Crizele de isterie ale copiilor mici sunt relativ normale, in special la copiii intre varsta de 4 ani si 10-12 ani – dupa ce apare capacitatea de analiza si diseminare a evenimentelor si persoanelor din jur si inainte de dezvoltarea presupusa de pubertate. In aceasta perioada – dupa 4 si inainte de 10 ani – copiii nu percep adecvat decat propriile lor nevoi, dorinte, asteptari, fiind incapabili si dezinteresati sa le analizeze pe cele ale persoanelor din jur. Copilul nu distinge decat cu dificultate urmarile posibile ale actiunilor sale asupra celorlalti, orientandu-si actiunile in directia propriilor nevoi.

Crizele de isterie ale copiilor mici – iar aici, termenul de isterie nu se refera la o tulburare nervoasa, ci la un complex de simptome comportamentale specifice normal varstei mici – sunt provocate de cateva elemente centrale ale personalitatii majoritatii copiilor aflati sub pragul pubertatii. Printre acestea sunt: instabilitatea emotionala – trecerea rapida si fara motive evidente de la o stare la alta, cersirea atentiei si a aprecierii celorlalti, adulti sau alti copii, egocentrism – pun intotdeauna propriile dorinte pe primul plan, fiind incapabili sa se gandeasca la ceilalti, lipsa de consideratie pentru cei din jur, unele comportamente provocatoare si chiar usor agresive atunci cand nu obtin ceea ce isi doresc.

Cum se manifesta crizele de isterie ale copiilor? Atunci cand un copil dramatizeaza excesiv o situatie in care nu i s-a facut pe plac: de exemplu, devine foarte teatral, plangand si tipand ca nu are parinti care-l iubesc in mijlocul unui supermarket doar pentru ca i s-a refuzat o jucarie. Alt exemplu: incepe sa planga cu sughituri atunci cand nu a obtinut pe moment ceva, dupa care fara vreo schimbare exterioara, sa rada cu hohote! Copiii stiu doar ca doresc ceva si atunci orice actiune cu sanse de succes in a obtine acel ceva este acceptata pe loc, fara analize ulterioare. De aceea, cand nu obtin ceva prin plans, pot trece la unele comportamente mai mult sau mai putin agresive: fata de obiecte din jur, animale sau de tine ca parinte. Agresivitatea este cateodata pasiva – se manifesta prin faptul ca incearca sa te ignore total, sau activa verbala – tipa, iti spune cat de mult te uraste si fizica – loveste, arunca cu obiecte, chinuie animale mici, sau da in tine. Probabil ca orice parinte a trecut macar printr-o scena jenanta cu copilul mic in public: daca i-a refuzat ceva – o jucarie, o bomboana – copilul s-a apucat fie sa planga incontrolabil, facandu-si parintele sa se simta vinovat si jenat, fie sa tipe agresiv, punandu-l intr-o situatie la fel de neplacuta!

Este important de retinut ca astfel de crize de isterie ale copiilor mici sunt normale, atat timp cat nu depasesc o frecventa medie si o intensitate medie. Cum va puteti da seama daca este cazul sa va ingrijorati? In primul rand, trebuie sa va asigurati ca odata ce apar aceste crize de isterie, nu le incurajati – daca cedati si ii dati pe loc copilului ce vroia inaintea crizei, il invatati ca strategia functioneaza si deci va repeta din ce in ce mai des comportamentul! Daca il ignorati complet, este putin mai bine, dar tot exista riscul ca cel mic sa repete criza – caci incearca sa gaseasca modalitati de a obtine ce vrea si frustrarea provocata de ignorarea si indiferenta voastra il poate provoca sa faca si mai rau! Cel mai bine ar fi sa asteptati pana ii trece si sa incercati sa ii explicati ca pur si simplu nu puteti sa ii indepliniti acum cererea, dandu-i un motiv usor de inteles! Iar daca refuza explicatia voastra si continua sa faca crize, il puteti sanctiona usor: este important ca micutul sa invete ca asemenea comportamente sunt inacceptabile si din pacate sanctiunea este cea mai eficienta metoda de a-i arata acest lucru.

