„Buna,
Ma numesc Elena, am 23 de ani sunt la master in ultimul an si ca toata lumea am probleme existentiale. De curand, am fost ceruta in casatorie, am acceptat bucuroasa, am inceput sa facem planuri, liste etc…eram in al 9-lea cer…cand..la 1 saptamana diferenta am aflat ca voi fi mamica. Logodnicul este cel mai fericit om de pe pamant..la fel si toti apropiatii nostri,de fapt..toata lumea e fericita.
Am mers la doctor, totul e bine, urmez cu strictete sfaturile lui si reteta cu vitamine si n lucruri de evitat si de facut. Am ajuns in a 6-a saptamana, iar eu sunt din ce in ce mai trista..nu simt ca acest copil este ceea ce mi-am dorit acum, il vad ca pe o piedica.
Aceasta sarcina nu este asa cum am crezut ca va fi atunci cand voi avea un bebe, simt ca nu trezeste nimic in mine din ce vad ca ar trebui sa simt. Mi-e teama ca nu-l voi iubi pe copilas, ca voi fi o mama groaznica pentru el, iar lucrul asta ma sperie teribil.
De cand ma stiu, ador copii..cel putin ai altora. E prima mea sarcina si tot ceea ce-mi trece prin cap e ca nu mi-l doream acum.. mai am atatea de facut si mi-e teama ca o sa-l invinuiesc pe bebe pentru un eventual esec, nereusita, nesansa. Nu le-am spus alor mei sau logodnicului despre sentimentele care ma incearca, le-as frange inimile…
Numai cand ma uit la G. (logodnicul) cum sta in fiecare zi langa mine, si vorbeste cu burtica chiar daca e prea mica sarcina, ba chiar ma cara in brate din dus in dormitor, vrea sa ne protejeze pe amandoi si sa ne rasfete cat mai mult.
Sper sa reusesc sa-mi iubesc copilul, sa invat sa-l apreciez si sa-l descopar macar prin ochii celor care deja il asteapta cu sufletul la gura si roiesc in jurul meu ca niste albinute gata sa protejeze cea mai scumpa comoara.
Daca sunt persoane care au trecut prin asa sentimente contradictorii si si-au revenit.. macar la nastere, dupa ce l-au tinut in brate pe bebe pentru prima oara, va rog, impartasiti cu mine experienta voastra. Am nevoie sa stiu ca exista lumina la capatul tunelului, nu vreau sa fiu rece cu fiul sau fiica mea. Mai am mult pana voi naste, dar vreau sa-i pot spune, ca l-am iubit din primele luni de viata, daca nu din prima zi. Multumesc mult celor care acorda cateva minute povestii mele si care gasesc intelegere in a-si impartasi experienta.”
