contemporan si au atitudine profesionista, obiectiva, argumentata? Cati?

Despre meritacitit.ro cu Alex Baran

Site-ul de bookmarking Meria Citit a fost lansat in martie, dorind sa ii ajute pe internauti sa navigheze prin marea de informatii disponibile online. Astfel, site-ul functioneaza prin continut adaugat de utilizatori si le permite acestora sa voteze paginile preferate si sa le popularizeze in comunitatea Merita Citit.

Alex Baran ne spune mai pe larg cui se adreseaza site-ul si pe ce strategie merge.

De unde a pornit ideea construirii unui astfel de site? A fost gandit ca o modalitate de marketing online?

Firma Merita Citit SRL este o firma de promovare, cu angajati care lucreaza in domeniu de peste 4 ani pe piata din SUA. Exista multe site-uri internationale gen Merita Citit, dar nu si in Romania. Cel putin nu sunt promovate. Fiind firma de promovare si stiind utilitatea unui site de bookmark ne-am gandit sa facem propria comunitate sociala online de genul Reddit, Stumbleupon sau Delicious.

Cum functioneaza concret site-ul?

Utilizatorii adauga o informatie care le-a placut punand adresa pe Merita Citit, o descriu si ii dau un nume, dupa care aceasta devine vizibila pentru toata comunitatea. Informatia poate fi votata si comentata pozitiv sau negativ de membri. Pe Merita Citit este doar o mica parte din stirile sau informatiile adaugate, deci nu dezavantajeaza cu nimic sursa originala.

Merita Citit permite oamenilor sa se exprime liber. Ei aleg ce informatii le plac, din ce domeniu vor sa citeasca si ce “nota” dau. Prin “nota” ma refer la voturi. Ca in orice alta comunitate sociala, membrii Merita Citit isi pot face si prieteni. Site-ul nu se orienteaza doar spre cititori, ci si spre site-uri cu informatii interesante punand la dispozitie un buton care sa le arate valoarea. Cunoscatorii SEO stiu ca o astfel de comunitate este benefica si pentru SEM. SEO inseamna optimizare pentru motoarele de cautare, iar SEM este marketingul aferent acestuia. Sunt tot felul de smecherii pentru a aduce un site in top, iar o comunitate de bookmark ajuta destul de mult. Asta nu inseamna ca nu monitorizam daca se face spam sau nu. Merita Citit nu permite utilizatorilor sa abuzeze de facilitatile oferite.

Din pacate Merita Citit nu are un numar zilnic de utilizatori destul de mare cat sa poata concura cu alte mari site-uri nationale, situatie pe care noi o consideram temporara. Utilizatorii variaza intre aproximativ 40 – 82 utilizatori unici pe zi. Cu toate acestea, din martie, de cand a fost lansat, a inregistrat cresteri in fiecare luna.

Care este profilul economic al siteului?

Merita Citit este si va ramane gratis pentru utilizatori. Veniturile site-ului vin din reclame.

Care sunt planurile de viitor pentru meritacitit.ro?

Se spune ca un site are o durata de viata de 3 ani, dupa care trebuie sa i se aduca imbunatatiri majore. Echipa Merita Citit nu asteapta atat de mult ca sa dezvolte site-ul. Se observa lucruri noi in fiecare luna, am dezvoltat pana acum 5 butoane Merita Citit pentru site-uri si am imbunatatit facilitatile pentru membri: pot vota comentariile, isi pot alege informatiile preferate, pot ascunde informatiile care nu le plac, acestea fiind numai cateva din cele mai recente imbunatatiri. Site-ul este in continua dezvoltare si vrem sa ajunga printre cele mai utilizate site-uri nationale.

Cutitele lui Ciucu de pe Lizeanu, Nr. 40

Pe Stefan cel Mare am facut la stanga si iat-o: strada Lizeanu. Acum mai ramane doar sa gasesc si numarul 40 si printre copiii cu picioarele goale care cersesc la cei care se dau jos din masini albe luxoase reusesc sa gasesc ceea ce caut.

La parterul unei case, care se vede cu ochiul liber ca a cunoscut si zile mai bune, dar nu in acest secol, se afla o tocilarie si in cazul in care nu intra in vocabularul vostru de zi cu zi acest cuvant, trebuie sa stiti ca aici va puteti face chei sau daca va decideti sa impresionati la bucatarie, tocilarul  va scuteste de efort si daca tot trebuie sa mergeti la un meserias, atunci el trebuie sa fie Ciucu Costin, care face acest lucru cel mai bine, si il face de aproximativ 20 de ani.

Expresia  “din tata in fiu” lui i se potriveste manusa, deoarece este a treia generatie de tocilari. Bunicul a fost cel care a ales aceasta meserie, iar Bucurestiul s-a dovedit “bucuros” sa il ajute sa isi dezvolte mica afacere. Atunci lucrurile erau altfel, deoarece banul avea valoare si daca faceai 100 de lei stiai ca ai ceva in buzunar, dar acum nu prea mai merge treaba, dar daca pui suflet s-ar putea totusi sa castigi la loteria vietii.

Nu stiu daca bunicul sau tatal sau au avut parte de astfel de promovare in presa, dar el nu prea duce dorul. La inceput nu era sigur daca sa imi vorbeasca sau nu. M-a intrebat daca sunt de la Libertatea, deoarece au venit si ei si i-au luat un interviu, dar nu i-a placut ceea ce a scris domnisoara despre el. Nu a inteles mai nimic din ceea ce el a incercat sa-i explice despre aceasta meserie. Ii venea sa o sune sa o lamureasca, sa nu lase fata in ceata, dar un cutit de ascutit acum, o cheie de facut mai tarziu si timpul trece si unde e munca nu mai e timp si pentru fleacuri.

