Religia in China este caracterizata prin pluralism inca din vremuri stravechi, chinezii bucurandu-se de o libertate deplina de alegere a credintelor religioase. In general, chinezii nu folosesc termenul “religie” pentru a-si desemna credintele, ci le considera mai degraba filosofii, practici culturale sau sisteme de gandire ori ideologii. In Antichitate, practicile animiste realizate in grup sau cu ajutorul unui saman reprezentau comunicarea chinezilor cu lumea spirituala; credintele samaniste sunt realizate si in prezent in China, in special de chinezii Han, asa cum si credintele animiste sunt practicate. Religia reprezinta de fapt o credinta spirituala ce apartine familiei, nenecesitand apartenenta a multor membri fata de aceasta.

Guvernul Republicii Populare Chineze este unul ateu din punct de vedere oficial, tolerandu-se toate religiile pe care poporul le insuseste si impartaseste. Cele cinci credinte recunoscute in China sunt Budismul, Taoismul, Protestantismul, Catolicismul si Islamismul, iar guvernul controleaza intr-o oarecare masura institutiile acestor religii, ajungandu-se chiar la interzicerea unor noi miscari religioase care au luat amploare la nivel mondial.

Taoismul si credintele populare cuprind 30% din populatia chineza. Religia in China este caracterizata de un mare procent de oameni care practica sau se conformeaza unor ideologii si concepte bazate pe sanatate, logevitate, imortalitate, non-actiune si spontaneitate. Acest concept de taoism ii este atribuit inteleptului Laozi, care a fost si este venerat de catre chinezi. Taoismul cuprinde mai multe forme; spre exemplu in cel popular natura si spiritele stramosilor sunt respectate, asa cum astrologia, bucataria, alchimia sau medicina, feng shui ori artele martiale imprumuta trasaturi ale filosofiei taoiste. Pe de alta parte neo-taoismul imprumuta idei din budism.

De-a lungul vremii, taoismul a fost sustinut de dinastiile conducatoare ale imperiului chinez, iar dupa interzicerea sa in timpul revolutiei culturale, taoismul a renascut.  Acum se afla inclus in Shenism, ideologia care cuprinde in jur de 30% din chinezi si care presupune adorarea zeitatilor etnice sheiste si adoptarea conceptelor taoiste. Shenismul cuprinde mitologia chineza si presupune respectarea si adorare zeitatilor naturii, ale oraselor, clanurilor, eroi culturali, dragonii sau stramosii. Aproximativ 5% din chinezi respecta inca vechile religii tribale.

Budismul reprezinta a doua credinta in stat ca numar de adepti, avand in jur de 18% din chinezi drept adepti. Budismul a ajuns in China in primul secol e.n din India si a devenit o religie indragita si populara printre chinezi. Dupa secolul 10 insa, avand in vedere ca ideologia luase o amploare atat de mare si ca ameninta institutiile statului, budismul a fost reprimat, aflandu-se in conflict perpetuu cu ideologia confucianista, bazata pe stabilitate sociala, puterea familiei, ordine si traire practica. Budismul, doctrina a vietii in singuratate, prohibitie si meditatie nu a cazut prea bine claselor sociale bogate. In prezent, budismul se afla intr-o usoara crestere in randul chinezilor, atat la nivel rural, cat si la nivel urban.

Statuie infatisandu-l pe Buddha

Confucianismul religios face parte din religiile din China, reprezentand insa mai putin de 1% din numarul locuitorilor tarii. Un fenoment destul de nou, confucianismul prinde bine in randul intelectualilor si al studentilor, numarul credinciosilor de acest fel crescand, iar fenomenul de fundamentalism confucianist ia amploare, adeptii curentului cerand o intoarcere la cultura traditionala chineza si la ratiune.

Crestinatatea este prezenta in China, insumand 4% din locuitorii statului, iar cultele crestine prezente aici sunt protestantismul, catolicismul si orotodoxismul. Crestinatatea a ajuns in China inca din secolul 7 si a avut perioade de crestere si recesiune, fiind responsabila de aducerea spitalelor moderne si a abolirii sclavagismului.

Islamul prezinta in jur de 2% de credinciosi din intreaga populatie chineza, ajungand in Asia de Est inca din secolul 7. In prezent poate fi observat un trend de crestere a numarului de adepti ai acestei religii. In toate provinciile chineze exista adepti islamisti.

Iudaismul a patruns in China intre secolele 7 si 10  si evreii imigranti au ajuns in numar mare si in timpul celor doua razboaie mondiale, de frica pogromului din Rusia si a reprecursiunilor anti-semitice germane.

Printre noile religii care se bucura de un numar din ce in ce mai mare de credinciosi se afla credintele indigene venite din Taiwan, religiile inspirate din Qigong si religia Baha’i. Multe noi credinte au fost interzise de guvernul chinez pe motiv de atentare la sanatatea publica.

Si religiile stravechi se bucura inca de un numar destul de mare de adepti: venerarea cerurilor, o credinta ce implica venerarea zeului Shangdi care a fost mai tarziu unit cu Tian (cerul). Aceasta ideologie este responsabila pentru fundamentele conform carora imparatul legitim are descendente divine si reprezinta un Fiu al Cerurilor.

Templele reprezinta o adevarata dovada a religiei si evolutiei acesteia de-a lungul timpului. In China se gasesc cele mai mari statui realizate vreodata, majoritatea reprezentandu-l pe Buddha, zeitati sau personalitati religioase locale si au fost construite de curand. Multe dintre templele si statuile vechi de secole intregi au fost distruse sau arse in perioada interzicerii religiilor pe teritoriul Chinei.

Peste 40% din chinezi sunt insa agnostici sau atei, dupa cum ei insisi declara. Avand in vedere ca si partidul Comunist aflat la putere inca din 1949 se declara ateu, nu este de mirare ca multi chinezi prefera sa nu adopte niciun fel de ideologie religioasa dupa care sa se ghideze in viata. Libertatea religioasa este garantata prin lege, iar statul ofera suport taoismului si budismului drept parti constituente ale culturii chineze.