Economia are reputatia de subiect sec, lipsit de inima, plin de ecuatii plictisitoare. Realitatea este mult mai interesanta. A gandi ca un economist, asa cum vad eu, cuprinde doua trasaturi principale. Primul este intotdeauna sa te gandesti la compromisuri. Nu exista un pranz gratuit, asa cum a spus Milton Friedman. Cand cineva primeste ceva, aproape intotdeauna renunta la ceva in schimb. Daca iesi cu prietenii tai, nu vei avea timp sa mergi la sala.
Daca salariile unei economii cresc, dividendele ar putea scadea sau inflatia ar putea creste. Si asa mai departe. Al doilea este sa incerci, cand este posibil, sa pui numere pe lucruri. Cand spunem ca blocarile din China sunt „stricte”, la ce ne referim de fapt? Daca credeti ca „calitatea locului de munca se inrautateste in fiecare an”, cum veti masura asta? Uneori nu este usor sa cuantificam ideile, dar intotdeauna e bine sa incerci. In acoperirea The Economist, incercam intotdeauna sa ne amintim aceste doua lectii. Iata cinci carti care ar trebui sa va ajute sa ganditi in acest fel.
Ignorati faptul ca Friedman era ultra-libertarian. Nu conteaza. De foarte multe ori argumentele lui erau gresite. Nici asta nu conteaza. Aceasta carte este poate cea mai buna modalitate de a invata sa te gandesti la compromisuri, pentru ca asa a gandit Friedman mereu despre lume. De exemplu, luati in considerare salariul minim. Friedman accepta ca cei care le primesc sa ia acasa mai multi bani. Dar apoi vin compromisurile. Ce, se intreaba el, despre oamenii care sunt acum scosi de pe piata muncii? Sau ia reglementarea medicamentelor. Inutil, spune el. Da, s-ar putea sa salvezi niste vieti insistand ca companiile farmaceutice sa treaca peste cercuri inainte de a scoate un medicament pe piata, deoarece se vand mai putine medicamente periculoase. Dar aceste recenzii vor costa si vieti, spune el, prin intarzierea livrarii de medicamente sigure pacientilor. (In 2006 am publicat acest articol despre Friedman si mostenirea sa.)
Filosofii Lumii. De Robert Heilbroner.
Intr-un stil vesel, conversational, Heilbroner duce cititorul prin scrierile primilor economisti, explicand de ce ideile lor erau atat de revolutionare. Adam Smith nu avea prea multe date la indemana, dar a pus cifre argumentelor sale cand a putut. La fel a facut si Karl Marx, care a adunat date din ziare si rapoarte parlamentare. Marx era, de asemenea, un mare credincios in compromisuri – el a sustinut, de exemplu, ca lumea trebuie sa suporte capitalismul pe termen scurt pentru a ajunge, in cele din urma, la o utopie socialista pe termen lung. David Ricardo a incercat sa se gandeasca la compromisurile implicate in activitatea economica – de exemplu, in teoria sa a avantajului comparat.
Africa: De ce economistii gresesc. De Morten Jerven.
Este grozav sa folosesti numere, dar trebuie sa fii atent. Aceasta carte, a unui specialist in economiile africane, arata cat de important este acest lucru. Multi economisti introduc datele din Africa in modele statistice uriase, incercand sa explice, de exemplu, de ce increderea sociala este mai mare intr-o parte a unei tari decat in alta. Dar o mare parte din aceasta cercetare se bazeaza pe date proaste. De exemplu, in 2015, PIB-ul Sudanului de Sud a fost fie neschimbat fata de anul precedent, fie s-a redus cu 11%, in functie de faptul ca credeti FMI sau Banca Mondiala. O lectie din carte (pe care am revizuit-o in 2015) este sa fii direct cu privire la limitarile surselor tale de date. Un altul este sa incerci analize mai putin sofisticate – sa zicem, folosind statistici descriptive, mai degraba decat sa incerci sa dezvaluie cauzalitatea. Acest lucru este mai putin prestigios si mai putin impresionant, dar poate produce rezultate care sunt mai probabil sa reziste testului timpului.
Capitalism, singur. De Branko Milanovic.
Aceasta este cartea de citit daca doriti sa intelegeti de ce capitalismul – si modul de gandire al economistilor – a triumfat in intreaga lume. Pana la inceputul anilor 1990, era clar ca sistemul capitalist l-a invins pe cel comunist. Astazi, totusi, multi oameni tanjesc sa treaca la un nou sistem, cum ar fi „socialismul milenial”. Un savant de stanga, domnul Milanovic simpatizeaza cu aceste sentimente. Dar in cele din urma el gaseste multe prescriptii radicale neconvingatoare. O tara care ar incerca sa se demarketizeze la scara preconizata de socialisti ar fi, spune el, instabila si nemultumita in alte moduri. Trecerea catre o saptamana de lucru mult mai scurta, de exemplu, l-ar lasa mai saraca decat vecinii sai. Cat timp ar suporta oamenii asta? Capitalismul este departe de a fi perfect, arata cartea sa, dar este greu de scuturat ideea ca este singurul sistem care functioneaza in linii mari.
Freakonomics: Un economist necinstiti exploreaza partea ascunsa a tuturor. De Stephen J. Dubner si Steven Levitt.
Aceasta carte este atat de faimoasa incat pare un cliseu sa o alegi, dar daca nu ai citit-o, chiar ar trebui. (L-am revizuit, in 2005.) In principiu, este (din nou) despre compromisuri. Trece prin multe exemple distractive, care arata cum politicile pot avea consecinte nedorite. De exemplu, cand o cresa a impus o amenda parintilor care intarziau sa-si ia copiii, mai multi parinti au inceput sa vina tarziu. Amenda inlaturase din neatentie o descurajare morala pentru ca parintii sa ajunga la timp. Ei au considerat-o ca pe un pret. Alte exemple din carte includ intrebarea de ce traficantii de droguri locuiesc cu parintii lor si daca legalizarea avortului reduce criminalitatea. Cartea nu este ceasca de ceai a tuturor. Unele dintre studiile discutate in acesta au fost puse sub semnul intrebarii. Dar lectia generala este una utila: stimulentele conteaza.