Nu vorbea prea mult, trebuia sa il trag eu mereu de limba ca sa imi spuna povestile pe care voiam sa le aud. Dar nu mi-a spus o poveste, ci purul adevar : desi este o meserie pe care cei mai multi dintre noi o ignoram, Costin Ciucu o iubeste, o respecta si o practica de 20 de ani.

Desi a fost si tatal sau tocilar, nu isi aduce aminte ca acesta sa ii fi spus ce sa se fac atunci cand o sa fie mare. Dar ca un flacau care vrea sa demonstreze ca e in stare, Ciucu Costin si-a luat viata in maini si a inceput sa fure meserie de la tatal lui.

Au avut un atelier pe Sf. Vineri si apoi s-au mutat pe Dudesti, iar acum daca aveti nevoie il gasiti pe Lizeanu Nr. 40, acolo unde lumea vine si pleaca ca la gara. Cat am stat in camaruta de 15 metri patrati, unde isi petrece sase zile pe saptamana, a venit lumea si a plecat foarte multa lume. Fie ca era vorba de vecini, pe care ii servea pe loc, fie de oameni care coborau din masini de teren luxoase, toata lumea isi gasea rezolvarea la dl Costin care ii serveste prompt, le vorbeste ferm si le face treaba cu profesionalism. Nu ii place atunci cand lumea vine cu un cutit, deoarece e munca multa si bani putini. Cam intre 5 si 10 lei poate sa va coste un ascutit daca veniti pe Lizeanu nr 40.

Nu stiu cat de mult ii placea la 15 ani cand a inceput sa lucreze cu tatal sau, dar astazi reuseste sa dea o lectie acelora care stau toata ziua inchisi intre patru pereti intr-un birou si sunt fericiti ca au aer conditionat si bani pe card la sfarsit de luna. Nu si-a dorit in mod special sa faca aceasta meserie, dar acum ii place si vorba lui, “daca nu pui suflet, nu merge treaba” !

Bine zis, mai ales intr-o societate in care pasiunile sunt date prin strung si facute sa dispara.

Il intreb cum i se pare aceasta meserie si imi raspunde senin ca este una murdara. Nu va speriati, vorbea la propriu, deoarece atunci cand ai de-a face cu masinarii si fieratane, curatenia mai poate astepta. Dar nu se plange si ar lua-o de la capat si stie ca meserie e atunci cand un lucru il faci bine.

Nu il intreb, dar vad ca e apreciat de clienti. Oamenii vin la el cu o problema pe care nu o pot rezolva singuri si pleaca multumiti, doar traieste printre atatea chei si trebuie sa o gaseasca mereu pe cea care deschide orice problema a clientului.

Dar are si un regret, faptul ca sunt multi tocilari dar putini cei care stiu cu adevarat ce trebuie sa faca. Ii pare rau ca astfel de indivizi ii strica si lui imaginea, dar stie ca nu are ce face. Lumea e plina de amatori, profesionisti gasesti poate din vorba in vorba, asa cum vin majoritatea clientilor sai, la recomandarea altcuiva.

Pentru unii e de neconceput sa traiesti azi si sa nu folosesti internetul. Lui nu-i trebuie, nu are site si singura promovare pe care a incercat-o a fost un anunt in Pagini Aurii, dar e nemultumit de cati clienti i-au venit in urma anuntului, asa ca a decis sa renunte la el.

E aproape unu si sambata inchide mai devreme, nu la cinci ca in restul zilelor, dar nu isi zoreste clientii care continua sa vina. Acum e tanar si poate sa munceasca, dar l-am intrebat cat mai are de gand sa faca aceasta meserie si cu un zambet in coltul gurii mi-a spus ca nu isi va manca painea din pensie si nici macar nu s-a gandit vreodata sa renunte, mai ales ca nu stie daca fiul sau il va urma.

A patra generatie ? Nu stie si nici nu vrea sa il oblige pentru ca nu vrea ca fiul sau sa devina un meserias prost.

Mi-am notat tot ce mi-a zis Costin Ciucu pe hartie, pe care apoi le voi arunca asa cum a facut si el cu diploma sa de liceu. A fost doar o bucata de hartie care trebuia sa fie, asa, doar de ochii lumii deoarece, spune el,  nu i-a folosit la nimic.

Desi nu e perioada Craciunului, cea mai aglomerata perioada a sa, atunci cand vin macelari, frizeri sau croitori cu tot felul de cutite, toporase sau brice pentru ras, clienti sunt multi si avea drepatte cand imi spunea ca nu are timp sa se plictiseasca, deoarece de multe ori nici nu stie cand trece timpul. Se pare ca mai greu e in zilele in care dai peste un client mai dificil care iti cere, de exemplu, sa ii sudezi cutitul.

Incerc sa ii fac cateva poze in timp ce munceste chiar si la motorul sau vechi de 45 de ani, dar mi-e greu sa tin pasul si imi dau seama ca acele maini chiar mesteresc in fiecare zi mici obiecte pe care noi avem obiceiul sa le ignoram sau sa le pierdem.

Aceasta este o lume pe care trebuie sa o privesti ca sa o intelegi si in inima Bucurestiului, intr-o zi in care orasul rasuna de activitate, cu cat te indepartezi de o lume ce pare de ieri, iti dai seama ca doar noi suntem dintr-un alt film in care uitam sau ne facem ca nu ii vedem pe cei care isi fac meseria cu placere, indiferent care este ea.

Asa ca data viitoare cand aveti un cutit de ascutit, stiti unde sa mergeti : pe strada Lizeanu Nr. 40, un loc unde timpul este inchis cu cheia, facuta chiar de Costin Ciucu.

StirideBine va asteapta si martea viitoare pentru a afla o noua poveste din seria “Oameni de Bine“, atunci cand o sa cunoastem un om care a transformat fotografia intr-un stil de viata.

