A treia editie de GOmentorship a avut loc marti seara in Sala de Lectura a Facultatii de Litere. Desi au fost anuntati patru participanti, din motive obiective, doi dintre ei nu au fost prezenti: Vladimir Bog si Radu Georgescu.
Prin urmare, primul vorbitor a fost Tudor Giurgiu care a inceput povestea sa cu perioada copilariei, cand era pasionat de fotbal si isi dorea sa ajunga comentator sportiv. “Totusi, pe vremea aceea bunica ma ducea la filme si cred ca de atunci s-au sadit niste lucruri”, a spus el. “In decembrie 1989 eram in clasa a XII-a si ma pregateam sa dau medicina. Pe 26 decembrie am anuntat familia ca vreau sa schimb si sa fac regie de film”, a marturisit el. Pentru parinti a fost un soc, nu stiau cum sa ma ajute. M-am aruncat in povestea cu regia, am luat lectii particulare. Totusi, am dat si la medicina pentru ca ai mei m-au convins ca e aberant sa dau cu piciorul la patru ani de invatat. Dupa admitere, am plecat la mare la Costinesti. Aveam o singura fisa pentru telefon si am sunat acasa sa aflu daca am luat la medicina. Tata mi-a zis ca am picat din cauza anatomiei, asa ca m-am bucurat. Daca as fi intrat la medicina nu stiu cum ar fi decurs lucrurile cu regia”, a mai povestit Tudor Giurgiu. “Am intrat la regie cred ca din intamplare. Era o perioada cand trebuia sa intre foarte multi la regie, a fost un elan … Facultatea nu mi-a dat mare lucru, nu stiu cum e acum. Nu prea am ramas cu multe din ce trebuie sa faca un regizor”, a mai spus Giurgiu inainte de ajunge sa vorbeasca despre mentori. Primul meu mentor a fost Mircea Veroiu, un regizor care nu mai e printre noi. “El spunea: ‘N-o sa faceti film pentru ca situatia in tara se va degrada…’ si indemnul lui era de a pleca din tara. Nu stiu daca am facut bine daca am ramas, uneori ma gandesc ca era mai bine sa plec”, a marturisit Giurgiu. Al doilea mentor a fost pentru el Lucian Pintilie. “Am lucrat la inceput ca asistent de filmare, faceam tot felul de lucruri. Asa am ajuns sa-i fiu secund domnului Pintilie. A fost o experienta interesanta la filmarea peliculei “Prea tarziu”, in Valea Jiului.”
Numele lui Tudor Giurgiu se leaga direct de TIFF (Festivalul de Film Transilvania), pentru care regizorul a afirmat: “TIFF este un exemplu de ceva care s-a nascut din capul meu. Am fost sfatuit sa aiba numele Transilvania pentru ca este cuvant cunoscut in afara, e un nume sonor. La anul va fi a zecea editie. Merg in fiecare an, desi nu mai sunt implicat direct. Sunt doua saptamani care ma incarca pozitiv, care ma fac sa uit ca imi pare rau ca nu am plecat din tara.”
Despre experienta sa in conducerea Televiziunii Romane, Tudor Giurgiu a spus: “Cred in continuare ca am facut un lucru bun mergand la carma TVR, dar cred ca nu ai cum sa lupti impotriva unui sistem pe care noi nici macar nu-l cunoastem, un sistem subteran, exista niste interese de grup foarte puternice care doresc ca lucrurile sa stea pe loc, sa nu avansaze.”
Provocat de studentii prezenti la aceasta editie de GOmentorship, Tudor Giurgiu a subliniat: “Daca aveti ceva in cap trebuie sa bateti foarte mult pentru ideea voastra. Cred ca propriile capacitatie se educa. Talentul e destul de greu cuantificabil si cred ca, daca ajunge sa fie apreciat, se intampla tarziu. Cred ca daca nu faci greseli, nu treci peste niste etape si nu arati niste experiente.” In ce priveste planurile de regizor, Tudor Giurgiu a martusit ca vrea sa faca o comedie: “E o tehnica speciala si o experienta interesanta sa faci si comedie.”
Simona Popescu a inceput alocutiunea de la GOmentorship afirmand: “Sunt scriitoare, e ceva ce nu-ti propui, se intampla sa fii…Nu mi-a trecut prin cap sa fiu scriitoare, sa scriu mi se parea o munca epuizanta.” “Imi plac scriitorii care publica putin, desi imi place foarte mult Bacovia.”
“Daca s-ar fi putut as fi vrut sa ma fac “cititor”. Ar fi fost teribil sa pot sa fiu cititor, sa existe senzori care detecteaza ca functioneaza”, a mai marturisit Simona Popescu intr-o maniera unica, de narator care te tine cu sufletul la gura. “Cand eram copil si ma uitam in manuale, scriitorii erau numai barbati, batrani si pe deasupra, erau si morti, deci nici ma gandeam ca o femeie poate fi scriitoare.” Insa timpul a aratat ca lucrurile se pot schimba, iar dupa ani, Simona Popescu a ajuns in manualele alternative.
Au urmat alte proiectii de viitoare ‘meserii’: biolog, vrajitoare, deprindere capatata de la cele doua bunici si…inspectoare- “Asta si-ar fi dorit tata”, a mai precizat Simona Popescu.
Au urmat povesti ale volumelor publicate. Romanul “Exuvii” ar fi putut sa aiba un alt titlu daca scriitoarea ar fi ascultat de reprezentantul editurii, care credea ca acest titlu va fi o piedica in calea vanzarilor. Insa, titlul a ramas neschimbat, iar vanzarile au fost chiar bune, a mai spus Simona Popescu. Ea a mai evocat si alte momente in care a ales sa nu faca niciun compromis, neavand pareri de rau din aceasta cauza.
Povestile trairilor ei din copilarie care s-au rasfrans asupra vietii sale din prezent au captat atentia auditorilor care au aflat ca, daca au inclinatii creative si nu reusesc cu desenul, pictura sau muzica, ma au o sansa: sa se faca scriitori.
