Pierzi o gramada de timp pregatind mese gustoase si hranitoare pentru familia ta, dar cand pui una dintre “creatile” tale pe masa, copilul se stramba de parca i-ai da untura de peste?
Unii copii vor sa sara peste mese si sa manance numai dulciuri sau sa rontaie numai cartofi prajiti din punga. Daca ai facut “greseala” sa-ti duci copilul chiar si o singura data la un fast-food, este posibil sa isi doreasca ca toate mesele sa fie constituite din faimoasele sandwich-uri. Alti copii nu mananca decat un singur lucru, cel mult doua – de exemplu pate de ficat sau salam cu paine.
Majoritatea copiilor pur si simplu nu sunt interesati de mancare. Motivele pot fi numeroase: poate ca e vorba de o supraabundenta de papile gustative, sau o lipsa de senzualitate; copiii nu au rabdare mai mult de cateva minute sa stea pe scaun la masa, preferand sa ciuguleasca ce gasesc prin frigider.
Stii ca hrana este vitala pentru copilul tau si ti se pare ca nu se hraneste suficient. Suferi atat de tare cand vezi ca cel mic refuza sa manance incat nu stii ce sa mai faci iar furia si tensiunea care insoteste masa, strica dispozitia si “digestia”tuturor.
Ai putea sa incerci urmatoarele:
Datoria ta este sa-i oferi copilului mese echilibrate. Daca micutul tau iti spune ca ceea ce ai gatit este o porcarie, spune-i adevarul: ca iti pare rau ca nu-i place si ca este treaba lui daca mananca sau nu. Sa nu cazi in capcana discutiilor in contradictoriu.
Straduieste-te sa faci din masa un moment placut. Nu strica buna dispozitie incercand sa-l obligi sa manance; asa nu o sa reusesti niciodata. Daca nu vrea sa manance poti presupune ca nu ii este foame si il poti intreba daca vrea sa-i lasi mancare in frigider, pentru mai tarziu. Problemele din timpul mesei pot fi reduse daca de la inceput ii spui copilului tau cat de importanta este hrana: se serveste DOAR la masa (nu in fata televizorului sau printre jucari); nu gresi in a-i da copilului de mancare acolo unde vrea, doar ca sa manance ceva (“sa nu stea cu stomacul gol” – bunicii gresec cel mai mult aici); poti face un consiliu de familie saptamanal unde poti vorbi despre fructe, legume, vitamine etc. – poate fi un mediu perfect pentru astfel de discutii. Intreaba-l ce-i place sa manance si implica-l in inventarea meniurilor si chiar la gatit.
Determina-l sa guste din felurile de mancare care nu ii plac. Specialistii spun ca un copil poate gusta dintr-un fel de mancare de aproape 30 de ori pana cand o sa ajunga sa-i placa. Nu este indicat sa tii prea multe dulciurele in casa (mai ales daca stii ca “doi ochisori” le urmaresc). Copiii vor mereu o gustare cand se intorc de la gradinita sau de la scoala; dar daca ii dai prea mult, gustarea se transforma intr-o masa completa.
Ofera-i feluri de mancare variate la fiecare masa, astfel vei mari probabilitatea sa nimeresti ceva care sa nu-i placa micului mofturos. La masa nu este momentul pentru a-i tine predici ori a-l mustra. Poarta conversatii placute.
Oraganizeaza, din cand in cand, mese inedite: un picnic pe covor sau pe balcon, mese aranjate ca in filme. Aceasta situatie va intari faptul ca masa este ceva placut. Nu trebuie sa faci comentarii cu privire la cat de bine sau cat de prost mananca.
Nu gati separat pentru micul mofturos. Daca toata lumea mananca tocanita, atunci si el va manca la fel. Nu este cazul sa-si inchipuie ca are acasa un restaurant. Asta, daca nu vrei sa-ti petreci tot timpul in bucatarie.
Nu deveni obsedata si nu-i numara inghititurile. Linisteste-te. Nutritionistii spun ca nu este nici o nenorocire daca sare peste o masa sau doua. Priveste lucrurile in ansamblu inainte de a presupune ca nu mananca nimic. Ca sa te linistesti, il poti duce pe cel mic la un pediatru si asigura-te ca se dezvolta normal si nu a re deficit de vitamine sau pierderi in greutate.
*Toate aceste mici sfaturi sunt pentru mamicile care au copii mai mari de 2 anisori.