Noaptea Muzeelor. Lista institutiilor de cultura care isi asteapta vizitatorii

Romanii vor avea ocazia sa participe si in acest an la Noaptea Muzeelor, care se organizeaza pe 19 mai. In cadrul evenimentului sunt implicate peste 3.000 de muzee din intreaga Europa, 130 dintre acestea fiind din tara noastra. Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel international, coordonand desfasurarea Noptii Muzeelor in tara.Asociatia se ocupa si de organizarea circuitului muzeal din Capitala, initiat in 2008 de Muzeul National de Arta al Romaniei.Ca o premiera, in acest an si clujenii vir avea ocazia sa participe la o astfel de vizita, la ei in oras.

Potrivit site-ului noapteamuzeelor.ro institutii de cultura din peste 30 de orase din tara (Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Bacau, Baia Mare, Botosani, Bran, Brasov, Braila, Bucuresti, Caransebes, Constanta, Ciucea, Cluj-Napoca, Craiova, Dej, Deva, Galati, Giurgiu, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Sighisoara, Sinaia, Slatina, Slobozia, Targoviste, Targu-Jiu, Tirgu-Mures si Turda) isi asteapta vizitatorii sambata in nocturna.

Concerte, proiectii de filme, personaje care prind viata, activitati pentru copii, spectacole si prezentari de costume de epoca completeaza intr-un mod inedit programul acestei nopti speciale, transformand vizitarea expozitiilor organizate de muzee in experiente de neuitat.

Unde puteti merge

In Capitala, bucurestenii pot alege sa-si petreaca noaptea de 19 spre 20 mai parcurgand atat muzee care si-au facut o traditie din sarbatorirea acestui eveniment, cat si muzee sau organizatii culturale care s-au alaturat recent manifestarii.

In 2010, intrau in circuitul Noptii Muzeelor Arhivele Nationale ale Romaniei, Fundatia Lowendal si Centrul Cultural Art Society, urmate, anul trecut, de Muzeul Bellu, Muzeul National Tehnic “Prof. Ing. Dimitrie Leonida” si Biblioteca Centrala Universitara “Carol I”, pentru ca la aceasta editie bucurestenii sa poata vizita si Muzeul de Arta Veche Apuseana “Ing. Dumitru Furnica-Minovici”, Universitatea Spiru Haret, Scoala Centrala si Biblioteca Nationala a Romaniei (unde vor putea admira expozitia World Press Photo Romania).

Iata care sunt institutiile de cultura pe care le puteti vizita daca sunteti in Bucuresti:

# Arhivele Nationale ale Romaniei

# Centrul Cultural ArtSociety

# Muzeul National al Aviatiei

# Biblioteca Centrala Universitara “ Carol I”

# Muzeul National Cotroceni

# Fundatia Lowndal

# Muzeul National al Taranului Roman

# Muzeul de Arta Veche Apuseana Dumitru Furnica- Minovici

# Muzeul National Tehnic “ Prof. ing. Dimitrie Leonida”

# Muzeul de Arta “ Vasile Grigore”- pictor si colectionar

# Muzeul National de Arta al Romaniei

# Universitatea Spiru Haret

# Muzeul National al Satului “ Dimitrie Gusti”

# Muzeul Bellu

# Muzeul National “ George Enescu”

# Muzeul National al Hartilor si Cartilor Vechi

# Muzeul National de Istorie Naturala “ Grigore Antipa”

# Muzeul National de Geologie

# Muzeul National De Istoerie a Romaniei

# Muzeul National al Literaturii Romane

# Muzeul Municipiului Bucuresti

# Muzeul National de Arta Contemporana

# Biblioteca Nationala a Romaniei

# Scoala Centrala

# Muzeul National al Pompierilor

Lista muzeelor din tara care sunt incluse in eveniment:

