Am ajuns in Lapa in a doua seara a sederii mele in Rio de Janeiro. Prietenii gazdei mele ne-au invitat la o bere. La scurt timp dupa ce am ajuns, contempland paharul cu suc de goiaba, am adormit pe masa. De-asta am scris despre locuri in care sa (nu) adormi.
Lapa – Montmartre din Rio de Janeiro
Dupa ce m-am obisnuit cu fusul orar (si ma trezeam mai devreme de 11.00) a aparut si Ina in peisaj, asa ca am decis sa facem o plimbare in Lapa si pe timp de zi. Lapa este cartierul artistilor, al celor care isi traiesc viata, al muzicii si al hotelurilor pentru burlaci. Adica un soi de Montmartre pentru brazilieni si turisti.
Daca ati vazut pe undeva poza cu apeductul – Arcos da Lapa – atunci sigur veti recunoaste cartierul. Constructorilor le-a luat 50 de ani sa-l finalizeze si inca 100 si ceva sa ii adauge tramvaiul care merge catre cartierul Santa Tereza.
Trecand pe langa apeduct si pe langa sala Cecilia Meireles (cea mai cunoscuta sala de spectacole de muzica clasica din Rio), ajungeti intr-unul din cele mai vii locuri ale orasului – Escadaria do Selaron.
Escadaria do Selaron
Scara lui Selaron a fost transformata in opera de arta in 1990, cand artistul din Chile a decis sa puna bucati mici de gresie si mozaic ca sa infrumuseteze straduta abandonata de autoritati. Vecinii au inceput sa rada de el si de culorile pe care le alegea – galben, verde si albastru sunt culorile din steagul Braziliei. Pana la urma, nebunia lui s-a transformat intr-o opera de arta care contine peste 2000 de piese colectionate sau donate de turisti din 140 de tari. Cele 250 de trepte spun o poveste si sunt mereu pline de turisti (ziua pentru fotografii, noaptea pentru un pahar in plus sau pentru o relaxare verde).
Puteti vedea cum arata in 2009 in videoclipul “Walk on” al celor de la U2.
Selaron si arta lui in Lapa
Selaron s-a nascut in Chile, a pictat si a locuit in vreo 50 de tari inainte sa se stabileasca in Rio in 1983. Spunea ca scara este un tribut pentru poporul brazilian si pentru Brazilia – tara pe care o iubea. A inceput sa renoveze scarile in 1990, dar a ramas curand fara bani. Din tablourile vandute finanta renovarea scarilor. Cand a terminat, a inceput sa inlocuiasca unele placi cu tablouri noi (de exemplu sigla Cupei Mondiale din 2010). Spunea ca arta lui e vie si ca “This crazy and unique dream will only end on the day of my death”.
Am trecut pe langa el pe scara, mi-am imaginat ca e un fel de Dali modern, dar n-am crezut ca e chiar Selaron. “Cand nu doarme si nu mananca e pe scara, vorbeste cu turistii, ii imbie sa-i cumpere lucrarile, da autografe, face poze si scoate limba.”, spunea unul din ghizi. Asa a facut si cu noi… ne-a intrebat din ce tara suntem si ne-a zambit larg aratandu-ne usa atelierului lui.
Pentru Selaron, “a locui intr-o favela era o arta pe care nimeni nu ti-o poate lua“. Din pacate, a fost o arta care l-a costat viata. Pe 10 ianuarie a fost gasit mort pe scarile care i-au adus celebritatea si politia nu stie inca ce s-a intamplat.
