Pe Stefan cel Mare am facut la stanga si iat-o: strada Lizeanu. Acum mai ramane doar sa gasesc si numarul 40 si printre copiii cu picioarele goale care cersesc la cei care se dau jos din masini albe luxoase reusesc sa gasesc ceea ce caut.

La parterul unei case, care se vede cu ochiul liber ca a cunoscut si zile mai bune, dar nu in acest secol, se afla o tocilarie si in cazul in care nu intra in vocabularul vostru de zi cu zi acest cuvant, trebuie sa stiti ca aici va puteti face chei sau daca va decideti sa impresionati la bucatarie, tocilarul  va scuteste de efort si daca tot trebuie sa mergeti la un meserias, atunci el trebuie sa fie Ciucu Costin, care face acest lucru cel mai bine, si il face de aproximativ 20 de ani.

Expresia  “din tata in fiu” lui i se potriveste manusa, deoarece este a treia generatie de tocilari. Bunicul a fost cel care a ales aceasta meserie, iar Bucurestiul s-a dovedit “bucuros” sa il ajute sa isi dezvolte mica afacere. Atunci lucrurile erau altfel, deoarece banul avea valoare si daca faceai 100 de lei stiai ca ai ceva in buzunar, dar acum nu prea mai merge treaba, dar daca pui suflet s-ar putea totusi sa castigi la loteria vietii.

Nu stiu daca bunicul sau tatal sau au avut parte de astfel de promovare in presa, dar el nu prea duce dorul. La inceput nu era sigur daca sa imi vorbeasca sau nu. M-a intrebat daca sunt de la Libertatea, deoarece au venit si ei si i-au luat un interviu, dar nu i-a placut ceea ce a scris domnisoara despre el. Nu a inteles mai nimic din ceea ce el a incercat sa-i explice despre aceasta meserie. Ii venea sa o sune sa o lamureasca, sa nu lase fata in ceata, dar un cutit de ascutit acum, o cheie de facut mai tarziu si timpul trece si unde e munca nu mai e timp si pentru fleacuri.

Nu vorbea prea mult, trebuia sa il trag eu mereu de limba ca sa imi spuna povestile pe care voiam sa le aud. Dar nu mi-a spus o poveste, ci purul adevar : desi este o meserie pe care cei mai multi dintre noi o ignoram, Costin Ciucu o iubeste, o respecta si o practica de 20 de ani.

Desi a fost si tatal sau tocilar, nu isi aduce aminte ca acesta sa ii fi spus ce sa se fac atunci cand o sa fie mare. Dar ca un flacau care vrea sa demonstreze ca e in stare, Ciucu Costin si-a luat viata in maini si a inceput sa fure meserie de la tatal lui.

Au avut un atelier pe Sf. Vineri si apoi s-au mutat pe Dudesti, iar acum daca aveti nevoie il gasiti pe Lizeanu Nr. 40, acolo unde lumea vine si pleaca ca la gara. Cat am stat in camaruta de 15 metri patrati, unde isi petrece sase zile pe saptamana, a venit lumea si a plecat foarte multa lume. Fie ca era vorba de vecini, pe care ii servea pe loc, fie de oameni care coborau din masini de teren luxoase, toata lumea isi gasea rezolvarea la dl Costin care ii serveste prompt, le vorbeste ferm si le face treaba cu profesionalism. Nu ii place atunci cand lumea vine cu un cutit, deoarece e munca multa si bani putini. Cam intre 5 si 10 lei poate sa va coste un ascutit daca veniti pe Lizeanu nr 40.

Nu stiu cat de mult ii placea la 15 ani cand a inceput sa lucreze cu tatal sau, dar astazi reuseste sa dea o lectie acelora care stau toata ziua inchisi intre patru pereti intr-un birou si sunt fericiti ca au aer conditionat si bani pe card la sfarsit de luna. Nu si-a dorit in mod special sa faca aceasta meserie, dar acum ii place si vorba lui, “daca nu pui suflet, nu merge treaba” !

