Cele doua tabere nu pot sa cada de acord asupra viitorului lui al Assad. Acesta s-a nascut pe 11 septembrie 1965 in Siria. Era al doilea fiu al fostului presedinte Hafez al Assad si al sotiei sale, Anisa.

Un copil timid devenit medic

In primii ani ai vietii, Bashar a fost un copil retras, care a crescut in umbra fartelui sau Bassel. Acesta avea un temperament mai dinamic iar tatal sau l-a pregatit inca de mic sa devina succesorul lui. Bashar a putut astfel sa-si aleaga propriul drum in viata.

A studiat la o scoala franco-araba din Damasc unde a invatat cursiv franceza si engleza. S-a inscris apoi la facultatea de medicina din oras si a absolvit in 1988. Si-a facut rezidentiatul in oftalmologie, iar in 1992 a plecat sa-si continue studiile la Londra. 

Aici a cunsocut-o pe sotia sa, Asma Akhras (foto alaturat) – care era cetatean britanic de origine siriana. Cei doi s-au casatorit in decembrie 2000 si au impreuna trei copii – Hafez (nascut in 2001) Zein (nascut in 2003) si Karim (care a venit pe lume in 2004). Anul trecut presa straina a scris ca Asma ar fi din nou insarcinata cu cel de-al patrulea urmas – o veste care a starnit uimirea intregii lumi dat fiind ca Siria se afla in razboi civil din 2011. Totusi, informatia nu a fost confirmata de cuplul Assad. Pe cand se afla in Londra, Bashar ducea o viata normala de student si nu avea nicio intentie sa intre in politica. Asta s-a schimbnat insa in 1994 cand fratele sau Bassel a murit intr-un accident auto.

De la Londra la presedintia Siriei

Ramas fara urmasul lui preferat, presedintele Hafez al Assad l-a rechemat pe Bashar acasa si a inceput sa-l pregateasca pentru succesiune. Tanarul s-a inscris la Academia Miliatra din Homs si a ajuns la gradul de colonel in doar cinci ani. In acest interval, a fost si consilier prezidential pentru tatal sau, pozitie din care a condus o campanie anti-coruptie. Pe 10 iunie 2000, Hafez al Assad a murit iar Bashar s-a pregatit imediat sa ii preia functia. Parlamentul de la Damasc a aprobat in graba o modificare legislativa care cobora varsta minima pentru presedintie de la 40 la 34 de ani. Astfel, Al Assad junior devenea eligibil pentru functia suprema in stat. Pe 20 iunie, el a fost ales presedinte cu 97% din voturi, in urma unui scrutin la care a fost singurul candidat. Totodata, el a fost desemnat liderul Partidului Ba’ath aflat la putere si comandant suprem al armatei.

Speranta de schimbare

Unii cetateni au obiectat la acest transfer de putere de la tata la fiu. Totusi, investirea lui Bashar in functia de presedinte a fost privita in general cu speranta atat de populatie cat si de comunitatea internationala. Tanar si educat in Occident, el era considerat exponentul unei noi generatii de lideri, o gura de aer proaspat intr-o zona plina de dictatori invechiti si inflexibili. Toata lumea se astepta ca Bashar sa aduca Siria in secolul 21, iar tara avea mare nevoie de reforma deoarece era un stat autoritar, cu aparate de politie si de securitate extrem de puternice si cu o economie neperformanta, dominata de stat si bazata pe rezervele tot mai mici de petrol. La inceput, Bashar al Assad parea dornic de schimbare. Influentat de experientele sale din strainatate, el a anuntat ca vrea sa initieze in Siria o adevarata revolutie culturala.

In discursul sau inaugural, tanarul presedinte a promis liberalizarea economiei, reforme politice serioase si campanii eficiente impotriva coruptiei. El a respins adoptarea completa a modelului democratic occidental pe motiv ca nu era protrivit pentru tara sa. A dat totusi asigurari ca Siria va trece printr-un proces de modernizare la finalul caruia va imbratisa o forma proprie de libertate si va fi un stat mult mai mai performant.

In primele luni ale mandatului, Bashar parea decis sa se si tina de cuvant. El a relaxat restrictiile privind liberatea persei si dreptul la exprimare si a eliberat sute de prizonieri politici. Reformele economice si institutionale s-au dovedit insa mult mai dificile.

Revenirea la vechile obiceiuri

Organismele statului erau greoaie, ineficiente si pline de functionari corupti care ar fi facut orice ca sa-si pastreze scaunele. Acestia au pus piedici in calea modernizarii la fiecare pas si au ingreunat serios misiunea noului sef de stat. Bashar si-a remaniat guvernul de mai multe ori si a fortat numerosi politicieni din vechea garda sa se pensioneze, in incercarea de a-si reinnoi anturajul. Nu a fost insa suficient pentru a infaptui mult-asteptata revolutie.