#Muzeul Judetean Buzau

# Muzeul Judetean de Arta “Centrul Artistic Baia Mare”

# Muzeul de Arta Timisoara

# Muzeul Banatului Timisoara

# Muzeul Catedralei Mitropolitane Timisoara

# Muzeul Emil Kindlein Timisoara

# Galeria Calina Timisoara

# Galeria Helios Timisoara

# Galeria Jecza Timisoara

# Galeria Triade Timisoara

# Complexul Muzeal Arad

# Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

# Muzeul Banatului Montan Resita

# Muzeul de Istorie si Muzeul de Stiintele Naturii Aiud

# Muzeul Judetean Teleorman ( Alexandria)

# Muzeul National al Unirii Alba Iulia

# Complexul Muzeal “ Iulian Antonescu” Bacau

# Complexul Muzeal de Stiintele Naturii “ Ion Borcea” Bacau

# Muzeul de Mineralogie Baia Mare

#Muzeul Judetean Botosani

# Castelul Bran

# Muzeul Casa Muresenilor Brasov

# Centrul Cultural Petre Tutea Brasov

# Muzeul Brailei

# Muzeul Judetean de Etnografie si al Regimentului de Granita Caransebes

# Muzeul Marinei Romane Constanta

# Muzeul Olteniei Craiova

# Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Deva

# Muzeul de Arta Vizuala Galati

# Muzeul Judetean “ Teohari Antonescu” Giurgiu

# Complexul Muzeal National Moldova Iasi

# Muzeul Tarii Crisurilor Oradea

# Muzeul Judetean Arges – Pitesti

# Muzeul National al Petrolului- Ploiesti

# Muzeul National al Carpatilor Rasariteni- Sf. Gheorghe

# Complexul National Muzeal Astra- Sibiu

# Muzeul National Brukenthal- Sibiu

# Muzeul de Istorie Sighisoara

# Muzeul National Peles- Sinaia

# Muzeul Judetean Olt- Slatina

# Muzeul agriculturii Slobozia

# Muzeul Judetean Ialomita- Slobozia

# Complexul National Muzeal “ Curtea Domneasca” din Targoviste

# Muzeul Judetean Mures- Tg.Mures

#Muzeul Judetean Gorj “ Alexandru Stefulescu”- Targu-Jiu

# Muzeul de arta Cluj-Napoca

# Muzeul Etnografic al Transilvaniei- Cluj-Napoca

# Muzeul National de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca

# Muzeele universitatii Babes-Bolyai- Cluj-Napoca

# Centrul Cultural Petre Tutea- Cluj- Napoca

# Virtus Antiqua- Cluj- Napoca

# Muzeul de Istorie Turda

# Muzeul “Octavian Goga”- Ciucea

# Muzeul Municipal Dej

# Galeria Frezia Dej

Caricaturile in lut ale lui Aurelian Badulescu

Cand apare ceva nou intr-un domeniu principala problema e ca nu stii cum sa incadrezi acel ceva. Nevoia de a clasifica, de a conceptualiza, de a incadra este inerenta spiritului cartezian, deductiv. Asadar, sablonizarea nu este ceva negativ in sine, este doar o reactie a instinctului de aparare in fata noului, pe care-l percepe ca pe un agresor. Negativa este insa perseverenta, intepenirea in sablon, dupa ce ai constatat ca noutatea cu pricina nu este distructiva, ostila, ci dimpotriva.

Am cunoscut recent un artist care este maior de politie. Prima reactie de autoaparare: ce poate fi mai incompatibil cu arta decat un politist? Curiozitatea a fost totusi mai puternica decat prejudecata si am mers mai departe. Iata ce am aflat…

Tanarul (caci este destul de tanar domnul maior, are 35 de ani) se numeste Aurelian Badulescu si lucreaza la laboratorul de reconstructie faciala din cadrul Institutului National de Criminalistica. Face, in principal, portrete-robot dupa descrieri. Dar, spre deosebire de oricine altcineva din Romania (si am banuiala ca si din lume), maiorul Badulescu le face in lut. Mai face si reconstructii faciale dupa cranii, precum si reconstructii faciale de persoane adulte, pornind de la fotografii din copilarie (asta se numeste, in limbaj criminalistic, imbatranirea faciala a copiilor disparuti).

Performantele maiorului-artist sunt mai mult decat spectaculoase, dar – ar putea obiecta cineva – nu neaparat la capitolul arta. Prezumtia ar fi valabila daca lucrurile s-ar limita la simpla reconstructie faciala din cadrul Institutului National de Criminalistica. Din fericire, nu este asa. Pasiunea lui Badulescu pentru portretistica in lut l-a ridicat la un standard de maiestrie atat de inalt, incat a ajuns aproape de la sine pe teritoriul artei.

„Tehnic, pot sa fac orice se poate modela, dar nu o fac cu bucurie decat atunci cand modelez chipul uman. Nu-mi place, de exemplu, sa fac basoreliefuri cu case ori peisaje, dar pot sa redau bucuria sau tristetea unui chip care priveste aceste case ori peisaje. Pot sa redau starile sau trairile oamenilor cand privesc sau asculta ceva, prin felul in care se reflecta toate acestea pe chipul lor. Pot sa redau toate lucrurile ce ne inconjoara, dar numai astfel reflectate…”.

Aurelian Badulescu este, cu alte cuvinte, portretist. Portretist in lut. Talentul lui s-a dezvoltat salbatic, necontrolat, modeland lutul ca simplu divertisment, pana pe la 28 de ani, cand isi uimea prietenii si cunostintele cu performantele sale ludice. Pentru ca asta facea – se juca. Nimeni nu s-a gandit ca ceea ce facea el se numeste arta sau ca ar fi in anticamera artei. Si nici Badulescu nu s-a prea luat in serioas. Lucra la Politia economica din Rm.-Valcea cand, in 2005, l-a cunoscut pe pictorul Sergiu Plop care, dandu-si seama de potentialul tanarului ofiter de politie, l-a dus la jurnalistul, caricaturistul si ceramistul Nicolae „Cucu” Ureche.

„Cucu” este cel care l-a determinat sa se ia in serios. Asa a inceput Badulescu sa expuna in Bucuresti, prin intermediul Cercului Cultural al MAI. In 2011 a fost remarcat, la o expozitie de la Muzeul National de Istorie, de Liviu Popa, seful Inspectoratului General al Politiei Romane de atunci, si de chestorul Gabriel Taru, directorul Institutului National de Criminalistica. La cateva saptamani, Aurelian Badulescu a primit un telefon de la Gabriel Taru, care i-a propus sa lucreze in subordinea sa, in cadrul laboratorului de reconstructie faciala.

Badulescu a acceptat. Si-a lasat familia la Rm.-Valcea si s-a mutat cu serviciul la Bucuresti. Cu incurajarea si sprijinul lui Gabriel Taru, a inceput sa penetreze spatiul public, facand mai multe expozitii. Cea mai spectaculoasa pare a fi cea care urmeaza: pe 28 martie, la Teatrul de Comedie (o expozitie de caricatura, reprezentandu-i pe cei mai mari actori romani de comedie). Si e spectaculoasa, pentru ca e prima expozitie de caricatura in lut organizata vreodata de cineva in Romania. Usurinta si rapiditatea uluitoare cu care Aurelian Badulescu realizeaza portretele si caricaturile-portret in lut il fac comparabil cu Stefan Popa Popa’s. Evident, cu diferentele impuse de gen, maniera si materialul de lucru. Daca Popa’s schiteaza o caricatura in aproximativ 2 minute, Badulescu modeleaza o schita de portret in 5-10 minute. Mai mult, poate face chipuri umane si cu ochii legati, bazandu-se numai pe simtul tactil.