Bine zis, mai ales intr-o societate in care pasiunile sunt date prin strung si facute sa dispara.

Il intreb cum i se pare aceasta meserie si imi raspunde senin ca este una murdara. Nu va speriati, vorbea la propriu, deoarece atunci cand ai de-a face cu masinarii si fieratane, curatenia mai poate astepta. Dar nu se plange si ar lua-o de la capat si stie ca meserie e atunci cand un lucru il faci bine.

Nu il intreb, dar vad ca e apreciat de clienti. Oamenii vin la el cu o problema pe care nu o pot rezolva singuri si pleaca multumiti, doar traieste printre atatea chei si trebuie sa o gaseasca mereu pe cea care deschide orice problema a clientului.

Dar are si un regret, faptul ca sunt multi tocilari dar putini cei care stiu cu adevarat ce trebuie sa faca. Ii pare rau ca astfel de indivizi ii strica si lui imaginea, dar stie ca nu are ce face. Lumea e plina de amatori, profesionisti gasesti poate din vorba in vorba, asa cum vin majoritatea clientilor sai, la recomandarea altcuiva.

Pentru unii e de neconceput sa traiesti azi si sa nu folosesti internetul. Lui nu-i trebuie, nu are site si singura promovare pe care a incercat-o a fost un anunt in Pagini Aurii, dar e nemultumit de cati clienti i-au venit in urma anuntului, asa ca a decis sa renunte la el.

E aproape unu si sambata inchide mai devreme, nu la cinci ca in restul zilelor, dar nu isi zoreste clientii care continua sa vina. Acum e tanar si poate sa munceasca, dar l-am intrebat cat mai are de gand sa faca aceasta meserie si cu un zambet in coltul gurii mi-a spus ca nu isi va manca painea din pensie si nici macar nu s-a gandit vreodata sa renunte, mai ales ca nu stie daca fiul sau il va urma.

A patra generatie ? Nu stie si nici nu vrea sa il oblige pentru ca nu vrea ca fiul sau sa devina un meserias prost.

Mi-am notat tot ce mi-a zis Costin Ciucu pe hartie, pe care apoi le voi arunca asa cum a facut si el cu diploma sa de liceu. A fost doar o bucata de hartie care trebuia sa fie, asa, doar de ochii lumii deoarece, spune el,  nu i-a folosit la nimic.

Desi nu e perioada Craciunului, cea mai aglomerata perioada a sa, atunci cand vin macelari, frizeri sau croitori cu tot felul de cutite, toporase sau brice pentru ras, clienti sunt multi si avea drepatte cand imi spunea ca nu are timp sa se plictiseasca, deoarece de multe ori nici nu stie cand trece timpul. Se pare ca mai greu e in zilele in care dai peste un client mai dificil care iti cere, de exemplu, sa ii sudezi cutitul.

Incerc sa ii fac cateva poze in timp ce munceste chiar si la motorul sau vechi de 45 de ani, dar mi-e greu sa tin pasul si imi dau seama ca acele maini chiar mesteresc in fiecare zi mici obiecte pe care noi avem obiceiul sa le ignoram sau sa le pierdem.

Aceasta este o lume pe care trebuie sa o privesti ca sa o intelegi si in inima Bucurestiului, intr-o zi in care orasul rasuna de activitate, cu cat te indepartezi de o lume ce pare de ieri, iti dai seama ca doar noi suntem dintr-un alt film in care uitam sau ne facem ca nu ii vedem pe cei care isi fac meseria cu placere, indiferent care este ea.

Asa ca data viitoare cand aveti un cutit de ascutit, stiti unde sa mergeti : pe strada Lizeanu Nr. 40, un loc unde timpul este inchis cu cheia, facuta chiar de Costin Ciucu.

StirideBine va asteapta si martea viitoare pentru a afla o noua poveste din seria “Oameni de Bine“, atunci cand o sa cunoastem un om care a transformat fotografia intr-un stil de viata.