Liberalizarea economiei a fost facuta in beneficiul unei elite cu conexiuni politicie vechi, in vreme ce marea majoritate a populatiei a ramas in saracie. De asemenea, reformele din celelalte sectoare au fost mai degraba cosmetice. In fata acestor obstacole si esecuri, Bashar al Assad a renuntat sa mai lupte. Noul regim si-a schimbat total optica si s-a intors, in scurt timp, la vechile obiceiuri impamantenite de pe vremea lui Hafez (foto alaturat): amenintari, supraveghere extinsa, arestari brutale pentru a inchide gura opozantilor, etc.

Si pe plan extern Bashar a pastrat politicile controversate ale tatalui sau. El si-a mentinut pozitia ostila fata de Israel si a cerut in mod constant returnarea Inaltimilor Golan – un teritoriul sirian ocupat de armata israeliana in urma razboiului de sase zile din 1967. De asemenea, politicianul si-a exprimat in repetate randuri sprijinul fata de cauza palestiniana.

In 2003, relatia dintre Damasc si Washington s-a tensionat si ea serios dupa ce liderul sirian a criticat invazia americana din Irak. De atunci, retorica anti-occidentala a devenit un standard pentru Bashar al Assad iar relatiile sale cu Vestul s-au deteriorat tot mai mult. Totusi, el a fost privit cu o oarecare indulgenta, mai ales dupa 11 septembrie 2001, deoarece conducea un regim laic intr-o zona impanzita tot mai mult de extremisti religiosi.

In 2007, Bashar al Assad a obtinut un nou mandat prezidential in urma unui scrutin pe care l-a castigat aproape cu unanimitate de voturi. Alegerile au fost aspru criticate de Occident si de slaba opozitie inca existenta in tara, pe motiv ca ar fi fost falsificate. Asta nu l-a impiedicat totusi pe presedinte sa isi continue treaba ca de obicei. In cel de-al doilea mandat, Assad a incercat sa isi scoata tara din izolare si sa imbunatateasca relatiile cu unele puteri regionale precum Turcia si Arabia Saudita. Analistii spun ca ar fi reusit probabil sa ramana la putere si sa-si conduca statul in acelasi stil mult timp de acum inainte daca nu ar fi existat Primavara Araba.

Primavara Araba, transformata in razboi civil

Cea mai mare provocare pentru liderul de la Damasc o constituie actualul razboi civil care ii sfasie tara de cativa ani. Totul a inceput in martie 2011, cand un val de proteste democratice cunsocut sub numele de Primavara Araba a ajuns si in Siria. Primele manifestatii au avut loc in orasul sudic Deera unde mii de persoane au iesit pe strazi ca sa ceara mai multa liberate si combaterea coruptiei. Oamenii se inspirasera din alte revolutii similare izbucnite in Tunsia si Egipt care rasturnasera de la putere dictatori vechi de cateva decenii. 

In Siria insa, fortele de securitate au deschis insa focul asupra multimii. Asta i-a revoltat la culme pe cetateni si a dus la extinderea demonstratiilor. Acestea s-au transformat in marsuri anti-putere in care multimea cerea demisia presedintelui Bashar al Assad. Guvernul sirian i-a numit pe protestatari teroristi si infractori – si a mobilizat armata pentru a-i dispersa.

Manifestantii au inceput si ei sa se inarmeze pentru a se auto-apara iar Primavara Araba s-a transformat intr-un razboi civil sangeros care continua si astazi.

Arme chimice

Rapoartele din teren sunt contradictorii. Regimul lui Al Assad si gruparile rebele se acuza reciproc de atrocitati si masacre asupra civililor iar relatatarile independente sunt foarte rare deoarece e aproape imposibil pentru observatorii externi sa se apropie de zona de conflict.

Totusi, organizatiile internationale urmaresc cu interes evenimentele din Siria cu ajutorul imaginilor de satelit si al altor tehnologii de ultima generatie. Astfel, ele spun ca ca in razboi s-au folosit arme chimice, cel putin o data. Pe 21 august 2013, mai multe rachete cu gaz sarin au lovit o suburbie a Damascului controlata de rebeli. Atacul a ucis peste 1000 de oameni si a starnit o adevarata furtuna in randul comunitatii internationale.Filme cutremuratoare cu civili afectati de agentul chimic au facut inconjurul lumii si l-au determinat pe presedintele american, Barack Obama, sa ameninte Damascul cu o actiune militara. Administratia lui Bashar al Assad a negat categoric ca ar fi utilizat arme neconventionale si i-a acuzat pe rebeli ca ar fi comis atacul iar apoi ar fi incercat sa arunce vina in spinarea Guvernului. Aceasta explicatie nu a fost acceptata de comunitatea internationala care a facut presiuni asupra oficialilor de la Damasc sa distruga arsenalul chimic de care dispun.

Pentru a evita o interventie militara externa, Guvernul sirian a acceptat o foaie de parcurs ce prevede eliminarea armelor chimice pana in iune 2014. Washingtonul spune insa ca regimul Al Assad trage de timp si a distrus doar 5% din arsenalul prevazut sa dispara pana acum.