Aurelian Badulescu este un unicat. Atat pe criterii de tip Guinness Book (rapiditatea cu care face portrete, originalitatea materialului in care realizeaza portretele-robot si, mai nou, caricaturile), cat si pe criterii de expresivitate artistica. Dar mai este ceva care-i accentueaza personalitatea: iubeste lutul cu o pasiune aproape patologica. In sensul ca iubeste DOAR lutul. Nu marmura, nu lemnul, nu piatra, nu bronzul…

Lutul si-atat! Asa cum ceea ce modeleaza cu bucurie este DOAR chipul uman. Asadar, algoritmul creatiei lui Aurelian Badulescu este cat se poate de simplu: lutul si chipul. Dar, oricat ar fi de simplu, acesta reprezinta, de fapt, sistemul binar al celei de-a sasea zile a Creatiei, cand Dumnezeu l-a facut pe om din materia primordiala, lutul, dandu-i propriul lui chip.

P.S. Expozitia de caricatura in lut a lui Aurelian Badulescu de la Teatrul de Comedie are si o parte de happening: artistul va modela in direct (live!) portrete sau caricaturi-portret ale invitatilor, pe care acestia le pot pastra. Contra cost.

 

O romanca va conduce platforma internationala pentru arta contemporana, tranzit.sk

Fundatia ERSTE a anuntat ca istoricul de origine romana Judit Angel a fost numita director al tranzit.sk, un spatiu deschis si o platforma pentru arta contemporana din Bratislava.De 10 ani, tranzit.sk este un spatiu deschis si o platforma pentru arta contemporana din Bratislava si face parte din reteaua tranzit, care activeaza in Austria, Cehia, Ungaria, Romania si Slovacia. Dupa ce fostul director Boris Ondreika a parasit postul anul trecut, pozitia a fost preluata de directorul interimar Laco Teren. Noul director al tranzit.sk este Judit Angel.

Judit Angel este istoric de arta. Aceasta a absolvit Sectia de Istoria Artei din cadrul Academiei de Arta din Bucuresti si detine un doctorat in Istoria Artei Contemporane obtinut de la Universitatea Lorand Eotvos din Budapesta (2010). Intre 1990 si 1998 a fost curator-sef la Muzeul de Arta din Arad. Din 1998, aceasta a fost curator la Mcsarnok/ Kunsthalle Budapesta.”Ma fascineaza munca de a descoperi scena artistica slovaca, de a gasi colaboratori acolo, de a identifica nevoile scenei si de a incerca sa elaborez raspunsuri viabile pentru acestea. Cred ca formarea mea romana si maghiara, interesul in arta contemporana a Europei Centrale si de Est si istoria recenta vor ajuta institutia sa joace un rol important in vederea asigurarii vizibilitatii practicilor artistice regionale intr-un context international. Ma intereseaza si prezentarea proiectelor/lucrarilor/discursurilor care – datorita caracterului unic, inovator si/sau contemporan – au o relevanta speciala in contextul local”, a declarat Judit Angel.

Conceperea de structuri noi pentru tranzit.sk reprezinta pentru Judit Angel deja parte din eforturile ei curatoriale. “In cele din urma consider expozitiile, proiectele, evenimentele, publicatiile si programele institutiei ca aspecte de design, ca modalitati de a relationa arta si societatea intr-un mod semnificativ”, afirma Judit Angel.Judit Angel este familiara cu ideile tranzit deoarece a facut parte din consiliul de administratie al tranzit.hu in Budapesta din 2005. In cadrul primelor proiecte, se va concentra pe analizarea starii, nevoilor si potentialului sistemului institutional al artei slovace. Prima expozitie creata de ea va fi deschisa in toamna.

Judit Angel a fost curator al unor expozitii cu artisti din Europa Centrala si de Est si alti artisti internationali pe diferite teme, precum critica institutionala, arta participativa, arta anilor ’70 si ’80, relatia intre arta, arhitectura, film, respectiv arta si educatie. In 1999, a fost curatorul expozitiei “Report” (Dan Perjovschi si grupul subREAL), in Pavilionul Romaniei la Bienala de la Venetia.A scris articole despre arta contemporana, publicate in cataloage si jurnale. Intre 2000 si 2009, a fost corespondent in Ungaria pentru Flash Art International. Intre 2002 si 2007, aceasta a fost editor in Romania pentru Praesens (Budapesta). Judit Angel a primit Premiul Lajos Nemeth pentru activitatea curatoriala in 2008 si Premiul AICA Hungary pentru activitatea curatoriala in 2010.

Organizatia tranzit este o retea independenta care isi desfasoara activitatea in Austria, Cehia, Romania, Slovacia si Ungaria din anul 2002. Reteaua este un colectiv de unitati locale autonome care coopereaza la nivel transfrontalier – intre natiuni, limbi, media, mentalitati si istorii. Fiecare unitate tranzit lucreaza in conditii proprii intr-o varietate de contexte locale, utilizand diferite formate si metode, cum ar fi platforme cu abordari critice, expozitii si alte medii artistice (muzical, poetic, literar, performativ), seminarii, discutii, publicatii, cercetare, mediere si educatie non-conformista.

Fundatia ERSTE este principalul partener al tranzit. In 2003, Fundatia ERSTE a evoluat din “Erste Osterreichische Spar-Casse”, prima Banca de Economii din Austria. Fundatia ERSTE este actionarul principal al Grupului Erste si investeste o parte din dividendele sale in dezvoltarea societatii civile din Europa Centrala si de Sud-Est. Fundatia sustine participarea sociala si implicarea societatii civile. Fiind o fundatie activa, aceasta isi dezvolta propriile proiecte in cadrul a trei programe: Dezvoltare Sociala, Cultura si Europa.