Revenind, cand crizele de isterie ale copiilor mici devin un semn de tulburari psihie sau de dezvoltare inadecvata? Atunci cand incep sa se inmulteasca alarmant: de exemplu, nu trece o zi fara ca cel mic sa nu faca o scena acasa sau la gradinita/scoala. In plus, conteaza intensitatea acestor crize: cat de mult plange, cat de mult il tine supararea? Normal ar fi ca, odata eliberata tensiunea, dupa o ora-doua copilul sa isi revina din suparare, mai ales daca ii explicati de ce nu poate avea ceea ce isi doreste. Si nu in ultimul rand, importante sunt tipurile de comportamente abordate in timpul crizei si intensitatea lor: daca incepe sa isi faca rau singur pentru a cersi atentie, daca arunca brutal cu obiecte, in special daca loveste animale, acestea toate pot fi un semn ca cel mic are nevoie de ajutor: nu a invatat sa distinga intre comportamente acceptate si cele inacceptate social. Sigur, astfel de comportamente sunt provocatoare, copilul intentionand sa atraga atentia si sa se razbune, insa daca sunt caracterizate de un continut clar de agresivitate, acesta este un semn ca exista ceva in neregula cu dezvoltarea sa. Daca comportamentele devin extrem de agresive, este necesara interventia unui specialist.

Ce anume declanseaza cel mai adesea asemenea crize de isterie ale copiilor mici? In primul rand, invidia – emotie centrala la varstele mici si extrem de intensa. Copiii se compara mereu cu alti copii, iar aceasta comparatie merge intotdeauna intr-un singur sens: ce are celalalt vreau si merit sa am eu! Unii copii ajung pana la a fura obiectele colegilor de gradinita, necunoscand alta modalitate de a obtine ce isi doresc! Ideea este ca cei mici isi doresc intotdeauna sa aiba mai multe lucruri decat ceilalti. Strict legata de invidie este si gelozia: daca un coleg este mai admirat social in grupul de la gradinita/scoala sau daca cel mic are un frate sau o sora, gelozia va aparea neconditionat. Iar pentru ca cei mici nu cunosc alta modalitate de exprimare a emotiilor, sentimentele acute de gelozie si de invidie vor provoca crize de isterie ale copiilor!

Insa crizele de isterie ale copiilor pot avea o alta cauza: nevoia de atentie din partea parintilor. Atunci cand ambii parinti sunt extrem de ocupati si isi gasesc cu dificultate timp sa isi petreaca cu cei mici, acestia vor incerca toate modalitatile posibile de a atrage atentia. Si dat fiind ca cei mici au un comportament extrem de teatral, crizele vor fi extrem de intense si vor miza pe a face adultii sa se simta vinovati. Cel mai adesea, copiii care se confrunta cu situatia separarii parintilor, dorind sa li se acorde constant atentie, in special din partea parintelui care pleaca din casa: el simte ca isi pierde parintele pentru totdeauna si ca asta se intampla din cauza ca adultul nu il mai iubeste, asa ca apeleaza la diverse manifestari cat mai vizibile ale emotiilor sale.

In final, este important de retinut faptul ca crizele de isterie ale copiilor mici sunt exacerbate si incurajate de rasfatatul in exces: un copil care este obisnuit sa ceara si sa obtina si caruia i s-a permis prea mult sa faca fix ceea ce isi doreste, va reactiona extrem de negativ si intens atunci cand in sfarsit i se va refuza ceva – orice ar fi acel ceva! De aceea sunt atat de importante regulile, limitele si mai ales o educatie realista a celui mic, fiind necesara si explicatia simpla a motivelor pentru existenta acelor reguli. Daca iti inveti de mic copilul ca nu se poate sa aiba tot ce isi doreste, ca nimeni nu are tot ce isi doreste si te inveti sa ii spui si „nu” din cand in cand, vei fi ferit(a) in viitor de diverse crize de isterie neplacute.