Damascul sustine ca face tot ce poate in conditiile actuale si se plange ca nu are suficiente echipamente pentru a transporta armele in conditii de siguranta, in ritmul cerut de SUA. In plus, un arsenal atat de periculos trebuie mutat cu grija printr-o tara instabila ca Siria, sfasiata de razboi si impanzita de militanti islamisti. Altfel, el ar putea ajunge pe mainile unor extremisti religiosi, gata sa il utilizeze fara sa stea pe ganduri.

Unele publicatii internationale si chiar unii oficiali americani resping aceste argumente ca find scuze si minciuni. Ei spun ca autoritatile din Damasc incearca sa duca administratia Obama cu vorba, astfel incat sa-si pastreze armele chimice si sa evite, in acelasi timp, o interventie militara din afara. In consecinta, liderul de la Casa Alba ar trebui sa fie mai ferm in privinta unei operatiuni armate, pentru a presa Damascul sa-si respecte cuvantul dat, considera unii comentatori internationali.

Luptatori pentru libertate sau militanti islamisti?

Realitatea din teren e insa mult mai complexa. Siria e cuprinsa de un haos total in care se manifesta o multime de grupari rebele ce se cearta adesea intre ele sau nu comunica suficient. Mai mult, pe fondul conflictului s-au inflitrat in tara numerosi militanti al Qaida si membri ai altor organizatii islamiste – care sunt deseori mai bine echipati si mai bine antrenati decat luptatorii pentru libertate.In aceste conditii, transportarea unui arsenal chimic prin tara poate fi mai mult decat riscanta.De altfel, acesta este si motivul pentru care puterile vestice se gandesc de doua ori inainte de a furniza sprijin militar rebelilor. Ele se tem ca armele trimise catre luptatorii pro-democratie ar putea ajunge in mainile unor extremisti si ar fi folosite la uciderea unor oameni nevinovati sau chiar la atacarea unor tinte occidentale.In aceasta situatie ideea unei interventii militare externe pare destul riscanta. Cu armata lui Al Assad macinata, de bombardamentele vesticilor si cu o opozitie rebela slab echipata si dezorganizata, s-ar deschide larg portile pentru gruparile extremiste sa se instaleze si sa prospere in zona.

Negocieri de pace la Geneva, civili evacuati printre gloante

In ultimele saptamani s-au organizat, la Geneva, doua runde de negocieri de pace pentru Siria. Tratativele s-au desfasurat sub supravegherea mediatorului ONU Lakhdar Brahimi, care a reusit chiar sa aduca cele doua delegatii in aceeasi sala, pentru prima data de la izbucnirea conflictului in 2011.

Discutiile au fost insa extrem de tensionate si s-au incheiat cu foarte putine progrese. Cele doua tabere au cazut de acord asupra unui singur aspect: cel umanitar. Ele au acceptat o incetare temporara a focului pentru a permite evacuarea civililor din orasul Homs – o localitate aflata sub asediu de foarte mult timp.

Operatiunea de evacuare nu a decurs insa fara incidente. Confruntari si schimburi de focuri razlete au avut loc si in timpul exodului populatiei iar numerosi oameni au murit. De asemenea, un convoi cu ajutoare, trimis in oras, a fost atacat.

In plus, dincolo de aspectul umanitar, tratativelor au fost un esec complet. Ele s-au lovit de prea multe subiecte spinoase asupra carora cele doua tabere nu au reusitsa ajunga la un numitor comun. Cel mai important dintre ele a fost viitorul presedintelui Bashar al Aassad. Seful statului sirian spune ca e dispus sa imparta puterea cu un guvern reformat din care sa faca parte si reprezentanti ai rebelilor. El respinge insa categoric ideea de a renunta la functie si a lasa locul altcuiva. De cealalta parte, rebelii spun ca Al Assad trebuie neaparat sa plece deoarece nu mai e loc pentru el in viitorul tarii.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, delegatiile s-au certat pana si pe temele care ar trebui luate in discutie. De o parte, echipa guvernamentala a spus ca tratativele ar trebui sa se concentreze pe combaterea terorismului (iar aici intra atat revolta rebelilor cat si activitatea gruparilor extremiste infiltrate in Siria). De cealalta parte, reprezentantii opozitiei au solicitat analizarea unor actiuni ale regimului Al Assad precum infometarea regiunilor controlate de rebeli, atacurile aeriene cu bombe sau folosirea luptatorilor Hezbollah. Jurnalistii aflati la Geneva au remarcat, totusi, un aspect pozitiv: repretentantii opozitiei au dat dovada de o solidaritate rara si o stapanire de sine neasteptata. Asta inseamna ga gruparile rebele au inceput sa comunice mai bine intre ele si s-ar putea coordona si organiza mai eficient pe viitor.

Dezastru umanitar

In pofida dificultatilor intampinate, comunitatea internationala insista ca tratativele sa continue, in speranta ca se vor face macar unele progrese minore. Organizatiile umanitare spun ca populatia din Siria traieste un adevarat cosmar si incurajeaza orice gest care ar putea pune capat calvarului.

Potrivit statisticilor, conflictul din Siria a ucis pana acum peste 140.000 de oameni iar milioane de persoane au fost silite sa ia calea exilului si traiesc in tabere de refugiati in tarile invecinate.