Simfonia Lalelelor!

Si in acest an, incepand cu data de vineri, 11 Aprilie 2014 pana la data de 13 Aprilie, in orasul Pitesti din judetul Arges, va avea loc editia cu numarul 37 a Simfoniei Lalelelor.

La acest eveniment anual care va avea loc in Centrul Cultural Casa Cartii veti putea admira o multime de soiuri de lalele, care de care mai speciale. De asemenea, acest eveniment este adresat atat vizitatorilor, cat si comerciantilor.

Veti putea admira aranjamente florale deosebite, cu preponderenta formate din lalele si veti putea cumpara produse traditonale de la standurile special amenajate.

Nu ratati acest eveniment care va va umple sufletul de inocenta si bucurie!

Regina Maria

Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia.

În anul 1957, tot în ziua de 29 octombrie, se năştea, la Atena, Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii. La nunta lor a fost prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii. Același lucru urma să se petreacă în anul 1948 cu Regele Mihai I.

A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

După o copilărie petrecută în în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, după vizite la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei, Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893, ca soţie a Principelui Moştenitor Ferdinand. Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România. Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de multe proiecte sociale și culturale.

În anul venirii sale, 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria“, care avea să cultive arta populară. Un deceniu mai târziu, în anul 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, Visul unei domniţe, a fost regizat de Alexandru Davila, actori amatori fiind Maria şi copiii ei, Carol şi Elisabeta38.

Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia şi Rusia şi convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susţinut necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat  organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga scria:

Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, şi zilnica împărtăşire a Regelui şi Reginei cu imensa durere a unei naţiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituţional într-un element esenţial al vieţii naţionale însăşi.39 

După război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze bunul nume al Reginei în lume şi puterea ei de convingere40. Iar România avea nevoie de cei mai buni emisari pe lângă puterile victorioase, spre a obţine recunoaşterea visului istoric al românilor: România Mare. Deşi neoficiale, vizitele Reginei aduc multă simpatie cauzei româneşti. La Paris, la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeaşi zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbaţii acestei instituţii. Vizita sa la Prim-ministrul francez Clemenceau (7 martie 1919), a devenit legendară. Într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau societate nu prea era preţuită, Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Este evocat un schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate totuşi confirma. Clémenceau, supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus:  „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“ La care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“ Alte personalităţi pe care Regina Maria le-a întâlnit la Paris au fost Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (10–11 aprilie 1919), Herbert Hoover, Lloyd George (Prim-ministrul Marii Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles. La Londra s-a întâlnit cu vărul său, Regele George al V-lea.

Talentul Reginei Maria în politica externă nu a fost folosit însă numai la reprezentarea ţării, ci şi în încercarea consolidării statutului de putere regională al României, prin facilitarea construirii unei reţele de alianţe dinastice: Principele Moştenitor Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena a Greciei, Principesa Elisabeta s-a măritat cu Regele George al II-lea al Greciei, Principesa Maria, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, iar Principesa Ileana, cu Arhiducele Anton al Austriei (după ce se încercase căsătoria ei cu ţarul Boris al III-lea al Bulgariei și cu moştenitorul Tronului Spaniei). Regina şi-a dorit şi o căsătorie a Principelui Nicolae cu fiica Regelui Italiei, dar proiectul nu s-a realizat. În urma acestor alianţe matrimoniale ale Casei Regale a României, Regina Maria a fost supranumită „Soacra Balcanilor“. Regina s-a confruntat însă şi cu soarta tragică a rudelor ei din dinastiile rusă, austriacă şi germană, care şi-au pierdut tronurile, statele şi uneori chiar vieţile.

Farmecul şi distincţia înnăscute o transformă pe Regină într-o stea mondială. Prin celebritatea ei, Regina Maria face cunoscută România în întreaga lume. Vizita în Statele Unite ale Americii, din 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, în compania copiilor ei, Ileana şi Nicolae, reprezintă apogeul popularităţii sale și, de fapt, apogeul popularităţii unui reprezentant al Statului român în lume. Peste tot în Statele Unite, Regina şi suita au fost primite de oficialităţi, dar şi de mulţimi entuziaste. Ne e aproape imposibil să ne imaginăm astăzi cât de iubită era Regina Maria şi cât de mult bine făcea ea României, prin chipul strălucitor pe care i-l oferea. Pentru mulţi americani, evenimentul vizitei Reginei României a fost unul care i-a marcat pentru totdeauna. S-a scris mult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. Regina Maria a vizitat, printre altele: New York (unde a fost întâmpinată, pe 18 octombrie 1926, la Primări Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a oferit cheia oraşului, de notabili şi de o mulţime entuziastă), Washington, DC (la 19 octombrie 1926, Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-o pe Regină la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României; seara, Preşedintele a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria), Philadelphia (unde a participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926), Brooklyn (în 23 octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de Comerţ), Buffalo (25 octombrie; aici i se închină o odă, care conţine versuri precum „From coast to coast and sea to sea/ Our Country welcomes Queen Marie/ The flags of nation, city, state/ Salute the noble, true and great (…) We give our hearts to Queen Marie“), Portland — Oregon (3 noiembrie 1926), Denver (10 noiembrie), Indianapolis (17 noiembrie), Chicago, Ohio, Minneapolis, Seattle, Kansas City, Maryhill (unde a inaugurat un muzeu care păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei) etc. Unii comentatori au vorbit de „frisonul regalist“ pe care vizita Reginei Maria l-a provocat în Statele Unite. Regina însăși a considerat că uneori pompa a fost exagerată. Poate tocmai de aceea a declarat că şi-ar fi dorit ca, la o viitoare vizită în America, să reuşească şi ea să vadă America şi nu doar să fie văzută de către aceasta. În cadrul călătoriei peste Ocean, Regina a vizitat şi Canada. A trebuit să-şi scurteze călătoria şi să se întoarcă în ţară, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a Regelui Ferdinand. Vizita în America a Reginei Maria rămâne un exemplu de diplomaţie regală şi poate sluji de încurajare sau model ori de câte ori ne simţim marginali ori provinciali. Pentru americanii din 1926, Regina Maria a României venea dintr-un „centru“ simbolic, din care americanii îşi doreau să facă parte. 

