Eram la masa cu Adrian Craciun, sau mai pe scurt A.C. cum i se zice mai jos de cercul polar și mai sus de marile lacuri, in restaurantul hotelului ce gazduia SFContario, convenția de toamna a orașului Toronto. Toamna trecuta. Cum merge povestirea pentru antologia steampunk? Nu merge. Nu merge deloc. N-am scris in viața mea steampunk, nu sint fan, de ce n-ai venit și tu cu o alta tema pentru antologie? Imi pare rau, dar nu cred ca o sa se intimple.

De la o masa alaturata trageau cu urechea trei editori aflați in vizita, Sheila Williams, Ellen Datlow și John Joseph Adams. La un moment dat, cei trei nu mai rezista și-și trag scaunele la masa noastra.

Sheila Williams, Ellen Datlow și John Joseph Adams

– Ah, scena tinarului editor in fața insolenței tinarului scriitor, spune E.D (banuiesc ca știți care dintre cei trei este).

Pe vremuri, cind mi se spunea tinar, obișnuiam sa vociferez: „Care tinar, ca am deja 24 de ani!“ Acum insa am zimbit și am aprobat entuziasmat – nu numai tinar, dar și insolent, ce-mi puteam dori mai mult?

Le povestim despre ce este vorba și cind aud cei trei de poziția mea vis-a-vis de steampunk, iși zimbesc cu subințeles. Ma uit la A.C., dar acesta este la fel de mirat. J.J.A. iși scoate celularul și incepe sa vorbeasca in thailandeza.

– Acușica, spune S.W. amenințindu-ne cu aratatorul.

A.C. incearca sa se ridice.

– Tre’ sa ma duc la buda, imi șoptește și zimbește chinuit spre cei trei, dar S.W. ii infige aratatorul in piept și-l impinge inapoi pe scaun.

– NU pleaca nimeni de la masa!

J.J.A. inchide celularul și ne privește cu un aer mulțumit.

– S-a rezolvat, le comunica celor doua editoare, apoi se uita spre noi. V-am inscris in Tabara Steampunk din Bangkok. Plecam cu toții acolo miine. Tu, editorule, vei invața cum sa pui la punct scriitorii. Am mari speranțe pentru tine. Iar tu, scriitorule, vei invața sa spui DA.

In restaurant se lasa liniștea și-i observam pe toți scriitorii și editorii de la celelalte mese uitindu-se la noi cu un melanj de zimbete canadiene și americane. Robert J. Sawyer ne spune ca și el, impreuna cu Robert Charles Wilson și Michael Swanwick se vor indrepta spre aceeași destinație și ca ce mai, facem un mic bairam in avion. Ma uit disperat spre J.J.A. – nu cred ca o sa ne descurcam așa din scurt cu biletele de avion…

Robert J. Sawyer, Robert Charles Wilson și Michael Swanwick

– Nu va faceți griji, editurile la care lucram noi trei au pus mina de la mina și v-au platit calatoria. Iar acești trei scriitori minunați (ii arata pe R.J.S., R.C.W. și M.S.) vor preda cursuri de scris, ca sa va plateasca tabara.

Paolo Bacigalupi

Dupa ce-am trecut peste stinjeneala, ne-am simțit ca niște prinți. Am zburat la business class și R.J.S. s-a ținut de cuvint cu bairamul – stewardesele au…, dar mai bine sa povestesc despre tabara. De la aeroport ne-au transferat in tabara cu un zeppelin adus special pentru acest eveniment. Paolo Bacigalupi era maestrul de ceremonii si ne-a intipinat personal la intrarea in campus. I-a spus lui A.C. ca iși pune mari speranțe in el. In fine…

Tabara era in intregime bazata pe tehnologie steampunk.

– Daca nici asta nu te pune pe scris, atunci nu stiu ce, mi-a marturisit J.J.A.

A doua zi am intirziat cu toții la micul dejun și am ramas nemincați pina la prinz, din cauza ceasurilor cu aburi. Acestea erau puse in mișcare cu aburii produși de focul din noptiera. Numai ca la 39 de grade Celsius și umezeala de jungla, am stins cu toții focurile, ca sa putem respira in caz ca reușeam sa dormim. Din pacate, aceleași focuri produceau aburi și pentru telefoanele din incaperi, așa ca nu a funcționat nici telefonul de trezire, programat de conducerea taberei.

Orele se țineau in niște sali mari și frumoase, in interiorul centrului cladirii principale, unde se afla și sala de mese, departe de privirile indiscrete ale copilașilor din satul din apropiere. La exterior, se aflau debaralele și incaperile personalului, carora, fiind localnici, nu le pasa de privirile familiilor de peste gard. Pereții erau acoperiți cu artefacte steampunk și coperte ale revistelor și antologiilor faimoase ale subgenului. Ce sa spun, eram toți cursanții intr-o dispoziție de zile mari. Iar scriitorii și editorii profesioniști care aveau sa ne instruiasca și sa-și petreaca urmatoarele trei zile alaturi de noi, ora de ora, pareau rupți din povești. Zimbareți, entuziasmați, incurajatori, sfatoși, unu’ și unu’.

Problemele au inceput cind ne-au spus ca personalul taberei este in greva.

– Și asta inseamna ca nu mincam nici prinzul?

– Nu, asta inseamna ca ori predam cursurile pe intuneric, ori cursanții trec la biciclete și incing dinamurile, ca sa avem destul curent pentru orele de curs.

Doua ore mai tirziu, cursanții ieșeau și ei șchiopatind din salile protejate de privirile curioșilor și se alaturau, in greva și ei, personalului pe verandele și bancile luminoase. Zis și facut – vreți cursuri ținute in natura, nici o problema. Le ținem in curte, daca asta vreți. Jumatate de ora mai tirziu, atit cursanții cit și instructorii reveneau in salile de curs, la umbra, departe de soarele și umezeala tropicalo-ecuatoriala, departe de haitele de țințari și muște și de ropotele bruște de ploaie.

Sfirșitul inceputului problemelor a fost atunci cind conducerea Consiliului Cultural al districtului Chao Phraya, in care se afla tabara, ne-a anunțat ca, datorita condițiilor inumane in care i-am muncit pe membrii personalului, sintem datori statutului thailandez suma de un million de dolari americani, platibili in cash sau munca zilnica in portul Prachuap. Cind am primit aceasta ultima știre m-am uitat spre cei trei scriitori care munceau sa-mi plateasca școala in Tabara Steampunk și m-am intrebat ciți ani le vor trebui ca sa-mi plateasca ieșirea din Thailanda.

Povestirea „Cetatea Neagra“ nu este despre aventurile noastre pe drumul din Chao Phraya inapoi la Toronto (pe care deja le-a folosit P.B. in ultimul sau roman), ci despre cu totul altceva. Ceva ce nu are nici o legatura cu faptul ca acum lui A.C. ii lipsesc trei degete de la mina stinga și urechea dreapta, iar mie mi-au ramas ochii inguști și oblici. Nici cu faptul ca cei trei editori care ne-au forțat sa invațam misterele steampunkului dau și acum la pedale in debaraua unei edituri din Bangkok.

M-am gindit mult daca sa scriu despre cabala formata de A.C. pentru a ma vina și a-mi distruge viața (ca doar ca sa ma convinga pe mine sa-i scriu o povestire a acceptat sa mearga la Bangkok) și despre campaniile organizate de SFWA și de Ghilda Editorilor din America in același scop. Acum transmit acest mesaj dintr-o cafenea și ma pregatesc sa fug iarași. De obicei reușesc sa ma dibuiasca daca stau mai mult pe Internet. Lumea devine tot mai mica…