Mai mult

    Guild of Freemen of the City of London, banchetul anual

    Luni 12 decembrie 2011, in cadrul unei vizite in Marea Britanie, Principesa Mostenitoare si Principele Radu ai Romaniei, au luat parte, in calitate de invitaţi de onoare, la Banchetul Anual de la City of London, organizat de Guild of Freemen of the City of London, una dintre cele mai vechi, mai reprezentative si mai respectate organizatii ale municipalitatii londoneze.

    La eveniment au luat parte, de asemenea, Alteta Sa Regala Principesa Elena si Excelenta Sa dl. Alexander Nixon, precum si ambasadorul Romaniei in Marea Britanie, dr. Ion Jinga si dna Jinga. Au fost, de asemenea, prezenți reprezentanți ai instituțiilor statului, diplomați, militari, oameni politici, oameni de artă, oameni de afaceri, ziariști.

    Seara a încununat activitatea anului 2011 a organizației oamenilor liberi din orașul Londra, creată în anul 1908 și care, de atunci încoace, veghează la păstrarea demnității, libertății și performanței democratice a uneia dintre cele mai puternice și mai celebre comunități locale din lume: orașul Londra.

    Legaturile traditionale dintre Familia Regala a Romaniei si The Guild of Freemen of the City of London au aproape un secol. Regele Ferdinand si Regina Maria au avut parte de un Banchet de Stat oferit de City of London in cadrul vizitei de Stat din anul 1924, in Marea Britanie, ca oaspeti ai Regelui George al V-lea si ai Reginei Mary.

    In anul 1938, Regele Carol al II-lea si Principele Mostenitor Mihai au fost oaspeti la The Guild of Freemen of the City of London, in timpul vizitei oficiale a Regelui, ca oaspete al Regelui George al VI-lea si al Reginei Elisabeta.

    In anul 1995, Regele Mihai s-a intors ca oaspete la City of London, pentru a sarbatori jumatate de veac de la incheierea celui de al Doilea Razboi Mondial, fiind singurul sef de Stat beligerant prezent in sala.

    Regele Mihai a revenit in anul 2011 la Guildhall, pentru a primi distinctia de Freeman of the City of London, cu ocazia implinirii varstei de 90 de ani, fiind apoi gazda unei ample delegatii britanice de la City of London, la Palatul Elisabeta, in 10 mai 2011.

    GUILD OF FREEMEN OF THE CITY OF LONDON, BANCHETUL ANUAL

    NU RATA

    20 de idei grozave pentru utilizarea agrafelor de rufe din lemn

    In aceste vremuri, Internetul ne ofera o infinitate de site-uri care ofera idei neobisnuite si foarte ingenioase, care ne ajuta sa ne usureze viata....

    Tunsori pentru barbati in functie de tipul fetei

    Ce tunsoare mi se potriveste? Am compilat cele mai bune tunsori barbatesti in functie de tipul tau de fata si astfel putem lamuri cateva...

    Povestea baronului PDL care a cazut la pat pentru ca nu-l mai suna Basescu

    A fost odata ca niciodata un baron la curtea Imparatului Portocaliu. Inzestrat fiind de la Dumnezeu cu glas mieros si limba catifelata, baronul a...

    RECENTE

    PE ACELASI SUBIECT