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi consacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului. Este profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală pune în pericol dinastia şi ţara41.

Regina Maria a fost mamă a şase copii: Principele Carol, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea. În memoriile ei, mărturisea:

Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos.42

Regina a fost foarte legată sufleteşte de două locuri: Castelul Bran şi Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Pe amândouă le-a decorat după gustul ei şi le-a dat ceva din personalitatea sa. Această amprentă dăinuieşte în timp. Castelul Bran, construit la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit de primarul dr. Karl Ernst Schnell şi de Consiliul orășenesc Braşov, la 1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii 1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman; castelul a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei, Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925, este împlinirea unui vis de pace al Reginei. De asemenea, Palatul Cotroceni din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă principilor moştenitori, fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand şi Maria, în timp, într-o reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice, bizantine şi româneşti.

Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu. Împreună cu Ferdinand, a continuat modelul ecumenic inaugurat de perechea Carol I — Elisabeta: nunta Mariei cu Ferdinand s-a ţinut atât în ritul catolic şi în cel anglican, dar copiii lor aveau să fie ortodocşi. Regina Maria avea să se lase sedusă şi de alte credinţe, precum cultul Bahai. Prin frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil“, ea a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială. A corespondat cu poetul Khalil Gibran. Virginia Woolf i-a comentat memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a României era primul cap încoronat care ştia să scrie şi care a făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse înaintea ei: a „deschis cuşca“ aurită în care erau închise capetele încoronate şi a coborât în stradă. Este sugestivă comparaţia pe care Virginia Woolf o face între felul în care Regina Victoria a Marii Britanii scrisese despre Regina Elisabeta a României şi felul în care Regina Maria o descria pe Elisabeta; din comparaţie, Maria ieşea, de departe, câştigătoare şi reuşise să se elibereze, prin cuvânt. Maria a atras admiraţia (aşa cum făcuse cândva şi mama ei, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, când îl impresionase, copilă fiind, pe Mark Twain)44 şi a născut pasiuni, i s-au dedicat un parfum și o gamă de produse cosmetice, iar o fabrică de ciocolată i-a purtat numele.

A fost autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa45. Povestea vieţii mele, cartea de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.

Pe lângă volumele publicate, Regina Maria a fost în permanenţă prezentă în presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune. A ţinut şi un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete46, şi a lăsat numeroase manuscrise.

Regina era cunoscută pentru atitudinea sa deschisă, lipsită de menajamente. Nu a ezitat să îi caracterizeze în memoriile ei, cu mult curaj, chiar pe membrii familiei (ceea ce, spre exemplu, Carol al II-lea avea să-i reproşeze, mai târziu)47. A scris despre Regele Carol I că era extrem de autoritar, dar că, în cele din urmă, s-au înţeles bine şi au devenit buni prieteni. Nu s-a sfiit să scrie despre calităţile şi defectele Regelui Carol, ca şi despre maniile lui. Dar mărturiseşte şi că „Regele Carol I a fost un foarte mare Rege“. Despre mătuşa ei, Regina Elisabeta, spune că era o persoană minunată, dar prea poetică. În ceea ce îi priveşte pe cei doi fii ai săi, sunt de notorietate publică scrisorile Reginei Maria, în care le arată, cu iubire şi obiectivitate, punctele lor slabe, care i-au provocat atâta amărăciune. 

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate detaliile bolii, dar se vorbeşte de violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda. A plecat spre ţară la 14 iulie şi a murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă, accentuată de izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi de indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică. Este ultimul membru al Familiei Regale înmormântat, până în acest moment, la Curtea de Argeş. Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Argeş, dar nu au fost încă înmormântate, sarcofagul fiind depus într-o capelă din curtea mănăstirii. Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, în Capitală şi la Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate.

La dorinţa Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris“ de la Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului comunist. Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care nu şi-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor. Regele Mihai a știut că se află într-o situație imposibilă: nu putea nesocoti dorința-lege a Reginei din testamentul său și nu putea consimți la trimiterea inimii în afara teritoriului național. Soluția simbolică și ne-definitivă a aducerii inimii la locul unde a încetat să bată este tot ce se poate face, demn și responsabil, deocamdată.

Se prea poate ca, dintre figurile istoriei româneşti, Regina Maria să rămână cea mai cunoscută în afara ţării, prin exemplaritatea destinului ei, prin felul în care a întruchipat un adevărat mit feminin48. Actele sale de curaj public s-au manifestat în multe privințe. Cercurilor de afaceri new-yorkeze Regina li se adresa, în anul 1926, cu avangardistele cuvinte: „Oameni de afaceri americani, veniți și investiți în țara mea”! Împreună cu doi dintre copii ei, Nicolae și Ileana, ea a vizitat Republica Turcia de trei ori, pentru câteva săptămâni, la finalul anilor 1920 și începutul anilor 1930, într-o țară musulmană, republicană și nu foarte deschisă rolului femeii în viața publică. La câțiva ani distanță, Regina Maria uimea societatea contemporană vizitând Sultanatul Marocului.

Nu se poate încheia pagina vieții Suveranilor României Mari fără a menționa cât de mult i-a costat, în plan personal, pe Ferdinand I și Maria, comportamentul dinastic al fiului lor cel mare. Sunt insuficiente cuvintele pentru a descrie îngrijorarea, neînțelegerea, răspunderea ca părinți și regi, dezamăgirea și nemărginita amărăciune pe care atitudinea fiului lor le-a produs-o. Fără să avem dovezi istorice, suntem încredințați că sfârșitul fiecăruia dintre ei a fost grăbit de această povară sufletească, instituțională și istorică.

Sărbători însemnate au avut loc în țara noastră, dedicate Reginei Maria: în octombrie 2015, la 140 de ani de la naștere, și în noiembrie 2015, când inima ei a fost dusă la Castelul Pelișor. Ceremonia a avut demnitate și solemnitate și a produs o puternică impresie sutelor de mii de români care au privit, direct sau pe micile ecrane, evenimentul.

La începutul cărţii sale autobiografice, „Povestea vieţii mele”, Regina a ales, ca motto, o sintagmă a lui Nietzsche: „Caracterul este destin.“ În „Capitole târzii din viaţa mea”, nota:

Este un sentiment măreţ acela de a fi copleşitor de viu şi de a fi purtat mai departe pe aripile entuziasmului tău, iar ceilalţi să fie traşi după tine.49

Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Regină:

Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.50

Regina Maria îşi încheia memoriile relatând momentul depunerii jurământului de către Ferdinand I, care devenise Rege în urma morţii unchiului său, Carol I. După jurământ, Regele a fost aclamat, apoi a fost aclamată şi Regina:

Şi ne privirăm faţă în faţă, poporul meu şi eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiinţe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiţie sau un simbol, ci aclamau şi o fiinţă pe care ajunseseră s-o înţeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor…51

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

NOTE

38. Diana Mandache, „Introducere“, în Regina Maria a României, Capitole târzii din viaţa mea, memorii redescoperite şi editate de Diana Mandache, Editura Allfa, Bucureşti, 2007, p. XIV.

39. Nicolae Iorga, Regina Maria. Cu prilejul încoronării, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 1996, p. 89.

40. Ionel Brătianu însuşi spunea că „Maria a reuşit în câteva zile ceea ce politicienii n-ar fi reuşit într-o lună întreagă“.

41. Vezi şi Guy Gauthier, Missy, Regina României, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.

42. Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, Editura Moldova, Iaşi, 1991, p. 280.

43. Narcis Dorin Ion, Reşedinţe…, p. 20.

44. Nicolae Iorga, Regina Maria…, p. 16.

45. Dintre lucrările Reginei Maria, amintim: The Lily of Life (1912, Bucureşti, în limba engleză; 1913, Londra; traducere românească, Crinul Vieţii, tot în 1913, la Bucureşti; după această carte a fost produsă şi o versiune cinematografică), The Dreamer of Dreams (1915, London-New York-Toronto), Ilderim — A Tale of Light and Shade (1915), Four Seasons Out of A Man’s Life (1915, Bucureşti), Povestea unei inimi (1915; 1923 Stockholm), Why? A Story of Great Longing / Povestea unui dor nestins (1915), My country (1916, Londra; 1917, Ţara mea, traducere în română de Nicolae Iorga), The Stealers of Light. A legend (1916, Londra), Regina cea rea (1916, Bucureşti), The Story of Naughty Kildeen / Povestea neastâmpăratei Kildeen (1917; 1926, New York), O poveste de la Sfântul Munte (1917), Minola. Povestea unei mici regine triste (1918, Iaşi), The Child of the Sun (1918, Iaşi), Gânduri şi icoane din timpul războiului (1919, Sibiu), Peeping Pansy (1920, Londra), Ode to Romania (1922, Paris), The Queen of Romania’s Fairy Book / Cartea de basme a reginei României (1926, New York), The Voice on the Mountain. A Story for those who understand / Glasul de pe munte. O poveste pentru acei ce înţeleg (1923, New York), The Lost Princess. A fairy Tale (1924, Londra), Înainte şi după războiu (1925), The Country That I Love. An Exile’s Memoirs (1925, Londra; cu ilustraţii de Regina Elisabeta a Greciei, fiica Reginei Maria), Lulaloo (1925), Sămânţa înţelepciunii (1925, Cluj), Kandi Klara Kalandjai (1925, Cluj), Păsări fantastice pe albastrul cerului (1928, Bucureşti), How I Came to Tenha Yuvah (1928, Cernăuţi), The Magic Doll of Romania — A Wonder Story In Which East and West Do Meet (1929, New York), Crowned Queens. A Tale from the Past / Regine încoronate. Povestire din trecut (1929, Londra), My Dream Houses / Casele mele de vis (1930, Bucureşti), Copila cu ochi albaştri (1930, Bucureşti), Stella Maris. Cea mai mică biserică din lume (1930, Bucureşti), The Story of My Life / Povestea vieţii mele(1934–1935, Londra, New York, 3 volume; memorii), Masks (1935, Londra; 1937, New York; 1938, București), A Christmas Tale (1957, New York), Capitole târzii din viaţa mea (2007, Bucureşti). Vezi şi Regina Maria a României, Capitole târzii… (ediţie de Diana Mandache), Lista selectivă a scrierilor Reginei Maria, pp. 154-157.

46. Diana Mandache „Introducere“, în Regina Maria a României, Capitole târzii…, p. XV.

47. Regele Carol al II-lea al României, Însemnări zilnice. 1937–1951, Volumul I (11 martie 1937 — 4 septembrie 1938), Editura Scripta, Bucureşti, 1995, pp. 205–206.

48. Lucian Boia, România, ţară de frontieră…, pp. 215–221.

49. Regina Maria a României, Capitole târzii…, p. 22.

50. Nicolae Iorga, Regina Maria…, p. 132.

51. Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, p. 371.

© 2020 Prince Radu. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.